OPINII De ce se tem administratorii pensiilor private de comparaţia cu inflaţia?

Guvernul a avizat negativ o iniţiativă parlamentară care propunea ca suma totală cuvenită pentru pensia privată obligatorie (Pilonul 2) să nu poată fi mai mică decât valoarea contribuţiilor plătite de către participant, diminuate cu penalităţile de transfer şi comisioanele legale, actualizată cu rata inflaţiei între data plăţii contribuţiilor şi data ieşirii la pensie a persoanei respective. Aparent, o măsură de bun simţ în iniţiativa parlamentară. Parcă nu aş vrea ca singura garanţie să fie cea din prezent, a sumelor inţiale investite, de parcă mi s-ar garanta doar o eficienţă a administrării egală cu păstratul banilor la saltea. Guvernul susţinea că propunerea va genera administratorilor costuri suplimentare de peste 200 milioane de euro iar politica lor investiţională va avea de suferit, devenind extrem de conservatoare, cu impact asupra randamentului obţinut şi implicit asupra valorii deţinerilor participanţilor. Aşa să fie oare?

De ce obligaţia de a depăşi inflaţia ar fi atât de nocivă pentru strategia de plasament? În momentul actual, portofoliile sunt concentrate exclusiv pe titluri de stat (în jur de două treimi din active) iar acţiunile listate sunt cam 30%. Titlurile de stat au randamente superioare inflaţiei, altfel n-ar mai împrumuta mai nimeni statul. Iar bursa performează de regulă peste inflaţie, depozite, titluri de stat, obligaţiuni. Sigur, există temerea că poate un vârf al cerilor de plată s-ar suprapune cu o corecţie majoră pentru pieţele de acţiuni, cum am avut în martie-aprilie de pildă când au existat corecţii de 30% la BVB şi cam 10% pe valoarea activelor personale ale participanţilor. Corecţia asta a ţinut fix până în mai, când din revenirea pieţei bursiere şi noi subscrieri se umpluse deja gaura din activele personale. Se ştie însă că taurii urcă pe scări în vreme ce urşii sar pe geam, cu alte cuvinte corecţiile sunt de mult mai scurtă durată decât perioadele de creştere. Iar dacă o corecţie majoră precum cea din perioada pandemiei a fost acoperită la noi în numai 2 luni atunci despre ce vorbim? Ne temem de o piaţa "bear" seculară? Păi, vestea proastă ar fi atunci că nici titlurile de stat n-ar mai fi poate plasamentul ideal dacă se instalează respectiva piaţă.

Mă întreb cum or fi calculat guvernanţii pierderile administratorilor şi cine o fi scos din căciulă argumentul cu pierderile participanţilor dacă se adoptă o strategie mai conservatoare. Sunt exact ideile cele care se vehiculau când se vorbea de fixarea unei limite de profitabilitate (în final, sumele investite). Presupun că pierderile se pot aproxima dacă ne aşteptăm ca administratorii să ia bani din buzunar pentru a completa diferenţa de randament în momentul plăţii. O situaţie greu de întâlnit în practică, cum spuneam. Chiar şi o corecţie majoră nu şterge câştigurile din zeci de ani. Gândiţi-vă că în 2019 bursa românească crescuse cu peste 30%. Corecţia de la 10.100 de puncte la 7.000 de puncte din 2020 nu ştergea decât influenţa pozitivă a anului anterior.

În prezent, administratorii se laudă cu un randament anualizat de peste 8% între 2008-2019 în condiţiile în care am traversat o altă criză majoră în 2008-2009. Iar ideea "pierderilor"cauzate participanţilor prin impunerea unei strategii conservatoare ar putea fi întoarsă şi în favoarea acestora-poate e vorba de fapt de un câştig, din moment ce nu se mai asumă riscuri prea mari, nu?