OPINII Un sistem mai bun

Oricare ar fi rezultatul acestor alegeri prezidenţiale, e limpede că sistemul şi-a atins limitele. Putem continua tot aşa doar riscând foarte mult. Iată de ce e nevoie de reforme. Câteva modeste propuneri:

1. Securizarea buletinelor de vot. Românii votează şi acum pe aceleaşi petice de hârtie îngălbenită pe care votau în Duminica Orbului, în 1990. Chiar nu găsim nişte bani pentru a securiza buletinele de vot? Există tehnologii moderne care permit acest lucru. Ce aţi spune dacă Banca Naţională ar imprima bancnotele cu aceeaşi tehnologie pe care o folosesc autorităţile electorale? Ne-am lua cu mâinile de cap. Pe mine mă miră că oameni normali, raţionali, acceptă în continuare să îşi exprime votul pe acele bucăţi de hârtie, în vreme ce ar protesta vehement dacă bacnota de 1 Leu ar fi tipărită altfel decât cu un cod de securitate.

2. Introducerea maşinilor de vot. Folosim în continuare "urne", nişte cutii de placaj acoperite cu pânză. Numărăm voturile cu mâna. Chiar nu găsim nişte bani pentru maşini moderne de votat şi/sau de numărat voturi? În acest caz, am avea rezultatele mai repede şi mai exact. Iar maşinile pot fi re-folosite la multe scrutinuri.

3. Introducerea votului electronic şi prin corespondenţă. La ora la care scriu acest articol, iarăşi s-a blocat votarea în secţia specială din Gara de Nord. Era previzibil. Tot previzibil e că sunt români plecaţi din ţară care nu se pot deplasa zece ore cu maşina până la cel mai apropiat consulat.

4. Schimbarea sistemului de înregistrare a alegătorilor. Noi folosim un sistem numit "pasiv". Altfel spus, listele de alegători sunt compilate de autorităţi. Dumneavoastră., ca alegători, nu trebuie să faceţi nimic pentru a vă regăsi pe aceste liste. Alături de decedaţi, leneşi, indiferenţi, duşi din ţară sau duşi cu capul (reamintesc că în multe state democratice, dar şi în România, există interdicţia legală ca alienaţii să voteze). Asta nu e corect. Eu am susţinut mereu sistemul "activ", cel în care pe liste trebuie să te înscrii urmând o procedură. E sistemul din Statele Unite şi din Franţa.

5. Considerarea votului obligatoriu. A fost un început de discuţie, îngropat, însă, de politicieni. Eu am propus un compromis: înregistrare opţională, dar odată ce te-ai înregistrat, votul devine obligatoriu pentru acel scrutin. Acesta e sistemul din Chile.

6. Introducerea votului suplimentar. Aşa cum am mai explicat într-un alt articol, alegerile prezidenţiale se desfăşoară după un sistem ce nu poate fi schimbat prin lege, ca în cazul alegerilor locale sau parlamentare. De ce? Pentru că e prevăzut de Constituţie, cu două tururi. Constituţia însă nu spune că acestea trebuie să fie separate de un interval de timp. Iată de ce s-ar fi putut introduce o variaţie: sistem cu două tururi instantanee. În cazul acesta, am fi ştiut rezultatele acum două săptămâni, fiind scutiţi de mizeriile dintre cele două tururi. E sistemul folosit la alegerea primarului Londrei.

7. Schimbarea sistemului de vot din localităţile mici (de pildă cele sub 10.000 de locuitori). Sistemul introdus acum aproape 20 de ani la alegerile locale este culmea absurdului. Prevede vot pe liste blocate în localităţi de câteva mii de locuitori. Dar unde sunt organizaţiile reale de partid, unde sunt "curentele ideologice" din aceste localităţi? Acest sis-tem favorizează consolidarea unui grup de interese în jurul primarului, care face listele şi stabileşte ordinea lor. Iar după aceea ne mai mirăm, ipocrit, că lumea satului e sub călcâiul acestor mici despoţi comunali. O soluţie de atenuare ar fi introducerea unui sistem care pune în competiţie nu doar partidele, dar şi candidaţii aceluiaşi partid. Spre exemplu "votul limitat", în care, să zicem, un alegător are 4 voturi pentru alegerea a 7 consilieri, indiferent de afiliaţia de partid. Sistemul francez din localităţile cu mai puţin de 2500 de locuitori e încă şi mai flexibil: acolo poţi să scrii de mână lista ta.

