OPINII "Dosariada" - final deschis

Din păcate, dar desigur inevitabil, până şi un proces de anvergura şi importanţa spargerii Codului fostei Securităţi este marcat la noi de puternice şi inconfundabile accente locale. Ceea ce ar fi trebuit să fie o procedură oficiată sub semnul rigorii şi al deplinei obiectivităţi capătă pe zi ce trece tuşe tot mai groase, proprii prin excelenţă "vânătoarelor de vrăjitoare". Se dă frâu liber resentimentelor şi frustrărilor; se plătesc poliţe; se lansează cele mai aberante predicţii, doar-doar electoratul va mai lăsa să cadă un procent, două în cutia milei, cu care "politicieni" de trei parale bat târgul. Dar dincolo de hărmălaia care ne înconjoară, există câteva lucruri care trebuie înţelese cu claritate şi a căror evoluţie trebuie vegheată cu maximă seriozitate.

Un prim fapt pe care suntem datori să-l percepem în deplina lui importanţă, indiferent de relaţiile sau de opiniile fiecăruia dintre noi despre preşedintele Băsescu, este iniţiativa acestuia de a permite CNSAS accesul deplin la arhiva Securităţii. Este un gest fundamental pentru construcţia unei democraţii autentice în România; pentru păstrarea şi promovarea în viaţa politică doar a unor oameni pe deplin independenţi (cel puţin instituţional) de orice legături de condiţionare cu structuri ale regimului comunist. Este aproape neverosimil că a fost nevoie să treacă şaisprezece ani, în care am orbecăit în neştire, până când firescul a fost repus în drepturile lui şi măsuri obligatorii de salubrizare a vieţii publice ajung să fie puse în practică. Fireşte, toate aceste afirmaţii se sprijină pe declaraţia aceluiaşi preşedinte Băsescu, care a asigurat o lume întreagă, cu tonul cel mai ferm, că "lucrurile vor merge până la capăt". Cum, într-o judecată sănătoasă, "capăt", în cazul de faţă, nu poate însemna alt-ceva decât luminarea deplină a adevărului, nu ne rămâne decât să sperăm că accesul la normalitate nu va mai fi perturbat de nimic.

În context, un rol mai important ca oricând până acum îi revine CNSAS, instituţie de la care s-a aşteptat atât de mult şi care i-a dezamăgit până şi pe cei mai îngăduitori comentatori. Felul în care membrii Consiliului vor reuşi să-şi dovedească independenţa faţă de partidele care i-au promovat şi nu se vor pune decât în slujba misiunii pe care Instituţia o are de onorat este crucial pentru reuşita "Dosariadei". Demarajul nefericit al actualei echipe din fruntea CNSAS a continuat cu o serie de ieşiri la rampă ale unora sau altora dintre membrii Consiliului, cu declaraţii care au creat confuzii şi au ridicat semne de întrebare asupra raţiunilor cu care se dă verdictul în dosarele discutate. Recenta decizie privind introducerea votului secret în Consiliu nu face altceva decât să amplifice suspiciunile asupra felului în care acesta se pronunţă şi apelul la transparenţă, atât de des invocat în zilele noastre, ar trebui să-i facă pe conducătorii CNSAS să revină cât mai rapid asupra nefastei hotărâri. Votul părtinitor şi o zvonistică suprarealistă vor fi singurele "câştiguri" ale unei proceduri care trebuie cât mai curând dată uitării.

În sfârşit, dar lucrul cel mai important, se referă la raţiunea supremă care guvernează, la câştigul obiectiv la care trebuie să ajungem după traversarea acestei complicate operaţiuni de purificare. Primul răspuns, şi cel mai facil, ar invoca "reforma morală" pe care societatea românească o aşteap-tă de ani de zile şi de care, într-adevăr, are atâta nevoie. A şti cine sunt oamenii care acced în înalte funcţii publice şi în ce măsură se pot pune, prin excelenţă!, în slujba interesului public este o chestiune asupra căreia nici un comentariu nu-şi mai are rostul. Dar dincolo de dimensiunea morală, există şi o abordare pragmatică peste care nu ne putem permite să trecem. Este vorba de identificarea felului prin care foştii lucrători ai Securităţii şi foştii colaboratori ai acestora, astăzi, în postură de onorabili oameni politici şi demnitari de stat, au acţionat în favoarea unor structuri, a unor "grupuri de interese" facilitând acestora o nepermisă influenţă asupra deciziilor politice şi un tot mai mare control asupra factorului economic. Penetrarea, la începutul anilor "90, a tuturor partidelor politice, cu o atenţie aparte pentru cele istorice, cu foşti activişti de partid şi oameni ai securităţii nu a fost expresia dorinţei sincere a acestora de a începe o viaţă nouă sub soarele blând al democraţiei, ci o acţiune premeditată ce viza accesul cât mai repede şi mai semnificativ la centrii de putere ai noului sistem politic, instalat după Revoluţie. Dacă măcar şi jumătate din folclorul care circulă despre omnipotenţa aces-tor cercuri este adevărat, metastaza care a cotropit Româ-nia poate avea consecinţe catastrofale. Speranţa, împărtăşită de mulţi, că intrarea în UE echivalează cu scufundarea într-o etuvă în care sunt lichidaţi chiar şi viruşii cei mai agresivi se poate dovedi o imensă deziluzie. Sigur, teoretic, se poate ca, la fel ca şi în basmele cu care am crescut, Binele să învingă Răul şi să ajungem să avem parte de lumea pe care ne-o dorim. Practic, se poate întâmpla însă şi ca previziunea neagră a euro-parlamentarului ger-man, care considera România mărul putred al Europei care va strica toate merele din coş, să se confirme.

Deznodământul "Dosariadei" şi viitorul pe termen mediu al României depind de felul în care, în egală măsură, clasa politică şi societatea civilă o vor susţine.