OPINII Şi mai departe?

"Comisia prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România" a luat fiinţă. În fruntea ei a fost numit prin decret prezidenţial profesorul Vladimir Tis-măneanu. Rostul Comisiei este să producă o "sinteză ştiinţifică privind crimele şi abuzurile regimului comunist din România", pe baza căreia şeful statului să decidă condamnarea irevocabilă a regimului comunist. Sinteza va cuprinde undeva între 50 şi 100 de pagini. (Vezi interviul cu Vladimir Tismăneanu, "22", nr. 840)

Printre cei care au fost invitaţi şi au acceptat să facă parte din Comisie găsim, firesc, istorici şi politologi de prestigiu, alături de care apar, mai puţin firesc, oameni cu un nume bun pe piaţă, dar fără nici o competenţă sau preocupare în zona de investigaţie a Comisiei.

Tismăneanu mărturiseşte că pentru el, la fel ca şi pentru cei mai mulţi dintre noi, nu era nevoie de verdictul unei asemenea structuri ca să poată spune cu fermitate: "Comunismul a fost un sistem aberant, criminal, inuman". Profesorul nu se plasează pe o poziţie de pionierat în momentul în care face declaraţia mai-sus citată - bibliotecile care s-au scris, mărturiile care s-au adunat despre ce a însemnat "dictatura proletariatului" în România se adună într-o imagine coşmarească care spulberă orice îndoială asupra ororilor întîmplate. Dovedind o scrupulozitate dusă la extrem, preşedintele Băsescu a considerat totuşi că nimic din tot ceea ce ştim cei care sîntem supravieţuitorii regimului comunist nu are greutatea enunţului ştiinţific şi a cerut constituirea unei Comisii însărcinate cu producerea adevărului irefutabil. Primim asigurări că Raportul Comisiei va fi gata pînă la sfîrşitul lunii octombrie, cu o marjă de întîrziere de cîteva luni. Aplauze sincere, fără rezerve! O singură întrebare: şi mai departe?Dacă mi se va răspunde anticipînd dezbaterile savante care vor urma în saloanele dichisite în care se adună mereu şi mereu aceiaşi reprezentanţi ai "societăţii civile", dar la care omul de pe stradă nu pune piciorul, sau seria lungă a unor talk-show-uri sterile, voi răspunde imediat că am pierdut timpul de pomană şi că, în dulcea tradiţie românească, ne-am îmbătat cu apă chioară. Rostul unei asemenea Comisii, pentru ca să marcheze cu adevărat un moment de referinţă în ceea ce se doreşte a fi "exorcizarea demonului comunist", nu poate fi decît unul singur: identificarea clară a instituţiilor şi a oamenilor care, în numele ideologiei comuniste, pe parcursul a aproape jumătate de secol, s-au făcut vinovaţi de crime împotriva umanităţii. Acesta a fost idealul tuturor celor care au ieşit pe stradă în decembrie "89 şi împlinirea lui ar fi trebuit să fie un deziderat asumat din prima clipă de cei care au preluat puterea politică în România. Nu au făcut-o. Astăzi un asemenea demers ascunde riscul unui retorism de o calitate cel puţin discutabilă, cu efecte practice ce tind spre derizoriu. Pentru că dacă din punct de vedere al instituţiilor lucru e încă este fezabil, este extrem de puţin probabil că se mai poate ajunge la identificarea şi condamnarea, măcar şi morală, a celor care au acţionat în structurile lor. În 16 ani de zile, biologicul a lucrat într-o deplină complicitate cu reaua-credinţă a celor care au ferecat tainiţele comunismului. Şi atunci la ce să ne aşteptăm? Pentru descifrarea "enigmei" Holocaustului în România, s-a apelat la eterna soluţie optimă: "Comisia". În fruntea ei a fost pus cu mare pompă un laureat al premiului Nobel, dar legea care se susţine tocmai pe raportul produs de comisie este permanent încălcată fără ca nimeni să se sinchisească. Din respect pentru cel care conduce noua Comisie şi pentru mulţi dintre membrii ei nu iau în calcul ipoteza că Raportul pe care îl aşteptăm cu sufletul la gură ne va tăia respiraţia punîndu-ne în faţă "adevărul orbitor" că Securitatea, şi Miliţia, şi Justiţia, şi toate instituţiile statului erau sub controlul PCR şi că viaţa oricăruia dintre noi nu valora mai mult decît o ceapă degerată. Nu mă îndoiesc nici de tonul convingător cu care preşedintele Băsescu se va adresa poporului şi, în numele lui, va condamna răul care ne-a mîncat vieţile decenii la rînd. Dar vorbele trăiesc clipe, dacă nu sînt susţinute de fapte. Raportul va avea valoarea unui petic de hîrtie ca oricare altul sau va însemna un document pe care Istoria se va grăbi să-l consemneze. Rămîne prin excelenţă în sarcina şefului statului, prin măsurile pe care le va dispune în continuare, să-i stabilească locul. Pînă atunci, însă, pe fondul preocupărilor pe care declară că le are pentru îndreptarea marilor nedreptăţi ale trecutului, preşedintele Băsescu poate declanşa un proces pe care nici unul dintre predecesorii lui nu l-a făcut: reabilitarea condamnaţilor politici, vinovaţi de "înaltă trădare" a regimului comunist. În două legislaturi succesive: 92-96, 96-2000 (membru al Guvernului), eminentul jurist care este prof. Babiuc a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege privind "Reabilitarea foştilor condamnaţi politici pe calea judiciară". Iniţiativa legislativă nu a ajuns nici măcar în plenul Camerei. Justiţia angajată astăzi cu toate forţele într-o mulţime de bătălii nu găseşte cu cale să se preocupe şi de această reparaţie obligatorie faţă de nişte oameni absolut nevinovaţi, care şi-au sfîrşit zilele sau au supravieţuit ca nişte umbre în puşcăriile comuniste. În aşteptarea Raportului, ale cărui concluzii oricum le cunoaştem cu toţii, preşedintele are ocazia să facă imediat un gest care nu va mai lăsa nici o îndoială că, în mandatul lui, Procesul Comunismului chiar a avut loc. Îl va face?