8. Schimbarea sistemului colegiilor. Actualele colegii, ca şi fostele/actualele circumscripţii, tind să devină adevărate bastioane electorale, dominate de câte un baron sau de un grup de potentaţi locali. Există ac pentru cojocul acestor oameni. De pildă legea poate prevede re-trasarea colegiilor de către o comisie independentă, pentru a le face competitive. Eu aş alege însă o soluţie mult mai radicală: colegiile virtuale, în care alegătorii nu mai sunt grupaţi teritorial, ci aleatoriu (caz în care votul electronic devine necesar). Acest lucru ar demola aproape complet puterea primarilor care îşi scot alegătorii ca pe vite, la urna de vot, cu o plasă cu mălai.

9. Schimbarea tipului de regim. Aici e marea problemă. Deşi alegerile sunt pentru funcţia de Preşedinte, ele schimbă, simultan, majoritatea parlamentară, pe Primul-ministru, pe prefecţi, pe directorii de "deconcentrate", până şi pe portarul Primăriei din sat. Nu e corect. Separaţia puterilor e o ficţiune târâtă în noroi de acest sistem de tip "la gămadă".

Soluţia este alegerea directă a şefului Executivului. Numiţi-l Preşedinte dacă doriţi o democraţie prezidenţială ca în Statele Unite, sau numiţi-l Prim-ministru dacă doriţi păstrarea unui element de parlamentarism. Dar oricum ar fi, e clar că sis-temul actual e o batjocură. Alegem direct un Preşedinte, pentru ca apoi puterea reală să fie exercitată de un Prim-ministru ales de aleşii.

Opinia Cititorului ( 6 )

1.  Drum bun!
(mesaj trimis de T. în data de 07.12.2009, 02:03)
Mosule, cu exemple din ilustra democratie din Chile si idei care sa ingreuneze votul cetatenilor despre care presupui ca nu ar vota in ruptul capului cum iti convine matale, nu ai nici o sansa sa modifici realitatea dura.

Iar suna in felul urmator: va trebui sa te multumesti o vreme cu onorariul primit de la dom' Make, fiindca salariul de la Cotroceni il mai iei maximum inca o luna.

Ceea ce, probabil, nu iti va prinde rau: reobisnuirea cu penita fara zgarda poate fi o experienta absolut eliberatoare, conform marturiilor altor condeie angajate, ramase la un moment dat fara generosul stipendiant.
2.  fără titlu
(mesaj trimis de Gheorghe în data de 07.12.2009, 07:45)
A aparut si postacul de partid sub acest articol, altfel foarte bun. Pentru autor: bravo! Pentru postac: marsh la partid sa iti iei ultima simbrie!
3.  fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.12.2009, 17:23)
Schimbare, schimbare , schimbare... ca-n Caragiale: pe ici pe colo , prin partile esentiale.....
Mai opriti-va oamenilor; schimbarea trebuie facuta in mentalitatea si obiceiurile dambovitene.
Cred ca ar trebui mutata capitala, cu parlament si toate institutile statului in Ardeal, din moment ce s-a trecut la prim -ministru actual/ suspendat/ propus .....si de putere si de catre opozitie , din Ardeal.
4.  29 iunie 2009
(mesaj trimis de Marius Delaepicentru în data de 08.12.2009, 09:21)
Iată ce-i scriam secretarului de stat, responsabil cu reforma în MAI:

Domnule secretar de stat Martinescu, ţinînd seama de cele expuse mai sus, vă rog să înaintaţi domnului Ministru, cît mai repede posibil, un proiect de adaptare a prevederilor legale ce se referă la exercitarea dreptului de vot, la condiţia de stat membru al UE, în tot ceea ce revine ca responsabilitate ministerului în care activaţi.

