OPINII Jocul de-a cioara vopsită

Impactul veştii că Omar Hayssam a fugit din ţară a fost atât de năucitor că demisia de onoare a celor trei şefi ai serviciilor secrete a fost percepută pe loc ca ecoul obligatoriu, natural al celor întâmplate. Dincolo de detaliile care urmau a fi ulterior clarificate, a decriptării rolurilor jucate de diferitele "rotiţe" în asamblarea mecanismului care l-a catapultat de Hayssam peste graniţă, vina flagrantă a serviciilor de a fi tratat un om acuzat, cu probe! de acte de terorism ca pe un simplu datornic la fisc, nu putea fi sancţionată decât cu maximă severitate. Acesta a fost, desigur, motivul pentru care partidele nu s-au abţinut să sublinieze, la rândul lor, gravitatea celor întâmplate şi să aprecieze retragerea dlor. Timofte, Fulga, Ardelean din fruntea serviciilor pe care le conduceau ca pe un lucru despre care nu mai era loc de comentarii. Ieşind cu un pas din front, PNL s-a grăbit să declare că iniţiativa preşedintelui Băsescu de a provoca demisiile celor trei nu numai că era în bună ordine cu poziţia partidului premierului Tăriceanu, dar venea să finalizeze un apel pe care liberalii l-au făcut deja cu ceva vreme în urmă, prin care cereau schimbarea imediată tocmai a celor trei executaţi abia acum. În atare situaţie, nu mai era de făcut decât declanşarea imediată a unei cercetări cât mai aplicate pentru identificarea celor vinovaţi de "evadarea secolului" (de la furturi şi crime la nunţi şi evadări, "secolul" a devenit în România singura unitate de timp la care ne mai raportăm), procedură în care Parla-mentului, prin comisiile de resort, îi revenea misiunea importantă de a veghea ca nicio piesă semnificativă să nu scape atenţiei celor abilitaţi cu investigaţiile. Asta, fireşte, în condiţii normale.

Cum între ce se întâmplă la noi şi normalitate se adânceşte, de la o zi la alta, un hău tot mai de necuprins, nu a mai fost o surpriză pentru nimeni ca, peste noapte, actorii noştri politici să facă o piruetă pe cât de grotescă, pe atât de puţin convingătoare şi să decidă că, de fapt, principalul vinovat pentru fuga lui Omar Hayssam nu e nimeni altul decât preşedintele Băsescu. Pentru că absurdul nu are limite, Birourile Permanente ale celor două Camere, reunite într-o şedinţă comună sub preşedinţia dlor. Nicolae Văcăroiu şi Bogdan Olteanu, au decis că acceptarea de Traian Băsescu a celor trei demisii nu este constituţională şi ca atare cei trei, împotriva voinţei lor! sunt păstraţi în funcţie "cât vor muşchii" domnilor parlamentari. Aberanta hotărâre a fost votată de reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare, cu excepţia PD. Două au fost domeniile din care şi-au extras argumentele contestatarii celor petrecute la Cotroceni: juridic şi lingvistic. Fără să ne permitem necuviinţa să punem în discuţie înalta expertiză juridică a venerabilului preşedinte al Senatului (de felul lui, un "Hagi al finanţelor", cum se auto-proclamă) sau siguranţa şi dezinvoltura cu care tânărul Olteanu zburdă pe plaiurile însorite ale semanticii, nu putem, totuşi, să nu sesizăm faptul că deciziile patronate de cei doi au provocat rumoare şi replici clare din partea unor specialişti cu adevărat de necontestat. A-i refuza dlui. Fulga dreptul de a-şi da demisia: act unilateral de voinţă, de care se ia notă şi care nu poate fi aprobat sau respins de nimeni, sau a-l suspecta pe dl. Timofte de gânduri ascunse şi subtilităţi filologice, care l-ar fi împins să substituie demisiei o cerere de "eliberare din funcţie" înseamnă a te juca de-a cioara vopsită şi a intra în clinciuri procedurale din care, inevitabil, "cruciaţii", neputincioşi, totuşi, în faţa Legii nu vor putea ieşi decât înfrânţi. Dacă doar şi un zumzet de opoziţie în faţa preşedintelui Băsescu poate părea de-ajuns pentru ca partide cu pretenţiile PNL sau PSD să fie gata să se lanseze în demersuri apriori fără nicio finalitate, lucrurile sunt extrem de triste pentru că probează, în continuare, că diletantismul şi improvizaţia sunt zodiile sub semnul cărora evoluează invariabil, cot la cot, cele două formaţiuni politice. Un "cot la cot" care l-a adus azi la rampă pe Bogdan Olteanu alături de Nicolae Văcăroiu, la fel cum, cu ocazia alegerii liderului liberal ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, nu a avut nicio inhibiţie să negocieze şi să se alieze, în beneficiu propriu, cu PRM. Din punct de vedere al ascensiunii lui Olteanu lucrurile sunt profitabile şi se înscriu în tipul de politică pentru care are predilecţie: "totul se negociază, totul se cumpără". Din punct de vedere al intereselor PNL, pe termen mediu şi lung, mişcările de acest tip s-ar putea să se dovedească extrem de costisitoare. Dincolo de uşor previzibila sancţiune a electoratului pentru "meritul" incontestabil de-a fi spart Alianţa cu care a ajuns la guvernare, PNL va trebui să dea explicaţii şi pentru cuplările contra-naturii la care va fi constrâns, ca să nu rişte o legislatură în afara Parla-mentului. Mă îndoiesc că aplombul juvenil al lui Bogdan Olteanu se va dovedi atunci convertibil în foarte multe voturi "pentru" liberali. Cât despre întrebarea referitoare la momentul în care preşedintele PNL află despre iniţiativele preşedintelui Camerei: înainte sau după ce citeşte presa? răspunsul rămâne deschis, la voia dumneavoastră. Nu vreau să fiu acuzat că vă alimentez scepticismul.