OPINII Păcatele Ordinului ANRE 76/2017

JACK CUTIŞTEANU, Director general Petprod
Ziarul BURSA #Companii / 23 august 2017

În 17 august 2017, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul 76/2017, conceput şi susţinut de Departamentul Piaţă din cadrul ANRE, cu numele: "Reguli de transparentizare a decontării în cadrul părţilor responsabile cu echilibrarea".

Timp de doi ani, din timpul mandatului domnului Marian Cernat la conducerea departamentului, s-a încercat intrarea în bucătăria internă a PRE-urilor (Partea Responsabilă cu Echilibrarea, entitate care asigură echilibrarea pentru membrii săi, adică diminuează dezechilibrele provocate în sistem. Dezechilibrul este valoarea diferenţei dintre prognoza de consum/producţie şi valoarea măsurată a consumului/producţiei) pentru a reglementa procesul de decontare internă. Eforturile nu au fost încununate de succes, izbindu-se de refuzul unei largi majorităţi din interiorul ANRE şi din piaţa de profil. Cele mai vehemente şi documentate poziţii le-au avut Departamentul Juridic al ANRE şi AFEER. Departamentul Juridic a arătat că nu există temei juridic de intervenţie în procesul de decontare din interiorul PRE, nefiind vorba de tranzacţii cu energie, ci de soldări financiare. AFEER a susţinut cu tărie şi perseverenţă că nu sunt tranzacţii cu energie, ci tranzacţii financiare la care ANRE nu are dreptul să intervină. Au fost sesiuni de comentarii, întâlniri de analiză. ANRE a ascultat, a respins tot ce trebuia respins, reprezentanţii Autorităţii au declarat că "ei ştiu mai bine decât juriştii proprii şi decât cei din piaţă, ce e bine şi ce e rău", şi au făcut ce au vrut. Au trecut Ordinul prin Comisia de Reglemenare în timpul vacanţelor, în absenţa preşedintelui ANRE, dar în forma statutară cu doi vicepreşedinţi.

Istoria metodei de decontare folosită astăzi în cam toate PRE-urile este şi mai interesantă. În 2005, când s-a implementat la noi această invenţie numită Piaţă de Echilibrare (rămasă de altfel unică în lume), pe site-ul ANRE a apărut o propunere de metodă de decontare cu trei variante. Propunerea a fost retrasă de pe site a doua zi, ea nefiind asumată de nimeni, cu atât mai puţin de ANRE, fiind la început de drum, cu o struţo-cămilă pe care nu prea o înţelegea nimeni, Piaţă de Echilibrare, PRE-uri, dezechilibre, decontări etc. Am luat de bun ce ni s-a servit şi ne-am apucat de lucru. Nimeni nu şi-a bătut capul cu "metoda de decontare".

Metoda în sine ridică multe semne de întrebare, mai ales din punct de vedere logic. (Trebuie să intru puţin în detaliile tehnice ale subiectului, nu am încotro. Risc să vă plictisesc, sunt doar câteva fraze.) Porneşte de la un adevăr fizic - "compensarea reciprocă a dezechilibrelor în interiorul unei PRE". Stabileşte că dezechilibrul unei PRE este suma algebrică a dezechilibrelor membrilor conturului acelei PRE. Corect. De aici lucrurile se complică. Se introduce noţiunea de câştig total şi câştig unitar, după formule forţate şi fără legătură cu realitatea fizică, pentru ca, la sfârşit, să se calculeze preţurile de dezechilibru deficit şi excedent revizuite.

Ei bine, "Câştigul unitar" se calculează împărţind câştigul total la suma dezechilibrelor în valoare absolută. Această formulă este total ilogică, deoarece dezechilibrele prin natura lor pot fi deficit (negative) sau excedent (pozitive). A le face pe toate în valoare absolută, adică pozitive, este o anulare a compensării reciproce, a câştigului total şi unitar. Autorul nu a ştiut cum să cuantifice câştigul unitar şi a inventat "suma dezechilibrelor în valoare absolută", care nu are echivalent fizic şi nici algebric în teoria mulţimilor sau grupurilor. O invenţie ad-hoc, să dăm o metodă.

Partea frumoasă acum vine.

Având "câştigul unitar", revizuim preţurile dezechilibrelor deficit şi excedent. Care preţuri, că nu avem preţuri? Ei bine, hai să importăm nişte preţuri şi le impunem în piaţă! În procesul de echilibrare a SEN (n.e. Sistemul Energetic Naţional), DEN (n.r. Dispeceratul Energetic Naţional), respectiv Operatorul de decontare - OPCOM, calculează după o procedură unică şi pe baza unor oferte cantitate - preţ pentru energia de echilibrare, preţurile pentru dezechilibrul deficit şi excedent.

Bravo! Avem preţuri! Nu a contat că sunt din alt scenariu, că sunt calculate pentru activitatea de echilibrare a SEN, că în interiorul PRE-urilor are loc o compensare reciprocă instantanee. Nu a contat nimic. Le servim preţuri şi asta vor înghiţi. Au avut dreptate, furnizorii şi PRE-urile au înghiţit preţurile, au înghiţit metoda. Mai trebuia făcut un pas - reglementarea unei aberaţii.

S-a făcut, în sfârşit, şi acest pas. S-a reglementat o aberaţie, o metodă lipsită de orice logică, o metodă forţată fără fundament fizic, o metodă mincinoasă şi profund păguboasă.

Opriţi abuzul cât încă nu e prea târziu! Retrageţi sau suspendaţi aplicarea acestui Ordin!

Domnule preşedinte Niculae Havrileţ, va solicităm să reconsideraţi aplicarea acestui Ordin, să reluaţi analiza procesului de decontare din interiorul PRE-urilor, să comparaţi cu alte metode propuse şi să daţi PRE-urilor dreptul de alegere a metodei de decontare financiară din interiorul conturului fiecărei PRE.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb