ORBAN: "Ne afectează episodul privind condamnarea lui Cîţu"

J.P.
Politică / 13 august 2021

"Ne afectează episodul privind condamnarea lui Cîţu"

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a declarat joi că dezvăluirea apărută în spaţiul public despre episodul referitor la condamnarea premierului Florin Cîţu în SUA afectează imaginea partidului, conform Agerpres.

"Normal că ne afectează. Ar trebui să avem ochelari de cal să ne facem că nu ne afectează. Pe mine mă doare profund. Eu sunt preşedintele PNL, tot ce am făcut, toată munca mea, toate eforturile mele, toate eforturile echipei PNL au fost pentru a creşte PNL, pentru a câştiga alegeri, pentru a aduce partidul la guvernare. Acelaşi lucru mi-l doresc şi acum. Ca şi candidat la preşedinţia PNL îmi doresc să conduc un PNL puternic, care se bucură de încrederea oamenilor şi astfel de episoade afectează încrederea cetăţenilor în PNL, pentru că nu e vorba de un simplu membru, ci este vorba despre premierul care este sprijinit de PNL", a afirmat Ludovic Orban la postul B1TV.

El a precizat că nu a avut informaţii despre respectivul episod din trecutul lui Florin Cîţu.

"Mie nu mi-a comunicat în discuţiile interpersonale acest episod din viaţa lui, deşi, în mod normal, noi am avut discuţii. Eu l-am susţinut pe Florin Cîţu vicepreşedinte economic al partidului, lider de grup la Senat, l-am susţinut ca ministru al Finanţelor, l-am susţinut ca premier. În nicio discuţie nu mi-a relatat despre acest episod din viaţa lui", a spus preşedintele PNL

În opinia sa, Florin Cîţu ar fi trebuit să facă publică informaţia înainte care ea să apară în spaţiul public, întrucât probabilitatea ca această să ajungă cunoscută era foarte mare.

"Cel care ar fi trebuit să facă publică această informaţie este Florin Cîţu. Dacă Florin Cîţu este supărat pe cineva, ar trebui să fie supărat pe el, pentru că el ar fi trebuit să informeze opinia publică cu privire la această întâmplare din viaţa lui, care este o realitate. (...) Cea mai bună cale să te poţi elibera de astfel de lucruri este să mărturiseşti, să spui tu, să vorbeşti tu despre lucrul respectiv, nu să fie supărat cineva că o astfel de informaţie apare în spaţiul public. Probabilitatea ca o astfel de informaţie să apară în spaţiul public este uriaşă", a susţinut Ludovic Orban.

Liderul PNL a mai precizat că nu are nicio implicare în apariţia în spaţiul public a informaţiei legate de trecutul premierului, în acest context el arătându-se deranjat de atitudinea unor colegi de partid.

"Mai este un alt lucru care mă deranjează. Faptul că anumiţi colegi de-ai mei, care mă cunosc şi care ştiu despre mine adevărul, au început să arunce în spaţiul public că această informaţie a fost făcută public de mine sau de oameni din echipa mea. Asta este o minciună sfruntată şi este o formă penibilă de a încerca să îl faci vinovat pe preşedintele partidului pentru o vină pe care nu o are. În curând o să spună că eu sunt vinovat că Florin Cîţu, în 2000, a fost prins băut la volan sau că eu sunt vinovat de faptul că Florin Cîţu nu a făcut publică această informaţie", a completat Orban.

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Daca nu se aplica in cazul lui Citu masura din lege ”fara penali”,inseamna ca avem mincinosi si escroci la nivelul conducerii tarii.

