PĂMÂNT AVEM. RECOLTE CE NE MAI TREBUIE? Câmpuri goale la primăvară

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Materii Prime / 31 octombrie 2008

Suprafaţa agricolă semănată: 14%

Campania agricolă de toamnă a ajuns aproape la final, iar epoca optimă de semănat pentru majoritatea culturilor agricole a apus deja. La ora actuală, bilanţul lucrărilor de toamnă este mai mult decât pesimist. În toamna aceasta s-au semătat doar circa 1.5 milioane de hectare - cu un milion mai puţin decât suprafaţa semănată în toamna anului 2007 - în condiţiile în care ţara noastră dispune de o suprafaţă de 9,4 milioane de hectare teren arabil. Dacă adăugăm la acestă situaţie faptul că sprijinul promis de guvernanţi pentru înfiinţarea culturilor de toamnă vine deosebit de târziu, iar preţurile la seminţe, îngrăşăminte şi carburanţi au crescut substanţial anul acesta, avem motive serioase de îngrijorare pentru ceea ce vom "culege" în primul semestru al anului viitor. În plus, potrivit lui Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), la culturi s-au aplicat doar 20% din necesarul de îngrăşăminte chimice. Specialiştii au avertizat deja că vom avea preţuri mai mari la produsele agro-alimentare, iar ris­cul de a redeveni importator net de cereale devine real. Şi statisticile Ministerului Agriculturii par să confirme un declin al producţiei agricole, în 2009, ţara noastră rar având doi ani consecutivi cu producţii de cereale bune.

Sărăcie pe câmp

Conform datelor FNPAR, până în prezent, nu s-au însămânţat suprafeţele prognozate la nicio cultură de toamnă. Datorită "condiţiile climatice nefavorabile, resursele financiare reduse de care dispun agricultorii şi politica agricolă incoerentă" situaţia a ajuns să arată astfel: la grâu s-au semănat circa 1.140.000 de hectare (55% din suprafaţa prognozată), la orzul de toamnă 140.000 de hectare (85% din suprafaţa prognozată), iar la orzoaica de toamnă 70.000 de hectare (73% din suprafaţa prognozată). La rapiţă, deşi s-au semănat 380.000 de hectare, - adică aproximativ 85% din suprafaţa prognozată -, circa jumătate trebuie reînsămânţată din cauza secetei. La plantele furajere şi la legume situaţia este şi mai gravă, pentru cele două culturi fiind semănate doar 5.000 de hectare (20% din suprafaţa estimată), respectiv 800 de hectare (17% din suprafaţa prognozată. În campania agricolă din toamna anului trecut lucrurile stăteau cu totul altfel: 2.057.000 de hectare recoltate cu grâu, 550.000 de hectare cu orz şi orzoaică, 400.000 de hectare cu rapiţă şi 550.000 de hectare cu plante furajere. Deşi, în condiţiile semnalate, am avut o producţie agricolă record, aceasta nu s-ar resimţit în preţurile produselor agro-alimentare.

Alimente mai scumpe cu minim 10%

Revenind la campania agricolă a anului 2008, la felul cum se prezintă aproape de final, este lesne de înţeles că ne aşteaptă noi scumpiri la alimente. Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FNSIA) avertizează că, pe fondul crizei economice mondiale, şi a situaţiei interne din agricultură, primele scumpiri vor apărea chiar mai devreme, din decembrie, lună în care oricum preţurile cresc în genere datorită sarbătorilor de iarnă. "Preţurile produselor agro-alimentare vor creşte cu minim 10%, iar şocul îl vom resimţi în primele luni ale anului viitor", ne-a spus liderul FNSIA. Acesta a avertizat că, de rezultatele actualei campanii agricole depinde şi viitoarea campanie din primăvara anului 2009, iar dacă agriculturii nu vor avea sufieciente fonduri în prima parte a anului viitor, lanţul scumpirilor se va prelungi până la finele lui 2009.

Fondurile europene - fructul interzis fermierilor

O altă problemă majoră a agriculturii noastre o constituie accesarea fondurilor europene prin programele de specialitate precum "SAPARD", Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi Programul Operaţional pentru Pescuit. La "SAPARD", potrivit secretarului de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, Cornelia Mihai, principalul nostru obiectiv este acela de a obţine încă o prelungire a programului din partea Comisiei Europene. "În luna noiembrie vom afla dacă programul SAPARD va fi prelungit, iar, în caz contrar vom fi nevoiţi să facem plăţile de la bugetul de stat"

