OPINII TVA: economie şi politică

Mare tărăboi în politica şi presa românească pe marginea proiectului de lege privind reducerea nivelului Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA), de la 19% la 9%, pentru aşa-zisele produse alimentare de bază: pîine şi produse de panificaţie, carne, peşte, lapte, zahăr, ulei şi ouă.

Proiectul de lege cu pricina a fost "elaborat" şi propus spre legiferare de către Partidul Conservator, fiind adoptat de către Senatul României, cu voturile parlamentarilor PSD şi PRM - partide ale opoziţiei - pe de o parte - şi ai parlamentarilor PD şi PC - partide la putere, de guvernare.

Proiectul de lege urmează a fi analizat şi, eventual, aprobat şi de către Camera Deputaţilor.

După ce textul proiectului de lege şi-a început călătoria de la Senat către Camera Deputaţilor, preşedintele PD, domnul Emil Boc, constata că, deşi "această măsură are conotaţii pozitive, ea trebuie reanalizată prin prisma implicaţiilor şi constrîngerilor bugetare". Mai mult, domnia sa îşi exprimă "punctul de vedere personal" conform căruia "un parlamentar, un primar, care au un salariu de 30 de milioane de lei, şi un pensionar, care are o pensie de 2-3 milioane de lei, nu ar trebui să beneficieze de acelaşi regim, adică de o cotă mai scăzută la alimente. Parlamentarul şi primarul pot să plătească 19 la sută, în timp ce pensionarul ar trebui să plătească 9 la sută sau chiar taxă zero".

Mulţi aşa-zişi analişti economici au sărit ca arşi, afirmînd că ideea exprimată de domnul Boc ar fi o absurditate, o aberaţie, fiind imposibil de aplicat.

Îi avertizez pe aceşti analişti că îşi dezinformează potenţialii cititori şi simpatizanţi. Mai sus m-am referit la ideea "exprimată" de domnul Boc şi nu la ideea domnului Boc. Am apelat la această nuanţă, deoarece ideea TVA-ului discriminatoriu este mai veche decît vîrsta domnului Boc în politică, fiind aplicată în mai multe state ale lumii, mai aproape de noi fiind Turcia, unde cetăţenii cu venituri mai reduse îşi adună bonurile fiscale şi le prezintă pentru a-şi recupera TVA-ul.

Ideea susţinută de domnul Boc este cît se poate de realistă şi aplicabilă, numai că ea este cît se poate de ineficientă. Ea implică o nouă expansiune a birocraţiei statale, o nouă cheltuială bugetară inutilă şi o nouă sursă de corupţie.

În opinia mea, problema de fond ridicată de proiectul legii privind reducerea TVA-ului la unele produse alimentare nu ţine nici de aplicabilitatea sa, nici de grevarea bugetului, nici de lezarea coeziunii şi solidarităţii sociale.

Acest proiect de lege este o nouă etapă şi o nouă componentă a politicii economice aplicată în România postdecembris-tă, al cărei scop principal a constat şi constă în spolierea marii majorităţi a cetăţenilor în beneficiul minorităţii guvernanţilor şi camarilei acestora, scop realizat prin legi şi hotărîri guvernamentale, însoţite de o diabolică manipulare informaţională a cetăţenilor ţării.

Autorii proiectului de lege au folosit din plin microfoanele sălilor Palatului Parlamentului pentru a-şi exprima "profunda" lor preocupare pentru soarta milioa-nelor de familii româneşti aduse la sapă de lemn, în situaţia de a nu-şi putea cumpăra nici pîinea cea de toate zilele. Iată ce-i îndeamnă-n luptă pe soldaţii oastei politice a domnului Dan Voiculescu - reducerea TVA-ului, care va determina reducerea preţurilor şi, prin aceasta, reducerea nivelului de sărăcie!

Manipulatorii ştiu bine că reducerea TVA-ului la alimentele de bază nu va avea nici o influenţă asupra preţurilor şi nici asupra puterii de cumpărare a salariilor şi pensiilor. Ea va avea, însă, ca efect sigur, creşterea profiturilor celor care au devenit proprietari de capitaluri prin aşa-numita privatizare. Preţurile sînt determinate de cerere şi ofertă, precum şi de cantitatea de bani în circulaţie, nu de taxe şi impozite, care nu fac altceva decît să redistribuie avuţia între producătorii acesteia. Iar producătorii nu sînt decît doi: proprietarii de capital şi cei ai forţei de muncă. Unii iau profiturile, ceilalţi salariile.

Ne aflăm în faţa unei noi escaladări, deosebit de periculoasă, a deteriorării raportului dintre profituri şi salarii, în defavoarea salariilor. Ponderea salariilor în PIB a scăzut de la 38% în 1990, la 14-15% în anii 2004-2005, această scădere fiind cauza principală a productivităţii reduse şi a lipsei de competitivitate a economiei româneşti, a adîncirii decalajului economic dintre România şi ţările avansate ale Europei şi ale lumii.