    1. Președintele Iohannis nu a mai suportat tensiunea generată de problemele bahice ale premierului Cîțu și a ieșit în stradă, îmbrăcat într-o geacă roșie, pentru a-i cere apăsat demisia lui Victor Ponta! La scurtă vreme, ambasadele occidentale au semnat o scrisoare comună prin care condamnă recentele dezvăluiri, manifestându-și profunda îngrijorare față de noul atac asupra destoinicului premier Cîțu, care echivalează cu un atac asupra justiției și a statului de drept! Trei minute mai târziu, doamna Alina Gorghiu a ieșit în fața blocului cu jucăriile din copilărie pentru a-și manifesta susținerea față de copilul de 29 de ani Cîțu, care a greșit și el ca orice alt puști. Dimineață, imediat după ce s-a trezit vie, doamna Raluca Turcan a luat cuvântul în lift și a acuzat asaltul împotriva democrației și a siguranței naționale!

      P.S. Ușor derutat, Rareș Bogdan și-a șters toate postările, neștiind care din ele mai e corectă. 

      Domnule, esti mare. Chiar am ras, cu toate ca este de plans. Bravo.

      Bună dimineața. Dar serios, la ce te așteptai? Credeai că d-l Plăvan a obținut casele transpirând la meditații?

      Chiar sper că n-ai fost luat de fraier de Plăvan și USR, în mai 2019 și ai votat "fără penali"?

      Aia a fost așa, o operațiune prin care oamenii creduli, sinceri și necopți au fost făcuți la fel cum fraierește un bișnițar de piață cu schimbul valutar. 

    Domnule ORBAN. Cred ca dumneavoastra impreuna cu IOHANNIS sunteti la fel de VINOVATI de DISTRUGEREA PNL.Amandoi,sunteti parte a TRADARII celui mai bun presedinte al PNL si anume a lui CRIN ANTONESCU.Primul care l-a tradat pe ANTONESCU a fost IOHANNIS care a muscat mana celui care l-a primit in PNL si apoi prin SANTAJ l-a indepartat pe ANTONESCU din fruntea PNL,pentru a-i lua locul.Santajul,a fost sprijinit si de Servicii si Justitie.Dumneavoastra ,aveti o vina la fel de mare ca si IOHANNIS in DECADENTA PNL,findca ati primit in PNL,toata HAITA de PDLepre de care Basescu se debarasase.Atat IOHANNIS cat si ORBAN,avizi de putere si fara CARACTER,au trecut la alt nivel.Astfel dupa ce OCULTA INTERNATIONALA l-au inscaunat pe IOHANNIS in JILTUL de la COTROCENI,pentru sustinerea de catre ORBAN a lui IOHANNIS,ORBAN a fost RASPLATIT cu presidentia PNL. IOHANNIS,dupa inscaunare,a avut un singur scop si anume DISTRUGEREA PSD,si bagarea la PUSCARIE a lui DRAGNEA.Acest lucru s-a intamplat in urma faptului ca desi cei din PSD au facut greseli mari in interiorul PSD (demiterea celor doi prim ministrii propii prin motiuni de cenzura depuse de PSD) TARA,sub conducerea PSD a inceput sa isi revina din punct de vedere ECONOMIC,PIBul Romaniei s-a dublat,SALARIILE si PENSIILE au crescut,iar Romanii,au simtit acest lucru in buzunare.Cu toate aceste CRESTERI ale avutiei Romaniei si cresterea NIVELULUI de TRAI al romanilor,OCULTA MONDIALA sustinuta de TRADATORII IOHANNIS si ORBAN,sau temut ca ROMANIA,ar putea deveni a treia TARA din UE,dupa POLONIA si UNGARIA care nu ar mai dori sa fie o COLONIE ci o TARA EGALA cu Tarile Bogate din UE.DRAGNEA,nu a invatat nimic din ISTORIA MILENARA a Romaniei si nu a crezut ca ROMANII,sunt un POPOR de MASOCHISTI care atunci cand sau vazut ca traiesc un pic mai bine au urat PSDul si cu ajutorul PROPAGANDEI sustinuta de SERVICIILE SECRETE ROMANESTI impreuna cu SERVICII STRAINE(se cunosc) au VOTAT cu PNL si USR-PLUS,amandoua aceste Partide sub comanda lui IOHANNIS si ORBAN,sau aliat care asa cum vedem la televizor,cu ajutorul lui IOHANNIS si SERVICIILOR au FURAT MASIV VOTUL Romanilor si astfel s-a indeplinit visul lui IOHANNIS de a avea "guvernul lui".Unde suntem azi.? Romania este o COLNIE,.condusa din afara,cu CONDUCATORI VANDUTI STRAINILOR,SPOLIATA de BOGATII si devenita cea mai saraca Tara din UE,iar MAJORITATEA ROMANILOR traiesc ca in EVUL MEDIU. Iata,actualul PRIM-MINISTRU al TARII este un PENAL INTERNATIONAL,care stau si ma intreb cum v-a mai reprezenta TARA in plan extern atunci cand v-a participa la intruniri cu OMOLOGI din alte Tari(probabil,se v-a prezenta astfel,(penalul CATU). IOHANNIS,nu ii va cere niciodata demisia lui CATU,USR-PLUS v-a continua la Guvernare chiar daca v-a DISTRUGE ROMANIA(asta este POFTA) lui IOHANNIS,iar ORBAN,v-a fi "MACAT" si debarcat din fruntea PNL,de catre fostii PDListi,care in frunte cu BOC,au mai NENOROCITodata Romania si pe Romani .ASa ca,ROMANII isi MERITA SOARTA.In timp ce in alte TARI CETATENII se bat pentru DREPTURILE lor,Romanii,BENCHETUIESC chiar daca sunt SARACII EUROPEI. La MAI MARE si la MAI TARE ROMANI.!

    ba nu, nu ne afecteaza

    1. Domnul Rareș Bogdan își reafirmă sprijinul pentru "omul" Cîțu și își cere scuze pentru exagerările cu "fără penali". Nu era vorba neaparat despre "penali". Nu orice condamnat care execută închisoare e "penal"! În plus, oricum, unde scria la referendum că ar putea fi vorba și despre Cîțu? Nu există nicăieri scris în vreo lege că se aplică treaba asta și în cazul domnului Cîțu! Știe și domnul Președinte Werner asta! Orice altă interpretare este o nouă tentativă a "ciumei roșii" de a confisca justiția și statul de drept! Trebuie să se iasă masiv în stradă pentru apărarea democrației și a legii! E de neconceput ca niște tâlhari, care vor să confiște România, să manipuleze opinia publică, acreditând ideea că domnul Cîțu ar fi vinovat de ceva.

      NU frângeți aripile unui copil! La doar 29 de ani, niciun băiețel nu e responsabil pentru faptele lui! NU ucideți visurile unui puști! Ce copilaș inocent de doar 29 de ani nu s-a mai urcat din când în când la volan după ce a băut sau prizat zdravăn? NU fiți distrugători de destine! N-ați avut și dvs. 29 de ani, n-ați fost nicicând copii?

      Ambasada SUA își reafirmă susținerea pentru destoinicul premier Cîțu și condamnă regretabila eroare de condamnare. Justiția americană, aflată temporar sub influența "ciumei roșii", l-a trimis la închisoare pe bietul "tânăr" de doar 29 de ani pentru fapte care nu îi aparțin. Cel mai probabil, adolescentul de 29 de ani Cîțu a fost controlat mental de spionii ruși, care i-au folosit corpul fără voia sa. Astfel, victima Cîțu a băut/consumat fără să știe ce și cât, apoi a condus fără să știe de ce și unde. E o nouă acțiune infamă a dușmanilor democrației, care întărește necesitatea sporirii efectivelor militare americane în România. Românii trebuie apărați de forțele destabilizatoare, astfel încât să nu pățească ce a pățit destoinicul premier Cîțu în perioada inocentei sale copilării, la frageda vârstă de 29 de ani! 

      Să zicem că d-l Cîțu ar avea de semnat acte oficiale în SUA sau cu entități rezidente în SUA. Nu poate. Are cazier penal. 

      Reabilitarea în SUA nu a intervenit de drept și nici nu a fost obținută.  

      Dpdv moral și politic, nici nu conta dacă ar fi obținut-o. Inscripția "funny” de pe tricoul cu care ieșise la protestul din 10 august 2018, "nu luăm prizonieri” și sloganul "fără penali în funcții publice” îl obligă la demisie. 

