OPINII Evaluările şi Consiliul de Administraţie

ADRIAN VASCU, Senior Partner Veridio, fost preşedinte ANEVAR
Ziarul BURSA #Companii / 28 februarie 2017

Evaluările şi Consiliul de Administraţie

Acesta este titlul pe care Angela Ene, preşedintele Asociaţiei Adminis-tratorilor Independenţi (AAI), mi l-a sugerat pentru scurta prezentare pe care am susţinut-o în faţa colegilor din asociaţie la cea mai recentă întâlnire a noastră.

Structurându-mi ideile pe care mi-am propus să le transmit şi care se "aliniau" înspre rolul şi locul evaluării bunurilor în viaţa unei companii, de la înfiinţare până la faliment, mi-am amintit câteva interacţiuni personale pe care le-am avut cu persoane absolut respectabile, aflate în postura de membri în consilii de administraţie, care au fost puse în situaţia de a aproba unele decizii care aveau ca fundament preluarea unor valori din rapoarte de evaluare.

Întrebarea comună era dacă evaluările au fost corect întocmite şi dacă ei se pot baza pe acestea când votează în favoarea unei asemenea decizii.

Temerile sunt cu atât mai legitime cu cât, în ultima vreme, în spaţiul public, "subevaluări" sau "supraevaluări" au fost asociate cu prejudicii atribuite decidenţilor care au utilizat rezultatele unor evaluări, mai ales atunci când statul avea o implicare în respectiva tranzacţie. Sunt multe de spus despre aceste încadrări în sub sau supraevaluare - termeni care, după părerea mea, sunt utilizaţi cu mult prea mare uşurinţă într-un domeniu în care în măsurarea valorii nu reprezintă o ştiinţă exactă, datorită unor factori obiectivi. Voi dezvolta acest subiect într-un articol viitor.

Revenind la provocările membrilor consiliilor de administraţie în a lua decizii bazate pe valori, am sesizat bunul simţ şi experienţa celor care şi-au ridicat semnele de întrebare şi care căutau un răspuns sau, dacă se poate, o soluţie pe care să îşi bazeze decizia. Am întâlnit chiar şi următoarea solicitare: (...) "ca să fim pe deplin acoperiţi, ar fi bine să avem şi evaluarea ANEVAR - (...) un raporţel mai light care să ajungă la concluzia că valoarea de la punctul 1 e ok".

Pe lângă acest exemplu, care avea în vedere transferul unor active necorporale, printre celelalte speţe pe care le-am întâlnit se numărau fie majorări de capital social promovate de către stat cu valoarea unor terenuri, fie închirierea pe termen lung a unor terenuri din patrimoniul companiei ori aflate în administrarea acesteia, fie aprobarea rapoartelor de evaluare a clădirilor în vederea impozitării acestora, precum şi în vederea înregistrării în situaţiile financiare etc.

Ar fi recomandat ca membrii consiliilor de administraţie să aibă un bagaj minim de cunoştinţe privind valorile şi evaluările, având în vedere că, până la urmă, efectele muncii lor se regăsesc în evoluţia indicatorilor financiari care influenţează valoarea companiei pe care o administrează. Prin bagaj minim înţeleg un limbaj de specialitate corect, precum şi înţelegerea cerinţelor legale minime privind desfăşurarea activităţii de evaluare conform legii.

Aşa cum apelează la opiniile altor specialişti (de exemplu avocaţi), ar fi recomandat să consulte o persoană sau o firmă autorizată în elaborarea rapoartelor de evaluare atunci când iau decizii bazate pe evaluări. Aceste persoane ar trebui să fie sau să aibă în echipă specialişti în Verificarea evaluării, o specializare prevăzută distinct de legislaţia evaluării bunurilor din România.

Utilizarea unor termeni improprii, inexistenţi în practică, cum este cel de mai sus, de "raporţel mai light", transmite un dezechilibru în parteneriatul dintre consiliul de administraţie şi consultanţii la care acesta apelează şi pe ale căror opinii se presupune că îşi fundamentează decizia. Această aparentă superioritate tradusă în minimizarea aportului cons-ultantului înseamnă, de fapt, transfer de responsabilitate în ipoteza unui control fiscal. De aceea, cele două părţi trebuie să se susţină reciproc, iar atitudinea trebuie să fie una de parteneriat.

Realizarea unei evaluări nu poate reprezenta obţinerea unei mărimi deja stabilite şi pentru care este nevoie de o acoperire formală. Ordinea este inversă. Se stabilesc corect termenii de referinţă ai evaluării (scope of work, client, utilizator desemnat etc.), se realizează evaluarea de către persoane autorizate, după care aceasta, odată finalizată şi asumată, se utilizează în procesul de decizie.

De cele mai multe ori, procedura de mai sus este urmată. Am întâlnit însă situaţii în care o parte dintre membrii consiliului de administraţie aveau suspiciuni rezonabile că rezultatul evaluării a fost influenţat de management, care a contractat evaluatorul şi care i-a furnizat informaţiile necesare realizării evaluării.

Această atitudine este susţinută de faptul că profesia de evaluator nu este foarte clar delimitată şi cunoscută public, astfel încât mai persistă mentalităţi precum aceea că, dacă un client plăteşte, trebuie să obţină un rezultat pe care el îl consideră adecvat. În cazul evaluării, această abordare este fundamental greşită. Clientul plăteşte pentru a obţine un rezultat care are la bază respectarea standardelor de evaluare în vigoare. Valoarea nu poate fi oricât, prin urmare decizia trebuie luată având în vedere valoarea obţinută, şi nu să se încerce modificarea valorii astfel încât să fie utilizată într-o decizie predefinită.

Provocarea pentru profesia de evaluare este că orice evaluator autorizat solicitat să estimeze valoarea aceluiaşi bun, în aceiaşi termeni de referinţă ai evaluării, să obţină un rezultat care să se încadreze într-un interval de valori considerat rezonabil (voi detalia într-un articol viitor ce înseamnă rezonabilitatea opiniei evaluatorului). Acest lucru ar trebui înţeles şi de către utilizatorii desemnaţi ai rapoartelor de evaluare, iar verificarea evaluării pe care o solicită membrii consiliilor de administraţie ca o măsură suplimentară de precauţie, să consfinţească acest lucru.

Până la urmă, înţelegerea şi respectarea acestor reguli simple ajută toate părţile implicate să ia cea mai bună decizie, pentru că se bazează pe informaţii de calitate foarte ridicată.

Din ce în ce mai mult, participarea în consiliile de administraţie poate fi asimilată unei profesii în sine, care ţine seama atât de un bagaj de cunoştinţe de specialitate, cât şi, de ce nu, de un cod etic.

Astfel, parteneriatul cu celelalte profesii le va ridica membrilor consiliilor de administraţie atât nivelul de cunoştinţe, cât şi pe cel de conştiinţă, translatând titlul acestui articol de la "Evaluările şi Consiliul de Administraţie" la "Valorile şi Consiliul de Administraţie".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb