OPINII Parlamentul a avortat (din nou) CNSAS?

În urmă cu puţine zile, mă întrebam, în acest colţ de pagină, dacă avem suficiente motive să percepem activitatea actualului CNSAS sub semnul seriozităţii şi al responsabilităţii sau, din contră, cam tot ce se întâmplă acolo nu este deja decât un îngrijorător spectacol de un gust îndoielnic, cu un grad ridicat de nocivitate, de vreme ce poate aduce grave prejudicii imaginii şi activităţii unor oameni nevinovaţi. Ca şi cum îndoiala mea ar fi fost sincron împărtăşită până şi de unii dintre membri Consiliului CNSAS, câţiva dintre ei s-au grăbit ca, prin faptele lor, să ne dea, la sfârşitul săptămânii trecute, un răspuns ce nu prea mai lasă loc multor speranţe. Mă refer, fireşte, la "stagiunea stradală" inaugurată cu inimitabil aplomb de Mircea Dinescu şi continuată, cu mai mult sau mai puţin har revuistic, de Constantin Buchet şi Cazimir Ionescu.

De la bun început trebuie reţinut motivul pentru care Dinescu s-a văzut constrâns să transforme trotuarul din faţa instituţiei într-o peluză din Hyde Park: în conferinţa de presă pe care dorea să o ţină nu îşi propunea să exprime punctul de vedere al Consiliului, ci unul personal! Confundându-şi colegul cu purtătorul de cuvânt al CNSAS, care oricum nu există şi căruia, într-adevăr, nu-i este permis să bruieze poziţia oficială cu opinii personale, membrii Consiliului care i-au interzis întâlnirea cu mass-media în interiorul CNSAS se fac vinovaţi de săvârşirea unui cras abuz. Nu există nicăieri în Legea de funcţionare a CNSAS vreo prevedere care să răpească unui membru al Consiliului dreptul la opinie personală. Există în schimb omnipotentele "grupuri de interese" care, prin oamenii pe care i-au implantat în conducerea CNSAS, urmăresc cu maximă atenţie felul în care se poate ajunge să le fie maculată "onoarea", la care, cum altfel?, ţin ca la ochii din cap. Pentru că explozia lui Dinescu s-a produs la finalul unei şedinţe în care tocmai s-a încercat spălarea de păcate a fratelui "Tribunului", nu e greu de presupus cine a iniţiat tentativa de a-i închide gura. Zelul cu care Constantin Buchet, "ambasadorul PRM" în Consiliu, s-a grăbit să ţâşnească şi el în stradă şi să ţină imediat după Dinescu o contra-conferinţă de presă, în care să conteste toate declaraţiile făcute de acesta în urmă cu cinci minute, vorbeşte de la sine despre atmosfera neproductivă în care se desfăşoară lucrările Consiliului.

Despre condiţiile în care membrii Consiliului (oameni cu studii şi profesii nu dintre cele mai proxime domeniului în care îşi exercită autoritatea) sunt obligaţi să se pronunţe asupra unui dosar de sute de pagini, pe care nici măcar nu au timpul fizic să-l studieze aşa cum se cuvine; despre marja de eroare cuprinsă între o hotărâre luată în "spiritul legii" şi o alta luată în "litera legii"; despre "dreptul omenesc la eroare", dar şi despre presiunile care se fac în favoarea unei rezoluţii sau alta, a ţinut şi Cazimir Ionescu să-şi exprime public un punct de vedere. La aceeaşi masă scoasă pe trotuarul din faţa CNSAS. Cât timp va mai trece până când vom ajunge să urmărim live lucrările Consiliului, desfăşurate la bodega din colţul străzii, e o întrebare al cărui răspuns ţine de optimismul fiecăruia dintre noi.

Disputele din interiorul Consiliului nu sunt o premieră şi cine are acces la o memorie normală îşi aduce lesne aminte de bătăliile interne duse în timpul mandatului Onişoru. Tentativele permanente ale reprezentanţilor PSD şi PRM de a boicota activitatea Consiliului au mers până la blocajul total al CNSAS şi au fost continuu dublate de eforturile perpetue ale fostei puteri de a lichida o instituţie pe care o resimţeau ca pe o autentică "sulă-n coas-tă". Travaliul Comisiei parlamentare de anchetă, condusă de fostul senator Predescu, nu urmărea decât un singur rezultat: desfiinţarea CNSAS şi numai riposta fermă a fostei opoziţii parlamentare, reacţia vehementă a societăţii civile şi, nu în ultimul rând, rumoarea tot mai accentuată ce se auzea de peste hotare au făcut ca mult-hulita instituţie să ajungă cu chiu, cu vai la liman, cu alte cuvinte să prindă alegerile din 2004 şi schimbarea celor instalaţi până atunci la putere.

Iluzia că lucrurile vor intra, în sfârşit, într-o firească normalitate nu a durat decât o clipă, primul scandal iscându-se din momentul în care a trebuit să se aleagă preşedintele CNSAS. Panorama declanşată încă de atunci, "rezolvată" de neinspirata soluţie a rotirii tuturor membrilor Consiliului prin jilţul preşedintelui, ar fi trebuit să fie un convingător semnal de alarmă pentru Parlament, cel care controlează activitatea CNSAS, că este dator cu o atentă şi fermă monitorizare a felului în care merg lucrurile, fireşte în măsura în care actualul parlament doreşte un CNSAS activ şi eficient. În pofida repetatelor semnale despre disfuncţiile majore din activitatea Consiliului, Parlamentul continuă să rămână într-o vinovată indiferenţă. Sigur, sunt forţe politice care, fidele crezului enunţat încă de la naşterea CNSAS, nu-i văd rostul şi nu s-ar da în lături de la nimic pentru a provoca o mult-dorită implozie, cu atât mai mult în vremuri de bulversantă dosariadă. Dar sunt, sau vrem să credem că într-adevăr sunt, şi partide, aflate la guvernare! care nu pierd ocazia să declame ode despre rostul şi aşteptările pe care şi le leagă de dreapta funcţionare a instituţiei. Oare ele nu văd zaţul care se insinuează zi de zi în articulaţiile cele mai fine şi tinde să le gripeze ireversibil? Ce trebuie să se mai întâmple pentru ca Parlamentul să declanşeze cercetarea atentă a realităţii care guvernează la CNSAS şi să dispună măsurile care ar asigura intrarea în normalitate? Aşa cum se prezintă lucrurile, spre deosebire de legislatura 2000-2004, când aversiunea Puterii faţă de CNSAS era măcar făţişă şi limpede exprimată, actualii parlamentari (şi în primul rând cei ai coaliţiei de guvernământ) practică o blamabilă duplicitate şi probează o indiferenţă a cărei unică raţiune nu poate fi decât perpetuarea aceloraşi resentimente pe care le încercau şi predecesorii lor. Să ne împăcăm, atunci, cu ideea că Parlamentul a avortat CNSAS? Greu de crezut. Dar şi mai greu de acceptat.