OPINII Hilariopolis, mon amour!

Dacă disputa privind originea numelui Capitalei noastre continuă a nu fi convingător tranşată între specialişti, traducerea sa în limba greacă, efectuată şi utilizată fără nici o intenţie ironică de către domnitorii fanarioţi, "Hilariopolis", nu lasă loc nici unei discuţii şi, fiind cum nu se poate mai adecvată situaţiei actuale, ar putea fi avută în vedere pentru adoptarea oficială. Argumente?

• 1.PRIMARII

Pentru a construi o banală construcţie civilă, legea impune o serie, practic nesfârşită, de avize, acorduri şi autorizaţii pentru începerea lucrărilor, dublată de cerinţa calificării profesionale certificată şi/sau demonstrată a executanţilor.

În cazul unei localităţi, fie ea şi Capitala ţării, "edilului şef" nu i se cere nici un fel de experienţă sau pregătire teoretică pentru gestionarea unor bugete ale căror valori necesită pentru transcriere între şase şi nouă zerouri! Astfel, au admirat succesiv Bucureştii, din balconul clădirii de vis-a-vis de Cişmigiu: generali, medici, jurişti, chimişti, moşieri, colonei, jurnalişti, profesori, strungari, marinari, afacerişti, lista fiind completată de o "prezentatoare de ştiri, jurnalistă şi politiciană", absolventă cu anticipaţie a unei facultăţi ulterior înfiinţate!

Previzibilitatea rezultatelor dezastruoase ale guvernărilor succesive conduse de personaje lipsite de un minim de educaţie profesională adecvată - edilitară, administrativă, managerială - a fost permanent distorsionată de abilitatea cu care incompetenţa candidaţilor a fost mascată de promisiuni a căror enormitate a fost întrecută doar de naivitatea celor care au crezut în ele!

Întrebarea retorică imaginativ formulată de ctitorul Mănăstirii Cozia în cuprinsul Scrisorii a III-a "Ce-i mâna pe ei în luptă?" ar fi cum nu se poate mai potrivită în cazul candidaţilor la Primăria Capitalei. Pregătirea profesională prezumată a avea la bază o înclinaţie natural conştientizată, periplul şi performanţele profesionale sau ideile expuse într-un cadru mai mult sau mai puţin public, mai larg sau mai restrâns, nu justifică absolut deloc nici aspiraţia candidaţilor către un post atât de important, nici motivul selectării lor de către cercul susţinătorilor politici apropiaţi pentru depunerea candidaturii.

Deoarece nimeni, până acum, nu a motivat convingător opţiunea ocupării funcţiei de primar general al Capitalei României, bănuiala că doar dimensiunea bugetului anual (peste un miliard de euro!) şi delicateţea cu care legislaţia asigură o discreţie deranjant de exagerată privind executarea sa constituie argumente serioase pentru a-i conferi suficientă credibilitate.

Numai cine nu vrea nu întrezăreşte motivaţia reală a recentei solicitări a Primarului General al Capitalei, Gabriela Firea Vrânceanu Pandele, de a-şi apropria Metroul bucureştean şi şoseaua de centură a Capitalei: departe de a constitui obiective - cum ar părea la prima vedere - ele constituie mijloace deloc subtile de control discreţionar al accesării fondurilor europene cu aceste destinaţii, în condiţiile în care bugetul Capitalei este insuficient, în timp ce nenumărate obiective modeste din interiorul cercului centurii sunt perseverent ignorate!

• 2.PARTEA VIZIBILĂ A ICEBERG-ULUI

Deoarece accesul în spatele "uşilor închise" ale Primăriei Capitalei este drastic limitat, chiar şi atunci când legal ele ar trebui să fie "deschise", ne mulţumim cu ceea ce este accesibil oricărui cetăţean, locuitor sau vizitator: strada!

Caracterizarea Bucureştilor poate fi foarte simplu sintetizată de summum-ul a trei artere: cea dintre Piaţa Romană şi Piaţa Unirii (bd. Magheru, bd. 1848), cea dintre Operă şi Piaţa Pache Protopopescu (bd. Regina Elisabeta, bd. Carol) şi, nu în ultimul rând, Calea Victoriei. Ele alcătuiesc un traseu natural pentru o plimbare prin Bucureşti, cu sau fără obiective comerciale.

Acest probabil şi frecvent ales traseu constituie o remarcabilă sinteză a materializării profesionalismului primarilor ultimilor douăzeci şi şapte de ani. Clădiri abandonate, cu faţade amintind de filmele de război ale lui Sergiu Nicolaescu (CICLOP-ul de pe Magheru sau, aşa cum se precizează pe firma fost luminoasă "C CLOP", clădirea fostului Minister al Economiei Naţionale din Calea Victoriei), boutique-uri improvizate conferind un aer de Istanbul de periferie, stâlpi de protecţie a trotuarelor de cele mai diferite forme sugerând o politică de mulţumire a unei multitudini de furnizori oportunişti ("ghiulele" din faţă Teatrului Naţional versus pilonii de vis-a-vis, din faţa Universităţii), trotuare suficient de înguste pentru a inhiba o plimbare relaxată sau servirea unei cafele, spaţii comerciale cronic părăsite, firme a căror estetică confirmă formalitatea şi simţul estetic deficitar al avizelor obligatorii, monumente care se pot constitui într-o sugestivă expoziţie a kitsch-ului ("ţeapa" din Piaţă Palatului, etc.), macadam-ul ieftin şi deteriorat al trotuarelor, Calea Victoriei transformată, în ciuda evidenţei vocaţii pietonale, într-un hibrid auto-ciclo-pietonal...

Imaginea nu ar fi completă fără evocarea Centrului Istoric care, cu suficiente investiţii de renovare, ar putea deveni un concurent serios al celebrelor Pompei şi Herculaneum!

Invocarea Prelungirii Ghencea este superfluă... Din păcate pentru locuitorii zonei, săptămânalul drum spre Sibiu nu trece pe acolo!

Cele 2-3 ore necesare parcurgerii traseului mai sus amintit nu reuşesc câtuşi de puţin să ofere un răspuns acceptabil referitor la materializarea miliardelor de euro reprezentând cumulat bugetele ultimilor douăzeci şi şapte de ani! Sugestiv, ca un simbolic purtător de cuvânt al Primăriei, Cathedral Plaza ignoră nonşalant pământeasca putere juridică şi, profitând de marea schismă a bisericii creştine, pe cea cerească administrată de vicarul lui Cristos de la Roma!

• 3. TRAFICUL

O problemă obiectiv spinoasă, comună marilor oraşe, optimizarea traficului municipal a fost repetitiv invocată ca obiectiv prioritar, realizabil la termene care nu fac decât să sublinieze naivitatea constantă a electoratului, primarii neputând fi bănuiţi de aşa ceva.

În lipsa unor parcări adecvate, autovehiculele staţionează pe carosabil, pe trotuare, pe spaţii verzi, etc. Practic, nu există arteră care să nu prezinte un culoar pe sens permanent blocat de autovehicule, chiar dacă staţionarea este interzisă. Neaplicarea de sancţiuni pentru nerespectarea semnelor de "oprirea interzisă" sau "staţionarea interzisă" poate fi înţeleasă, datorită insuficienţei amintite a spaţiilor de parcare adecvate. Ceea ce nu este de înţeles, este densitatea exagerată a semnelor de circulaţie care atenţionează în acest sens, practic din 50 în 50 de metri. Aceste semne costă suficient de mult ca să nu justifice cheltuiala banilor publici altfel decât printr-un "ajutor" discutabil nu doar etic în favoarea firmelor producătoare de semne de circulaţie. Situaţia aminteşte de cetăţeanul care, în tren, desfăcând o pungă de alune nesărate, le adaugă sare şi apoi le aruncă pe geam, precizând că nu-i plac alunele sărate!

S-ar putea, totuşi, optimiza traficul central? Evident că da, cu preţul acceptării principiului că pietonii sunt mai importanţi decât autovehiculele, respectiv primordialitatea factorului uman în definirea aglomeraţiilor urbane. Taxarea accesului auto şi majorarea consistentă a costului parcării în zona centrală ar fi primele măsuri care ar amplifica traficul pietonal, comerţul cu amănuntul, incluzând braserii, cafenele, cofetării. Generalizarea sensului unic pentru fiecare arteră, indiferent de importanţa sa, ar contribui la aplicabilitatea eficientă a principiului "drumului critic", în timp ce intransigenţa pentru nerespectarea reglementărilor legale ar asigura disciplinarea conducătorilor auto, concomitent cu generarea unor importante venituri la bugetul Primăriei, care ar putea fi utilizate - de exemplu - pentru instalarea de radare fixe care să supravegheze şi să sancţioneze permanent comportamentul neadecvat în trafic.

Parcarea autoturismelor pe trotuare, chiar şi parţial sau sub obraznica mascare a semnalizării intermitente a unor inexistente avarii, ar trebui interzisă cu desăvârşire.

Nu în ultimul rând, o frecvenţă a transportului în comun adaptată intensităţii fluxurilor de pasageri, determinată şi supravegheată electronic ar încuraja substanţial renunţarea la deplasarea individuală cu autoturismul propriu. La fel de important, licenţierea activităţii de taximetrie. Impunerea unor cerinţe standard autovehiculelor şi conducătorilor acestora (curăţenie, politeţe, onestitate) cu sancţionarea drastică a abaterilor (exemplu, refuzul de a efectua un transport pe distanţe considerate prea scurte) ar putea reduce neîncrederea în a apela la servicii ce sunt departe de a inspira încredere!

Dar, pentru a realiza, fie şi parţial cele de mai sus sau altele similare, este necesar ca ocupantul scaunului de primar să aibă o minimă vocaţie şi pregătire de specialitate, dacă nu chiar experienţă la administrarea unei comunităţi mai mici, dublate de cinste şi simt al responsabilităţii. Greu...

• 4.PARTEA MAI PUŢIN VIZIBILĂ A ICEBERG-ULUI

Ce anume generează lupta acerbă pentru fotoliul de primar între personaje pe care nimic - pregătire, carieră anterioară, strategie asumată, calităţi manageriale - nu le recomandă pentru această poziţie? Răspunsul nu trebuie căutat prea mult. Imensul buget al Capitalei (aspect valabil pentru fiecare sector, de altfel), puterea discreţionară de a emite sau nu autorizaţii de construcţie, de a sancţiona sau nu abaterile de la acestea, de a aviza sau nu manifestaţii pe cele mai vizibile artere ale României, de a aviza sau nu materializarea politicilor publicitare particulare, de a închiria inutil sedii suplimentare sau alternative pentru desfăşurarea activităţii (Semaparc!) de a angaja sau nu sute de salariaţi constituie doar o parte a motivaţiei. Jenant de trist, Capitala României nu este decât o trambulină pentru mult mai atrăgătoare poziţii, cum ar fi cea de prim-ministru (Victor Ciorbea) sau preşedinte al României (Traian Băsescu), abordare pe care Gabriela Firea Pandele pare a nu o neglija. E drept, nu toţi primarii au avut astfel de aspiraţii, unii mulţumindu-se să "ronţăie" de ani de zile la "păcănele" sumele agonisite din modestul salariu de Primar General al Bucureştilor!

• 5.TRISTEŢEA MICULUI PARIS, ORAŞUL BUCURIEI!

Strategiei marilor capitale de a construi străzi şi bulevarde, primarii Capitalei i-o opun pe cea feudal-balcanică de a construi case, cu cât mai diverse şi mai puţin armonizate, cu atât mai bine. Nimic mai sugestiv decât sediile Băncii Române Pentru Dezvoltare - Societe Generale şi al Hidroelectrica, ambele "umilind" simbolic clădirile Guvernului României, Muzeului Grigore Antipa sau Muzeului Ţăranului Român, acestea din urmă mult superioare arhitectural şi estetic.

Generaţii în curs de dispariţie, păstrând în memorie eleganţa Bulevardului Elisabeta, a Căii Victoriei sau a Lipscanilor, asistă neputincios la degradarea controlată a Capitalei României, păstrând discret speranţa că în viitor, cineva nenăscut încă, va avea şansa refacerii unei argheziene plimbări "cu bastonul prin Bucureşti".

Între timp, primarul actual al Capitalei este personalitatea care se bucură de o uriaşă cotă de încredere, evaluată statistic de colegii domniei sale de partid. Pe ce se bazează? Acest articol l-am scris în trafic, între stadionul Ghencea şi şoseaua de centură, pasajul spre Domneşti. Deşi, practic, puteam scrie mai mult, dar nu am mai avut baterie la iPad!