Profit de abilităţile domnului Ministru în ale tehnologiei informaţiei, consemnate generos în CV, pentru a sugera un mecanism simplu de întocmire a listelor de alegători din străinătate. Concret, este vorba despre o aplicaţie online, de înregistrare în lista de electori, mai exact, un script securizat, ce va trebui să cuprindă următoarele rubrici pentru identificarea persoanei:

Obligatoriu: numele, prenumele, CNP, (eventual şi data naşterii), adresa din străinătate.

Opţional: numărul de telefon, adresa de mail. Eventual, distanţa aproximativă pînă la cel mai apropat consulat.

Cheie de verificare: ultimul domiciliu stabil avut în ţară, exprimat minimal (judeţul+localitatea+strada, iar în mediul rural, judeţul+localitatea+numărul gospodăriei) sau, în cazul în care persoana în cauză nu-şi mai aminteşte ultimul domiciliu, se va recurge la cheia alternativă, prenumele părinţilor.

Întrucît aplicaţia nu cere o infrastructură grozav de sofisticată, consider că, pînă la 15 septmbrie 2009, ea poate trece chiar şi testele de securitate necesare, astfel încît să fie gata de incastrare în pagina Autorităţii Electorale Centrale, urmînd ca AEC, eventual, împreună cu consulatele, să preia partea de secretariat în exploatarea bazei de date.

Domnule secretar de stat Martinescu, vă rog să observaţi că propunerea mea nu angajează costuri mari de personal, cetăţenii înşişi vor contribui la întocmirea şi actualizarea bazei de date. Avantajul este dublat de sporul de cunoaştere rezultat din gestionarea statistică a datelor personale. Se pot face astfel proiecţii privind repartiţia cetăţenilor români în străinătate, cu certă valoare în orientarea politicilor guvernamentale. Nu mă îndoiesc, veţi găsi şi alte părţi bune.
5.  Talanga de identificare
(mesaj trimis de Marius Delaepicentru în data de 09.12.2009, 08:33)
Tot din filozofia strîmbă, ce face din subiectul de drept, practic, obiect de drept, face parte şi identificarea persoanei. Identificarea se face pasiv, restrictiv, prin înscrisuri sever condiţionate. Buletinul, pedigree-ul nostru, are un termen de valabilitate, dincolo de care suntem consideraţi maidanezi. Pentru autorităţile statului, noi suntem un ciopor de necuvîntătoare, sortabile după termenul de valabilitate al buletinului: Oameni şi neoameni. Rezultatul este pervers, şi duce la încălcarea flagrantă a unor drepturi fundamentale.

Orice sistem de drept raţional asigură, pe lîngă probarea cu înscrisurile dedicate, probarea cu martori, probarea prin interogare, probarea indirectă, prin înscrisuri terţe. Nu însă şi în cazul identităţii persoanei. Prin ignorarea afirmaţiilor subiectului de drept, statul neagă în fapt personalitatea juridică a subiectului de drept, încălcînd sistematic DUDO.

Ce e de făcut? Ca şi în cazul listelor de electori, identificarea persoanei trebuie făcută activă. Cea mai la îndemînă e interogaţia. Ca la armată: parolă-răspuns. Există nivele diferite de identificare activă. Uzual este cea după numărul de telefon şi confirmarea telefonică prin martori. Iar acolo unde se pune problema garantării drepturilor fundamentale, trebuie ca autoritaţile responsabile să faciliteze ÎN ORICE CONDIŢII, identificarea persoanei. Aşa se explică zicala: "suveranul este suveran şi în pielea goală". Dacă ontologia dreptului nu va fi umanizată raţional, rămînem maidanezi deîndată ce ne-a expirat buletinul şi devenim vilnerabili la abuzuri. Cazuistica este mai bogată decît vă imaginaţi.

Ca un fapt divers, eu sunt un străin trăitor în Japonia. În 2003 am fost în situaţia de a-mi reînoi viza de şedere pentru încă 3 ani, în baza unui paşaport expirat de doi ani. Autoritatea de imigraţie din Hiroşima n-a avut nicio greaţă în acest sens. Mi-ai eliberat viza, dar nu mi-au aplicat-o pe paşaport, ci pe o hîrtiuţă de mărimea paşaportului. Prin contrast, în iunia 2009 am fost la consulatul român din Tokio să votez pentru parlamentul european. 900Km. Paşaportul era expirat de aproape 1 an. Nu mi s-a permis exercitarea dreptului de vot.

Concluzia e că m-am simţit infinit mai străin în raportul cu statul român, deoarece mi s-a negat personalitatea juridică, lucru pe care autorităţile japoneze nu au îndrăznit niciodată să mi-l facă. Nici măcar cînd paşaportul mi-era expirat.
6.  O nouă probă de supralegalism pervers
(mesaj trimis de Marius Delaepicentru în data de 09.12.2009, 09:25)
Am depus la consulat cererea de eliberare a unui paşaport de cetăţean român cu domiciliul în străinătate (CRDS). În lista de acte necesare figura şi certificatul de căsătorie. Românesc. Nu am transcris căsătoria în România*, şi nici nu o voi transcrie pînă nu se vor umaniza procedurile. Cum ziceam, în cerere a de paşaport CCRDS am declarat pe propria răspundere că sunt căsătorit, că mi-am păstrat "numele de fată", am scris numele soţiei şi datele ei de identificare, am ataşat o copie după cartea mea japoneză de identitate **, în care figurează şi numele soţiei. Aşadar, am urmat recomandările legale pe răspunderea mea. Cu toate astea, consulul mi-a spus că e posibil ca, în lipsa unui cetificat de căsătorie românesc, paşaportul să nu mi se elibereze, şi mi-a propus să trec în declaraţie cum că aş fi necăsătorit. Cu alte cuvinte, mi s-a sugerat să comit un fals în declaraţii. Am refuzat. I-am zis că mă răfuiesc eu cu cei de la serviciul de paşapoarte, şi că e inadmisibil ca dreptul fundamental de a călători nu poate fi anulat de o prevedere abuzivă.

Discuţie: Avem un caz tipic de schizofrenie legalistă. Dar mai întîi să vedem raţiunea pentru care mi se cere certificatul cu pricina. Primul motiv raţional este să dovedesc baza în care mi-aş fi schimbat numele, dacă mi l-aş fi schimbat. Nu e cazul. A doua ar fi, pentru apărarea moralei publice. Statul se simte dator să prevină bigamia. Şi e legitim. Dar odată ce am declarat că sunt căsătorit, e clar că mi-am limitat voluntar opţiunile matrimoniale. Cu alte cuvinte, dacă, prin absurd aş vrea să mă căsătoresc cu altcineva în România, ar trebui să dovedesc întîi că nu sunt căsătorit în Japonia. Prin declaraţia cu pricina, accept implicit să-mi fie opusă la o adică. Nu am urmat recomandarea consulului, care, paradoxal, mi-ar fi oferit libertatea bigamiei, împotriva moralei publice. Aşadar, nimic nu justifică dovedirea stării civile mai mult decît am făcut-o.

-------------
* Am avut acum 6 ani o tentativă, eşuată tot din cauza viziunii zootehnice de gestionare a actelor de stare civilă din România.
** în Japonia numai străinii au carte de identitate. Se presupune că străinul nu şi-a apropriat limba suficient cît să poată fi identificat activ. Este de notat că o carte de identitate se eliberează chiar şi celor ce stau ilegal pe teritoriul japonez. Despre biometria cărţii japoneze de identitate: În trecut, pe cartea de identitate figura amprenta degetului arătător al mîinii stîngi a titularului. În urma protestelor unor organizaţii de de protecţie a drepturilor omului, amprenta a fost abolită în aprilie 2001.