OPINII Pledez "nevinovat"!

Aşa cum era de aşteptat, revenirea lui Băsescu asupra cuvântului dat: demisia în următoarele cinci minute după exprimarea votului Parlamentului privind suspendarea, a provocat o serie lungă de declaraţii extrem de critice ale adversarilor politici şi de comentarii severe în mass-media. Este doar un început şi nu e loc de nicio îndoială că în timpul campaniei pentru referendum criticile pe acest subiect se vor amplifica şi vor deveni un laitmotiv al tuturor celor care ar da orice şi ar face orice, cum au şi dovedit-o cu prisosinţă, ca să scape odată pentru totdeauna de intratabilul preşedinte-jucător. Din punctul de vedere al celor care îl contestă, ca să n-o spunem pe şleau că îl urăsc, reacţia este normală, onoarea, cuvântul dat şi respectat întocmai fiind unul dintre atuurile cele mai puternice ale politicianului Traian Băsescu. Ce poate fi mai de dorit decât a demonstra că, în realitate, "omul providenţial" pentru milioane de români nu este cu nimic mai brav decât cei pe care îi tot critică, că şi pentru el "interesul poartă fesul" şi, când e vorba de a renunţa la caşcaval, cuvântul de onoare nu face mai mult decât o ceapă degerată. Dacă lucrurile ar sta aşa, culpa de care s-ar face vinovat Băsescu ar fi dintre cele mai grave, iar credibilitatea lui ar trebui atent reevaluată de orice om de bună credinţă. E un punct de vedere.

Personal, pledez "nevinovat" pentru Traian Băsescu şi raţiunile pe care le invoc sunt două.

Cea dintâi e cuprinsă în prima frază din jurământul pe care preşedintele Băsescu l-a depus la învestitură, în faţa Parlamentului: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român" (Constituţia României, art. 82, al. 2). Pe parcursul celor doi ani şi jumătate scurşi de la instalarea în cea mai înaltă demnitate în stat, interlocutorul constant, invocat mereu şi mereu în toate intervenţiile preşedintelui a fost "poporul român". Într-un dialog neîntrerupt, "poporului", "românilor" li s-au dat cele mai ample explicaţii pentru toate cele întâmplate şi acelaşi "popor român" a fost instanţa în faţa căreia Băsescu a cerut să se judece criza politică în care ne-am adâncit, cu o iresponsabilitate de neiertat. Din punct de vedere strict formal, e de necontestat faptul că individul Băsescu şi-a încălcat cuvântul dat. Din punct de vedere al sensului angajamentului luat din prima clipă de mandat şi a relaţiei pe care a respectat-o necondiţionat faţă de cel căruia i-a jurat credinţă: "poporul român", "culpa" lui Băsescu apare într-o cu totul altă perspectivă, ea nu poate fi judecată într-o dimensiune personală, ci numai şi numai prin prisma fidelităţii sau a non-fidelităţii faţă de acesta. Şi ajungem la cel de-al doilea motiv pentru care vinovăţia preşedintelui suspendat nu se susţine.

Nu am să aduc în discuţie şi nu am să întârzii asupra faptului aberant că Parlamentul României şi-a permis să ignore deliberat decizia răspicată a Curţii Constituţionale, care a respins toate cele 19 capete de acuzare împotriva preşedintelui, din care niciunul nu a probat încălcarea Constituţiei. Am să mă rezum la a spune că este ultima dovadă de care mai aveau nevoie toţi cei care, animaţi de nobile intenţii şi generozitate, au susţinut admiterea României în UE ca să înţeleagă cât de grav s-au înşelat asupra stării de sănătate a democraţiei la Bucureşti. Ce vreau însă să supun unei analize făcute cu toată atenţia şi eliberată de orice prejudecată este varianta ieşirii optime din cumpăna în care s-a trezit aruncat omul politic Traian Băsescu. A gajat cu cuvântul de onoare că va demisiona în cazul în care Parlamentul votează suspendarea preşedintelui. Încă înainte de ziua votului, s-au auzit tot mai insistent declaraţiile venite dinspre coaliţia PNL-PSD-PRM-PC privind felul în care se intenţiona ca, prin măsurile ce urmează a fi luate pe parcursul celor trei luni, până la alegerea viitorului preşedinte, să se facă toate ingineriile legislative pentru ca Băsescu să nu mai poată candida pentru un nou mandat. În fapt, era vorba despre linşajul politic care se punea la cale. În faţa unei asemenea perspective, care era singura hotărâre pe care Traian Băsescu era obligat să o ia: să-şi apere onoarea personală şi să abandoneze lupta politică în care s-a angajat sau să rămână fidel celor atât de mulţi care îşi leagă speranţele de el şi să ia o decizie prin excelenţă proprie omului politic? Răspunsul realist, responsabil, nu poate accepta decât raţionamentul politic. Şi el îi dicta opţiunea pentru formula care îi asigură cea mai scurtă absenţă din fruntea statului, respectiv suspendare şi referendum. Este singura cale prin care Traian Băsescu îşi poate onora angajamentul luat în clipa în care a depus jurământul ca preşedinte al românilor: "... toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român". Cu siguranţă, decizia prin care îşi încalcă cuvântul dat este una dintre cele mai grele şi mai amare, pentru cineva care şi-a obişnuit electoratul cu respectarea promisiunilor. Dar un om politic trebuie să aibă tăria să-şi asume şi astfel de situaţii, când în joc sunt interesele ţării. Ori astăzi tocmai aceste interese se încearcă a fi compromise şi tranzacţionate. În fond, asta este miza reală a coaliţiei anti-Băsescu şi numărul oamenilor care ajung să o înţeleagă e tot mai mare.

Mitingul de duminică, din Piaţa Constituţiei, ar putea fi doar începutul. Ţara pare gata să se ridice în apărarea lui Traian Băsescu.