Vara pare să fie un sezon roditor pentru IMM-urile locale, ce continuă să menţină trendul ascendent al cifrei de afaceri de la o lună la alta. Astfel, potrivit Barometrului SmartBill, la finalul lunii iulie creşterea înregistrată de companiile mici şi mijlocii a fost de 10,67%, comparativ cu prima lună de vară. Practic, este cea de-a treia lună consecutivă de avans pozitiv, de la ridicarea stării de urgenţă şi repornirea majorităţii sectoarelor industriale.
Statistica este realizată de Barometrul SmartBill, primul instrument de măsurare în timp real a evoluţiei IMM-urilor din România.
Creştere lunară, scădere anuală
Potrivit platformei, ce monitorizează peste 20.000 de întreprinderi mici şi mijlocii din toată ţara, luna iulie a adus şi o uşoară scădere în ceea ce priveşte valorile YoY. Dacă în luna iunie, IMM-urile se apropiaseră la doar 0,6 procente de valorile înregistrate în aceeaşi perioadă a anului 2019, acum Barometrul a înregistrat o diferenţă de -4,7%.
"Sezonul de vară era dedicat, în mod evident, concediilor şi activităţilor recreative sau de relaxare. În 2020, însă, condiţiile nu permit o libertate de mişcare la fel de amplă, iar restricţiile menţinute în cazul industriei HoReCa îşi fac simţită prezenţa. Hotelurile şi restaurantele au înregistrat cifre de afaceri cu 35% mai mici faţă de 2019", spune Radu Hasan, Co-Fondator & CEO SmartBill.
De altfel, anularea marilor evenimente culturale, de tipul festivalurilor de muzică şi de film s-a resimţit în cazul industriei spectacolelor, culturale şi recreative, ce a încheiat luna iulie cu -66% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cifre pozitive pe toată linia
Totuşi, raportat la nivel lunar, toate industriile monitorizate de Barometrul SmartBill au înregistrat valori pozitive în luna iulie. Românii par să fi redescoperit plăcerea agroturismului, astfel că sectorul de agricultură, silvicultură şi pescuit are cel mai mare avans, de +115% faţă de luna iunie.
Tranzacţiile imobiliare sunt, de asemenea, în topul celor mai importante creşteri, cu +46%, în timp ce hotelurile şi restaurantele care s-au adaptat noilor condiţii de siguranţă au reuşit să treacă pe plus în a doua lună de vară: +25% faţă de iunie.
"Odată cu apropierea de toamnă probabil vom remarca anumite shifturi către alte tipuri de industrii, mai puţin active în perioada verii, precum cea a învăţământului. Concluzia până în acest moment este una pozitivă, cifrele analizate de noi arată că IMM-urile locale par să-şi fi găsit reţeta revenirii după un început de an ce putea fi dezastruos", adaugă Radu Hasan.
Impactul geografic
Sud-Vestul, Vestul şi Sud-Estul României sunt regiunile cu cele mai importantecreşteri în luna iulie, comparativ cu iunie:+31%, +27%şi, respectiv, +26%.
Nord-Estul a înregistrat, de asemenea, un avans de 20%, Nord-Vestul de 16%, Sudul 12%, în timp ce în Centru creşterea este de doar 7%. Regiunea Bucureşti-Ilfov este singura cu cifre nemodificate la nivel lunar, dar cu -4% year over year.