OPINII Salarii şi inflaţie

Împinşi de numărul tot mai mare de români nemulţumiţi de veniturile obţinute sub forma salariilor, liderii de sindicat de la CNSLR - Frăţia au organizat pe 9 mai, a.c., la Bucureşti, un miting la care au participat circa 15.000 de sindicalişti, avînd ca principală revendicare creşterea salariului minim pe eco-nomie.

Cîţiva dintre analiştii de serviciu ai oligarhiei patronale postdecembriste şi-au arătat colţii, ameninţînd cu "consecinţele catastrofale" pe care le-ar avea satisfacerea revendicării sindicaliştilor. Creşterea salariului minim, ne spun domnii analişti şcoliţi pe bursele acordate de profitorii "privatizărilor" postdecembris-te, va avea ca efect reactivarea hiperinflaţiei, reducerea puterii de cumpărare a salariilor, dispariţia a sute de mii de locuri de muncă, scăderea competitivităţii exporturilor româneşti, creşterea deficitului de cont curent, punerea în pericol a integrării României în Uniunea Europeană. Pe scurt, un adevărat dezastru în toate componentele vieţii noastre economice şi sociale; un tablou care ar trebui să-i bage în sperieţi pe sindicaliştii neastîmpăraţi şi să justifice orice eventuale represalii pe care guvernul şi patronatele le-ar putea lua împotriva oricăror încercări de schimbare a "noii ordini" instituite de "reforma" economică post-decembristă.

Care este adevărul?

Adevărul este acela că astăzi, în anul 2006, salariul minim la romîni este de 330 RON, respectiv 100 de euro. La unguri, salariul minim este egal cu 400 de euro. De patru ori mai mult. În mod corespunzător, diferă şi salariile medii pe care le cîştigă românii şi ungurii. În 1989, salariile medii în cele două ţări erau aproximativ egale, de circa 250 de euro de astăzi. De atunci, la noi, salariile medii au scăzut la jumătate, la unguri au crescut de peste trei ori.

În perioada 1990-2005, la unguri, salariile au crescut fără ca preţurile să o ia razna, să atingă nivelurile hiperinflaţiei. La noi, preţurile au cunoscut creşteri anuale de 200% şi chiar 300%, în timp ce salariile au scăzut continuu, ajungînd acolo unde sînt acum, la nivelul celor din ţările bananiere.

Dacă relaţia dintre preţuri şi salarii ar fi aceea pe care guvernanţii şi "analiştii" lor de serviciu încearcă să ne-o vîre în cap, atunci, la noi, în Româ-nia, scăderea salariilor ar fi trebuit să determine şi scăderea preţurilor. Ceea ce nu s-a întîmplat. Şi asta, pentru simplul motiv că nu creşterea salariilor determină creşterea preţurilor. Creşterea preţurilor este determinată de creşterea cantităţii de bani în circulaţie, peste nivelul cerut de numărul şi valoarea tranzacţiilor comerciale din economie.

În economia românească postdecembristă nu creşterea salariilor a determinat creşterea preţurilor, ci invers, creşterea preţurilor a fost folosită ca instrument pentru scăderea salariilor. În timp ce preţurile au fost umflate cu "pompa monetară", salariile au fost "indexate subunitar" redu-cîn-du-li-se, treptat, dar continuu, puterea de cumpărare, proces care a avut ca efect nu numai sărăcirea celor ce-şi cîştigă existenţa din muncă, ci şi multe alte efecte "colaterale", componente naturale ale "reformei" economice postdecembriste.

Reducerea puterii de cumpărare a salariilor a determinat restrîngerea cererii, împingînd, astfel, la subutilizarea capacităţilor de producţie, la creşterea costurilor fixe, la falimentarea agenţilor economici şi aducerea lor în stare de a li se vinde capitalul pe nimic, la distrugerea a milioane de locuri de muncă, la dezrădăcinarea a milioane de ro-mâni care-şi caută locuri de muncă în alte ţări, la părăsirea ţării de către forţa de muncă cea mai calificată, la slăbirea competitivităţii economiei româneşti, la deteriorarea balanţei comerciale şi de plăţi, la întreaga mizerie materială şi morală care ne înconjoară.

Prin manipularea machiavelică a relaţiei dintre salarii şi profituri cu ajutorul inflaţiei, adică al banilor, guvernanţii României postdecembriste au cancerizat ambii centri vitali ai sistemului economic naţional: forţa de muncă şi capitalul. Forţa de muncă este atît de prost plătită, încît refuză să mai participe la viaţa sistemului, caută orice cale pentru a-l părăsi. Capitalul nu provine din avuţia creată de proprietarii săi, ci din avuţia creată de alţii, dar însuşită prin hoţie şi înşelăciune. Nefiind obţinut prin muncă, el nu este "pus la muncă", nu este utilizat pentru producţia de bunuri şi servicii, ci este "meta-morfozat" în bunuri de consum - vile, maşini de lux - sau transferat în afara ţării.

Corectarea raportului dintre salarii şi profituri, prin creşterea salariului minim, este unul dintre cei mai importanţi paşi pe care trebuie să-i facem în direcţia construcţiei unei economii democratice, concurenţiale şi performante. Aşa cum voi demonstra în următoarea mea intervenţie, acest pas va deveni obligatoriu odată cu aderarea României la Uniunea Europeană.