Premierul Ludovic Orban a declarat azi că a fost o decizie neinspirată ca spitalul Colentina să fie scos din dispozitivul anti-COVID.
Orban:"Planul de disponibilizare este unul care va fi aplicat într-o perioadă, astfel încât să nu afecteze pacienţii care sunt trataţi, să nu rămână niciun pacient care are nevoi medicale fără servicii medicale. Pe de altă parte, acolo pacienţii COVID care au şi alte afecţiuni pot fi trataţi. Dar scoaterea spitalului Colentina din dispozitivul anti-COVID, după părerea mea, a fost o decizie neinspirată şi avem nevoie de spitalul Colentina în integralitatea sa şi de toate cadrele medicale de acolo, care au dobândit deja experienţă şi pot să ne susţină foarte mult la nivelul Bucureştiului."
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.10.2020, 13:50)
Esti un bou ,spitalul statea gol iar oamenii mureau la poarta spitalului
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2020, 10:36)
tot ce este rau pentru oameni este bine pentru cei " da driapta " !