OPINII Un Băsescu nu tocmai de invidiat

Nu ne propunem să evaluăm cît de îndreptăţite sau cît de arbitrare, cît de inspirate sau cît de neadecvate au fost, pe parcursul timpului, opiniile critice exprimate public de preşedintele Băsescu la adresa Guvernului şi a primului-ministru. Ne rezumăm doar să constatăm că în opinia publică este fixată deja ideea că preşedintele-jucător joacă doar de partea PD-ului şi nu urmăreşte decît întărirea partidului din rîndurile căruia provine, în detrimentul partenerului de Alianţă - în timp ce pentru cei mai mulţi dintre membrii PNL, "inamicul public nr.1" al partidului se numeşte Traian Băsescu. Faţă de o realitate tot mai contorsionată, să încercăm să identificăm urmările care s-au produs, dar, mai ales, pe cele care avem motive să credem că nu vor întîrzia să se producă.

A spune că frecvenţa atacurilor împotriva premierului Tăriceanu nu numai că nu i-a slăbit poziţia în PNL, dar chiar a strîns în jurul lui pînă şi oameni care în urmă cu puţină vreme se exprimau destul de sever faţă de prestaţia acestuia e de acum un lucru comun. Un elementar reflex de solidaritate se declanşează aproape inconştient în astfel de situaţii, adversităţi mai vechi sau mai superficiale dispar peste noapte, nimic nu este mai mobilizator decît strigătul de alarmă: "Duşmanul este la porţile cetăţii!". Un lider de partid nu poate fi judecat şi, eventual, sancţionat decît de "ai lui", de membrii partidului, orice atac din afară înseamnă un atentat împotriva stabilităţii partidului. Mecanismul psihologic al acestor tipuri de reacţii nu numai că este extrem de simplu, dar el chiar poate (şi pare) fi cultivat ca o spornică diversiune.

"Războiul dintre cele două palate" a produs o ne-naturală reaşezare a taberelor pe cîmpul de luptă politic. PSD s-a metamorfozat din "duşmanul istoric" al PNL într-un ocult susţinător al guvernului Tăriceanu (evităm să repetăm zvonul neverosimil despre eventuale tratative PNL-PSD), "soluţia imorală" PC devine acuzator neiertător al PD, iar Dan Voiculescu îşi reconfirmă clasa politică şi nu ezită să perceapă recenta hotărîre a Curţii Constituţionale ca pe un eşec al lui Traian Băsescu, pe care îl somează în gura mare să şi-l asume.

Chiar dacă "precizarea" cu care preşedintele Băsescu s-a simţit dator să intervină, pentru a elimina orice confuzie, referitor la distincţia pe care o face între performanţa Guvernului şi cea a primului-ministru a fost recepţionată ca o nouă palmă după ceafă trasă lui Tăriceanu, este limpede că, în ultima vreme, canonada dinspre Cotroceni a slăbit sensibil din intensitate. Scandalul "telefonului otrăvit", de exemplu, ar fi putut fi ţinut, motivat, încă multă vreme pe tapet; vinovăţiile dovedite într-un mod care nu mai lăsau loc nici unei nuanţe şi numărul procentelor trecute din contul PNL în alte conturi sporite simţitor. Nu s-a întîmplat aşa ceva; cum nu s-au exploatat nici inabilităţile cu care, aproape inexplicabil, Dinu Patriciu îşi expune vechiul prieten; cum nu au primit replica (obişnuită pînă acum) nici alte atitudini sau luări de poziţie venite din partea PNL. Să fi obosit Băsescu? Greu de imaginat.

O primă explicaţie a schimbării de atitudine ţine, cu siguranţă, de dorinţa preşedintelui de a evita pînă la 1 ianuarie 2007 orice criză majoră pe scena politică. Ceea ce, la început, putea fi privit ca un război al nervilor a degenerat, extrem de repede, într-o confruntare cu muniţie de război. Lucrurile sînt cu atît mai grave pentru şeful statului cu cît, din declaraţiile liderilor PNL - PD, ca şi din trendul general din mass-media, reiese că relaţiile dintre cele două partide sînt rezonabile, singura problemă ce nu îşi găseşte încă rezolvarea rămînînd comunicarea dintre Băsescu şi Tăriceanu. Neexistînd nici o confuzie între cine loveşte şi cine încasează, e limpede că orice conflict care ar scăpa de sub control, cu consecinţele imprevizibile ce le-ar atrage după sine, va fi pus, în totalitate! pe seama preşedintelui. E o postură de care, e limpede, Traian Băsescu a început să fie conştient şi, firesc, o evită cu cea mai mare atenţie.

Un alt motiv la care e de presupus că preşedintele ar trebui să se gîndească cu mai multă atenţie e cuprins într-o întrebare extrem de simplă: "După PNL, cu cine guvernează PD?". De regulă, lucrurile simple la prima vedere se dovedesc cele mai complicate. În cazul de faţă, simplitatea reală a întrebării rezidă în faptul că nu are răspuns. În oricîte feluri ar reformula echipa de la Cotroceni interogaţia şi oricîte scheme de simulare ar încerca, răspunsul va fi invariabil unul şi acelaşi: "Nu există răspuns". Dacă PNL renunţă să piardă pe mîna lui Băsescu şi denunţă protocolul cu PD şi trece Alianţa D.A. în istorie, soarta PD va evolua pe o linie la care "locomotiva" Băsescu nu mai are acces. Un PD în fruntea unui guvern minoritar este o utopie, cum tot de zona oniricului ţine şi o victorie a unui PD singur în alegerile anticipate care nu vor mai putea fi evitate.

Două situaţii perfect plauzibile şi care nu numai că aproape că anulează orice şansă pentru un al doilea mandat, dar riscă, spre mijlocul primului cincinal, să metamorfozeze un preşedinte care s-a impus prin prea multă energie într-o cucuvea rătăcită în Palatul Cotroceni.

Deocamdată, însă, e limpede că nu-i mai poate aplica premierului Tăriceanu tratamentul de pînă acum.