OPINII Parabola fotbalului şi a inflaţiei

Preocupat să estompeze, eventual, să azvârle în gaura neagră a istoriei, rolul nefast pe care l-au jucat domnia sa şi Banca Naţională a României (BNR) în distrugerea şi jefuirea capitalului naţional al românilor, domnul Mugur Isărescu, guvernator pe viaţă al BNR, iese, din când în când la rampă, pentru a ne semnala eforturile neostoite făcute de instituţia pe care o conduce pentru stârpirea inflaţiei, respectiv pentru menţinerea preţurilor în stare de docilă stabilitate.

Talentat multilateral, domnul guvernator face nu numi politică, ci şi literatură. Iată-l, recent, oferindu-ne o imagine artistică de toată frumuseţea în discursul ţinut cu ocazia seminarului economic "Inflaţia încotro?", organizat de Fin-media. Procedeele artistice utilizate de finanţistul prozator sunt comparaţia şi parabola. Banca Naţională a României ne este prezentată ca un "portar" al unei echipe de fotbal care trebuie să-şi facă treaba, "să apere stabilitatea preţurilor", chiar dacă "cei de la mijlocul terenului sau din apărare" nu joacă prea bine.

În imaginaţia domnului guvernator, "cei de la mijlocul terenului sau din apărare" sunt, aţi ghicit, membrii guvernului. Mai departe, marele nostru artist ne spune că ar putea exista o soluţie pentru cazul în care "jucătorii de câmp" nu fac faţă jocului. Soluţia miraculoasă sugerată, cu mare subtilitate, de primul bancher al ţării, ar fi aceea de a cere "ajutorul arbitrului, adică Uniunii Europene, să treacă rapid la lovituri de la 11 metri".

Domnul Isărescu ne prezintă demnitarii BNR şi pe cei ai Guvernului ca fiind o "echipă", care ar avea unul şi acelaşi scop: apărarea stabilităţii preţurilor. Ori, realitatea este alta. Numai BNR are, prin lege, puterea şi obligaţia de a apăra stabilitatea preţurilor, de a emite monedă, de a menţine în circulaţie acea cantitate de bani care să nu permită declanşarea şi întreţinerea inflaţiei, a creşterii artificiale a preţurilor.

Guvernul are, prin lege, alte responsabilităţi. Guvernul poate face multe, şi bune şi rele, dar nu poate declanşa şi întreţine inflaţia. El poate creşte salariile angajaţilor săi, ale "bugetarilor", dar prin aceasta nu generează inflaţie, ci produce numai o redistribuire a veniturilor, de la cetăţenii care nu sunt salariaţi ai statului către cei care au această calitate. Guvernul poate creşte taxele şi impozitele, dar nici prin această măsură nu generează inflaţie, ci tot o redistribuire a veniturilor, de la unele categorii de cetăţeni către altele. Guvernul poate creşte preţurile la serviciile publice pe care el le furnizează cetăţenilor, măsură care are ca efect tot redistribuirea veniturilor, nu inflaţie, nu "creşterea rapidă, continuă şi pentru o îndelungată perioadă a tuturor preţurilor" (vezi H. Frisch în "Teorii ale inflaţiei"). Asta o pot face numai banii, cantitatea de bani în circulaţie mai mare decât este necesară pentru schimbul mărfurilor din economie.

A existat, într-adevăr, o etapă a istoriei noastre postdecembriste în care BNR şi Guvernul României, de fapt, întregul stat român, au acţionat ca o echipă. Scopul comun urmărit de aceşti "jucători" nu l-a constituit, însă, "apărarea stabilităţii preţurilor", ci, dimpotrivă, instabilitatea preţurilor, inflaţia, cu ajutorul căreia au fost înfăptuite distrugerea şi jefuirea veniturilor şi capitalurilor acumulate de români înainte şi după 1989. Scopul a fost comun, contribuţiile "jucătorilor" au fost conforme cu "calificarea" fiecăruia. BNR a declanşat inflaţia, Guvernul s-a auto- împroprietărit cu capitalul acumulat în proprietatea comună a tuturor cetăţenilor, s-a folosit de inflaţie pentru a indexa subunitar salariile, pentru a contracta cererea, pentru a falimenta, astfel, întreprinderile trecute în proprietatea statului, pentru a fi vândute pe nimic. Efectele "colaterale" ale jocului practicat de "echipa" BNR - Guvern: înstrăinarea celei mai mari părţi a avuţiei naţionale, distrugerea a milioane de locuri de muncă, aducerea salariilor românilor la nivelul celor din ţările lumii a treia, dezrădăcinarea a mi-lioane de români, ajunşi pribegi prin ţări străine, în căutare de locuri de muncă, aducerea naţiunii române în cea mai grea situaţie economică, socială şi morală din istoria sa modernă.

Acesta este "rolul" real jucat de BNR în istoria recentă a economiei şi societăţii româneşti, nu cel cu care vrea să ne aburească domnul Mugur Isărescu, cu parabola sa despre fotbal şi inflaţie.

Nu Uniunea Europeană este "arbitrul" care trebuie să îi sancţioneze pe cei vinovaţi de inflaţie şi de toate consecinţele pe care aceasta le-a avut asupra României postdecembriste, ci naţiunea română însăşi. Ea va fi în măsură să-şi exercite acest atribut atunci când îşi va recâştiga suveranitatea furată.