Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Arad, că relaţia sa cu premierul Florin Cîţu nu s-a schimbat după ce acesta a intrat în cursa pentru preşedinţia partidului, afirmând că există colaborare şi că obiectivul comun este ca alegerile interne să nu afecteze actul de guvernare, conform Agerpres.
Întrebat într-o conferinţă de presă la PNL Arad dacă s-a schimbat, în ultima perioadă, relaţia sa cu Florin Cîţu, liderul PNL a răspuns: "Din punctul meu de vedere, nu. Florin Cîţu este premierul Partidului Naţional Liberal, colaborăm, eu în calitate de preşedinte, Florin Cîţu în calitate de premier al PNL, ne consultăm, luăm decizii împreună, reprezentăm PNL la reuniunile Coaliţiei şi evident că avem poziţii comune, nu poziţii diferite. (...) Obiectivul nostru fundamental este ca această competiţie să nu afecteze actul de guvernare".
De asemenea, întrebat de la câte filiale are sprijin pentru candidatura sa pentru un nou mandat de preşedinte PNL, Orban a afirmat: "Foarte multe. Dar să ştiţi că la congres nu trebuie numărate doar filialele, la congres trebuie vorbit cu fiecare delegat în parte. La congres vor participa 5.000 de delegaţi şi felul meu de a face campanie evident este acela de a avea o relaţie cât mai bună cu liderii filialelor, cu reprezentanţii PNL în administraţia locală şi centrală, dar felul meu de a face campanie este să fac campanie la fiecare membru al PNL şi, în momentul în care vom şti delegaţii, către fiecare delegat".
Preşedintele PNL a spus că nu e suficientă poziţia unui lider de organizaţie, chiar dacă acesta poate avea influenţă.
"Sunt opţiunile fiecărui membru PNL în parte. Sigur că dacă un preşedinte se poziţionează alături de un candidat, exprimă nu neapărat opţiunea membrilor din filiala respectivă, ci o opţiune a sa personală, care poate avea un anumit efect asupra membrilor din filiala respectivă, dar nu un efect decisiv", a mai declarat Orban.
El a subliniat că "mai e o perioadă lungă de timp până în 25 septembrie" şi că va participa la toate conferinţele judeţene ale PNL la care îi va permite calendarul.
"De asemenea, voi participa la colegiile directoare judeţene în care se va lua decizia de susţinere. Statutar, o filială decide ce moţiune sprijină, poate să sprijine o moţiune sau ambele moţiuni, poate să nu sprijine nicio moţiune. Este decizia colegiului director judeţean", a adăugat el.
Ludovic Orban este prezent la Arad pentru a participa, duminică, la finala Cupei României la fotbal feminin, care are loc pe Stadionul UTA, dar a avut întâlniri şi cu primari PNL şi lideri locali ai partidului.