OPINII Un pericol public

Cred că pînă şi nou-născuţii din mîndrul spaţiu mioritic au ajuns să fie tulburaţi de surlele şi tobele cu care o lume întreagă, dinăuntrul şi din afara hotarelor ţării, s-a prins în lupta finală pentru împlinirea a ceea ce a ajuns să fie obsesia naţională: "REFORMA ÎN JUSTIŢIE". Nu există zi de la bunul Dumnezeu în care orice ziar ai deschide, orice post de radio sau de televiziune ai urmări să nu fii pe dată copleşit cu ştirile transmise full-time de pe aprigul front de luptă. E drept, taberele nu sînt prea distinct delimitate, se vorbeşte de rezistenţa "foştilor", de "cîrtiţele" activate cînd ţi-e lumea mai dragă, de miza uriaşă pe care un corp de legi urmează să-l aibă în viitorul luminos al ţării, dar, din punct de vedere al omului de pe stradă pe care l-a ajuns năpasta să treacă pragul unei săli de judecată, el ştie că nu mai are de făcut decît un singur lucru: să-şi blesteme ziua în care s-a născut. De ce o fi atît de greu în România să stai chiar şi strîmb, dar să judeci drept, e o problemă care ar merita abordată nu numai de comisarii pentru extindere ai Uniunii Europene sau de oamenii politici în campanie electorală, dar şi analizată de cei mai inspiraţi specialişti în psihologia maselor.

Pentru că, indiferent de cota la care s-a ridicat corupţia sau de abilitatea cu care duşmanii cei mai înverşunaţi ai reformei încearcă să greseze mecanismele atît de fine ale Justiţiei, dimensiunea la care s-a extins astăzi spectacolul grotesc al Legii batjocorite întrece orice limită. Să treci cu chiu cu vai examenele la (aproape) toate capitolele de validare şi să rămîi invariabil corigent la una şi aceeaşi materie, care se numeşte Justiţia, nu poate să nu ridice grave semne de întrebare asupra felului în care sîntem croiţi. De fapt, de unde atît de multe derapaje? După o scanare a tuturor păcatelor de care pot fi acuzaţi (cu probe!) oamenii Legii, cum ar arăta diagrama pe care am avea-o sub ochi? Nu ştiu la cîte îi poate duce mintea pe nişte oameni dispuşi să-şi vîndă sufletul ori de cîte ori li se oferă un preţ bun, dar nu am nici o îndoială că, pe lîngă toate relele, la un loc de frunte am descoperi că trebuie aşezată şi prostia, lipsa unui elementar profesionalism de care se fac vinovaţi mulţi, mult prea mulţi dintre cei chemaţi să împartă dreptatea.

Unul dintre cele mai edificatoare exemple a fost oferit zilele trecute, cînd cinci oameni acuzaţi de omor deosebit de grav, care riscă pedepse cu închisoarea pe viaţă: foştii călugări de la Tanacu, au fost puşi în libertate graţie neglijenţei judecătorului care a uitat să-şi motiveze decizia de prelungire a mandatelor de arestare preventivă. Faptul pare neverosimil. Este vorba de moartea unui om în condiţii cu totul speciale: într-un schit, în timpul unor practici acceptate de biserica naţională şi care a şocat o lume întreagă. Felul în care mass-media şi opinia publică s-au coalizat în furia cu care i-au blamat pe cei pe care îi consideră aprioric vinovaţi impunea o atenţie cu totul deosebită (dacă se poate vorbi de grade diferite de atenţie în instrumentarea unei cauze) în elucidarea culpelor. Nu revendic nici o competenţă care să-mi permită să mă pronunţ asupra corectitudinii deciziei de judecare în stare de arest a celor cinci: o cerinţă obiectivă a cercetărilor sau o concesie făcută furiei mulţimii dezlănţuite. Dar ca astăzi să fim martorii situaţiei în care aceşti oameni sînt trimişi acasă doar pentru că judecătorul icsulescu s-a luat cu vorba, sau cu fotbalul, sau cu pescuitul, sau cu amorul sau cu ce dracu s-o fi luat şi a uitat să scrie în condică de ce crede el că respectivii inculpaţi trebuie să-şi aştepte judecata în spatele gratiilor e deja un pas pe care o minte normală nu-l poate cuprinde şi care, cu siguranţă, va spori şansele României să ţină veşnic pagina la rubrica ştirilor "exotice" colecţionate de marile agenţii de presă din toată lumea. Sigur, domnul judecător se bucură de inamovibilitate, sigur căile de a arunca în afara Justiţiei un om de factura acestui "dr. Ciontu" în robă sînt destul de complicate - pînă la urmă nu mă tem că foştii călugări vor fugi din ţară şi se vor sustrage legii, groaza mă cuprinde la gîndul că în mîinile "judecătorului" ăsta sînt ameninţate, într-o formă sau alta, vieţile tuturor celor care vor ajunge să aştepte de la el dreapta judecată...

Numai şi pentru a scăpa de un asemenea pericol public, reforma în Justiţie trebuie să izbîndească cît mai repede.

PS - Prin bunăvoinţa d-nei Angela Filote, purtător de cuvînt al Delegaţiei Comisiei Europene, am primit mesajul purtătorului de cuvînt al lui Gunter Verheugen, care ne informează că tablourile primite de Comisar din partea Guvernului României nu au rămas în colecţia personală a acestuia şi, dată fiind valoarea lor de peste 150 euro, au intrat în proprietatea Comisiei Europene. Nu poate decît să ne bucure faptul că dl. Verheugen a respectat "Codul de conduită al Comisarilor", dar întrebările pe care le-am pus referitor la numărul şi valoarea tablourilor pe care fostul guvern le-a oferit ca argumente în plus în cursa pentru aderare rămîne întrutotul de interes.