", a spus domnia sa, la finalul unui seminar de specialitate. În acest sens Cornelia Mihai a precizat că din Acordul Anual de Finanţare 2006 (AFA 2006) s-au obţinut doar 5%-10% din fonduri, sublinind astfel importanţa obţinerii a încă un an de prelungire a programului SAPARD. Referitor la PNDR, Cornelia Mihai a declarat că speră o îmbunătăţire administrativă a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), îndeosebi în ceea ce priveşte sistemul informatic. Domnia sa a menţionat că Ministerul Agriculturii va lansa, pe 3 noiembrie, o nouă sesiune de depunere a proiectelor pentru măsurile 121 "Modernizarea exploataţiilor agricole", 323 "Infrastructură" şi 123 "Procesare industrie alimentară" ce va dura până la data de 15 decembrie, urmând ca, între 15 noiembrie şi 15 decembrie, să fie o sesiune de depunere a proiectelor pentru măsurile 313 "Încurajarea activităţilor turistice" şi 312 "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-intreprinderi". Probleme sunt şi la Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA), unde Programul Operaţional Structural este blocat. "Nu mă angajez să spun nimic (n.n. Referitor la evoluţia programului)", a declarat domnia sa, precizând, însă, că programul va fi lansat la data de 10 noiembrie, deşi lansarea oficială a sa a avut loc în iulie. Întrucât sesiunea de proiecte se închide în decembrie, cu certitudine banii aferenţi anului 2008 s-au dus pe "apa sâmbetei".

Băncile cer plafoane mari de creditare

Secretarul de stat Cornelia Mihai a declarat că a avut o discuţie cu băncile pentru PNDR, acestea solicitând majorarea plafoanelor de creditare, în condiţiile actuale tot mai aspre de creditare. "Noi nu suntem de acord cu această măsură şi nu vrem să repetăm problemele de la SAPARD", a spus domnisa sa, justificându-şi poziţia prin faptul că s-ar fi terminat mai repede, fiind accesaţi doar de marii producători agricoli. Referitor la contextul actual generat de criza economică, Cornelia Mihai a declarat că "riscul trebuie evaluat de către bancă, ministerului revenindu-i sarcina de a analiza elemente de tehnice şi economice".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Doamnelor si Domnilor,

    I) Va rugam fiti amabili si 

    raspundeti-ne Dumneavoastra 

    daca stiti  

    la intrebarile urmatoare: 

    ?Care sunt alte culturi agricole de toamna in afara de grau, orz, orzoaica si rapita  

    pentru care se acorda Ajutor de minimis  

    conform Hotararii nr. 1153 din 24 septembrie 2008 ? 

    In toamna anului 2007 

    si trifoiul a fost cultura de toamna. 

    ?Trifoiul mai este cultura de toamna (anului 2008)  

    pentru care se acorda Ajutor de minimis ? 

    Cumva trifoiul in 2008 a devenit in Romania planta de apartament !!! 

    De frica nu va precizez judetul, deci zona  

    deoarece familia noastra a fost persecutata la concret 

    de agenti SRI_APIA Targu Neamt & Timisesti & co 

    cu urmatoarele: 

    1) retragerea si nefolosirea unui BON VALORIC emis in data de 3.10.2007 

    pentru achizitionarea de motorina 

    la cultura grau+trifoi 

    de valoarea 370 lei noi (3.700.000 lei vechi), 

    2) retragerea si nefolosirea unui BON VALORIC emis in data de 3.10.2007 

    pentru achizitionarea de seminte  

    la cultura grau 

    de valoarea 300 lei noi (3.000.000 lei vechi), 

    3) O IMPUTATIE EMISA IN DATA DE 29.08.2008 

    IN SUMA DE 850 lei noi (8.500.000 lei vechi). 

    Pentru a plati imputatia de 8.500.000 lei vechi 

    noi am fost nevoiti sa scoatem de la CEC Bank 

    banii care erau rezervati acolo 

    pentru prosoape, punti, colaci, paini si altele .... (intelegeti Dumneavostra)  

    cand va vrea Bunul Dumnezeu  

    in cazul Mamei bolnave, 

    imobilizata la pat 

    (sta numai pe pat),  

    nevazatoare (oarba),  

    foarte slabita, 

    in varsta de 88 de ani 

    (fiind nascuta in data de 24.12.1919). 

    Cumva in Romania subventiile agricole se acorda  

    in special si in sume mari doar celor care fac parte 

    din Noua Politie Politica din Romania si  

    sunt interzise altor agricultori !!! 

    Cumva in Romania subventiile agricole se acorda  

    numai dupa ce se da mita o cota parte din valoarea subventiei !!! 

    Cumva francezii, germanii, italienii, spaniolii, englezii si ceilalti  

    platesc contributii care in Romania ajung la Noua Politie Politica !!! 

    Deci, intrebarile noastre: 

    1) Care sunt alte culturi agricole de toamna  

    in afara de grau, orz, orzoaica si rapita  

    pentru care se acorda Ajutor de minimis ? 

    2) Trifoiul mai este cultura de toamna (anului 2008)  

    pentru care se acorda Ajutor de minimis ? 

    Va multumim cu anticipatie. 

    II) Avem o initiativa in avantajul tuturor agricultorilor din Romania: 

    In orice Act, Hotarare oficiala etc emisa in Romania 

    sa se specifice in detaliu la ce culturi agricole se refera si 

    sa nu se mai foloseasca formule de exprimare de forma:  

    "alte culturi agricole", "culturi de toamna pot fi, in principal". 

    Bunul DUMNEZEU sa ajute si milioanele de agricultori din Romania ! .... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb