OPINII Fondul Proprietatea, numai pentru cei care au dreptul după lege

Ştim cu toţii de ce şi cum a luat naştere fondul PROPRIETATEA. Asupra lui pluteşte destulă incertitudine. Nimeni nu ştie cu exactitate cât valorează activele care au fost repartizate acestui fond. Nu ştim cine şi cum îl va adminis-tra, cine sunt beneficiarii şi cum vor fi despăgubiţi cei care au fost frustraţi de proprietăţile lor, cei care au avut proprietăţi de care într-un fel sau altul au fost deposedaţi.

Cu toate aceste incertitudini, din motive numai de ei ştiute, unii oameni politici cauţionează parţial patrimoniul şi aşa incert făcând pe seama lui diverse promisiuni. Recent, am citit cu stupoare că domnul senator Varujan Vosganian a afirmat că din acest fond ar putea fi des-păgubiţi circa 29.000, membrii unei organizaţii a aşa-zişilor păgubiţi care ar fi plătit autoturisme DACIA şi pe care nu le-au mai primit. Este cea mai mare dovadă de iresponsabilitate de care am cunoştinţă din ultimii 16 ani. Căci membrii res-pectivei asociaţii nu fac parte dintre păgubiţi, ci mai degrabă sunt victimele propriei lor pros-tii. Să facem puţină istorie.

În perioada comunistă, mai ales în ultimii 10 - 12 ani, masa monetară aflată în circulaţie nu avea acoperire în produse sau servicii, astfel că mulţi aveau bani, dar nu aveau ce cumpăra cu ei. Majoritatea surplusului de bani era depus la CEC în diverse feluri de depozite. Unul dintre depozite era cel pentru autoturisme, care avea o dobândă mai mică, de 2%, faţă de 4,5 - 5 % la alte depozite. Cei care aveau temperament de jucători la loz în plic, dar nu se îndurau să piardă, apelau la vestitele carnete de 5.000 lei, în speranţa că vor câştiga o maşină Dacia . Când se plictiseau, făceau o depunere pe o filă CEC de minim 30.000 şi maxim 70.000 lei, cu care puteau lua un număr de ordine la IDMS pentru a cumpăra o maşină. Chiar şi eu am procedat astfel şi am luat o Dacie. Cum banii s-au înmulţit iar producţia de autoturisme nu, precum şi datorită faptului că a crescut corupţia la nivele greu de imaginat, se dezvoltase o adevărată industrie a derogărilor. Unele se dădeau de către mărimile politice, tot în favoarea activităţilor, alţii, precum un prieten al meu, au plătit cu un porc , două sticle de whisky şi trei cartuşe de Kent către soţul ministresei de la comerţ, Ana Mureşan. Mulţi dintre cei care luau maşinile cu derogare le vindeau celor cu bani mulţi, mulţi iliciţi cu 50.000 - 60.000 lei mai mult.

La 1 noiembrie 1990, s-a dat startul inflaţiei galopante prin reducerea săptămânii de lucru şi apoi prin majorarea cu 40 % a salariilor. Ca urmare a creşterii în lanţ a preţurilor, a trebuit să fie modificat la începutul lui 1991 şi preţul la Dacia, de la media de 95.000 lei cât costă maşina cu pseudo- îmbunătăţirile la zi, la 165.000 lei. Cei care aveau bani depuşi ca avans, aveau la dispoziţie două opţiuni: să plătească diferenţa sau să retragă banii şi să facă ce vor cu ei. S-au găsit nişte escroci în opinia mea, care au înfiinţat aşa-zisa organizaţie a păgubiţilor şi au convins nişte creduli să nu scoată banii de la CEC pentru a spera că vor putea vreodată să cumpere maşina la vechiul preţ şi au început lobby-ul la parlamentul din care şi eu făceam parte. Desigur că banii s-au devalorizat de la zi la zi. Timp de 16 ani, cei care conduc asociaţia de la început hrănesc cu speranţe pe cei care s-au lăsat păcăliţi şi nimeni, nicio instanţă şi niciun for nu a putut să le satisfacă cererile, întrucât de fapt şi de drept nu au încheiat un contract de cumpărare la termen a unei maşini ci au făcut un depozit pe nume propriu a unei sume, primind promisiunea că vor putea cumpăra o maşină, la preţul de fabricaţie, atunci când le va veni rândul. La noi, în ultimii ani, rândul venea cam peste 4 - 5 ani, în timp ce în RDG de exemplu, rândul venea peste 9 - 10 ani.

Dacă este să vorbim despre victimele CEC, mai degrabă aces-tea se localizează în rândul celor câteva milioane de ţărani, pensionari sau bătrâni care aveau bani la CEC pentru înmor-mântare sau pentru zile negre cum se spune şi datorită faptului că CEC-ul a dat dobânzi mult sub indicele de inflaţie în primii ani de după 1990, astfel că economiile lor au devenit o simplă amintire.

Dacă Domnul senator Vos-ganian vrea să ajute unul sau mai mulţi nefericiţi, care se consideră victime, să o facă din banii săi. Să nu promită ceva ce nu-i aparţine, numai pentru că are impresia că va obţine mulţumiri sau voturi. S-ar putea ca socoteala să iasă pe dos. Va face poate fericiţi 29.000 de oameni, care nu se ştie dacă l-ar şi vota pentru aceasta, dar va nemulţumi milioane de nevinovaţi care trebuie să suporte indirect această cheltuială, pe care repet, nicio instanţă nu a găsit-o îndreptăţită. Indiferent asupra cui s-a îndreptat plângerea. Fie că a fost dată în judecată Dacia Piteşti, CEC, Guvernul României sau fos-tul IDMS.

Aşa că ar fi bine să lase fondul PROPRIETATEA pentru despăgubirea celor care au dreptul după lege.