      Naive-s justificările (ca să nu zic prostești) cu "păcatele tinereții”. Cîțu era ditamai ăla în 2001, avea 29 de ani! O fi fost tânăr doar dacă emoțional rămăsese la vârsta de 12 ani (lucru care e și mai valabil azi…). În plus, fapta lui Cîțu a fost gravă - delict de gradul 2, pentru care instanțele americane dau pedepse de până la un an închisoare. Ca la noi, de altfel. 

       Înainte de a fi băgat la pușcărie, Cîțu a fost arestat preventiv. Cineva l-a scos pe cauțiune. Cine l-a scos pe cauțiune? Cumva cei care l-au recrutat pentru ceea ce vedeți toți că se întâmplă, adică vânzarea metodică a resurselor României și punerea noastră în captivitatea creditorilor, pe 150 de ani de acum încolo? 

      Cred ca foarte multi PROSTI se uita in gura celui mai mare "SALTIMBANC" al politicii romanesti RAES BOGDAN. Dupa nume,asta este atat de "RAR" la minte incat poate concura cu MARE SUCCES cu PINNOCHIO.Iata cine conduce azi PNL,un SALTIMBANC.!

      Esti penibil si corupt. Prim Puscariasul Florin Citu este o rusine pentru clasa politica.

      - Retrocedari ilegale pentru parintii lui. 

      - Trafic de influenta facut de Citu pentru desfiintarea departamentului care se ocupa de un proces al statului contra parintilor lui. 

      - Puscarie facuta in SUA si condamnare penala. 

      Vali, esti tampit daca nici macar aceste lucruri simple nu le vezi. 

    Stimate dle Orban, nu cred ca problemele romanilor sunt afectate de patania cu un pic de alcol in plus la varsta tineretii….hai sa fim seriosi si sa ne vedem de treaba si sa rezolvam problema saraciei romanilor, a infrastructurii, sistemului sanitar, al educatiei si a agriculturii...avem multa treaba si furtunile acestea intr-un pahar cu apa nu isi au rostul!!!! Da in SUA legea functioneaza si cand depasesti limita la consumul de alcool platesti, sunt vedete de cinema , politicieni americani care au trecut prin asa ceva….Noi nu putem intelege normalitatea pentru ca in Romania legea nu se aplica mereu exista cineva"smecher"

    Bine ca nu fac un vot sa-l excluda! De fapt, la asa o denigrare poate ca tot partidul ar trebui sa se radieze si sa mearga prin munti sa mediteze la sensul vietii.

    Lasa dramoleta asta ieftina, bai Sica! In realitate , iti fug ochii prin orbite de bucurie, ca la pacanele! Pe buna dreptate, de data asta!

    ...Un PARNAIAS si un ALCOOLIC, PRIM MINISTRU, asta avem...CITULE marsh draqu acasa...

    SĂ VĂ ,, CIRCĂRIȚI " BINEEEE !!!

    catu la aroganta si tupeul cu , care i-a tratat pe romani , nu merita nici o clementa , dimpotriva , sa fie tratat cu aceiasi , aroganta , sau altfel spus , out , de fapt inautru .

    1. Bai fratilor,taceti din gurile vastre veninoase,Nu-l distrugeti pe Cutu ca o sa distrugrti Romania.E unicul care poate conduce in acest moment.Vedeti voi cum curge lapte si miere pe toate strazile tarii.Vedeti voi cum a crescut industria cu 16 procente fata de semestrul ce a fost inchis.vedeti voi cum cutu sprijina economia,oamenii sarmani,reduce preturile si scade taxele.Va putea ,alt premier sa obtina astfel de rezultate?NU ;NU;clarNU sa mergem si sa-i cerem scuze si sa ne fie de invatatura pe viitor.Bea cutule,fa ce vrei dar nu ne parasi.

    cred ca nu mai poti de fericire, de fapt oamenii tai au scormonit-o

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb