Banca Naţională a României a făcut un nou "spectacol" de relaţii publice, de această dată prin anunţarea unor limite de îndatorare pentru creditele acordate populaţiei. Conform noilor norme, nivelul maxim de îndatorare pentru creditele în lei va fi de 40% din venitul net, iar pentru creditele în valută de 20%.
În comunicatul de presă se arată că obiectivele reglementării sunt "simplificarea accesului la credite al persoanelor fizice şi consolidarea creşterii sustenabile a activităţii de creditare" şi "protejarea populaţiei cu venituri medii şi cu venituri sub valorile medii în sensul îmbunătăţirii capacităţii de plată, pentru creditare sănătoasă".
Dar mai poate fi "însănătoşită" creditarea populaţiei, după atâţia ani de dobânzi la minime istorice şi aproape un deceniu de program Prima Casă?
Aşa cum au remarcat mai mulţi cititori ai ziarului BURSA în comentariile pe marginea subiectului, măsura de limitare a gradului de îndatorare vine prea târziu şi nu schimbă radical accesul la credite, în condiţiile în care baza de raportare a devenit venitul net, care va înlocui venitul net ajustat cu cheltuielile de subzistenţă şi cu şocurile privind cursul de schimb, rata dobânzii şi venitul disponibil.
Efecte deosebit de negative va avea mai ales eliminarea ajustărilor referitoare la cursul de schimb şi rata dobânzii, având în vedere tendinţa globală de creştere a dobânzilor şi riscul valutar, care se manifestă, chiar dacă indirect, şi pentru creditele acordate în lei.
Cum? Prin intermediul presiunilor inflaţioniste generate de deprecierea monedei naţionale, pe fondul adâncirii dezechilibrelor externe, cu efecte majore asupra scăderii puterii de cumpărare a populaţiei, respectiv a venitului disponibil pentru plata ratelor.
Ceea ce face BNR acum este doar o pregătire a "terenului" pentru declinarea responsabilităţii atunci când un nou val al creditelor neperformante va inunda sistemul bancar, în condiţiile în care "păstoreşte" de mulţi ani financializarea economiei, considerată, probabil, o scurtătură pe drumul dezvoltării.
Din păcate, în economie nu există scurtături, iar dezvoltarea, confundată de prea multe ori cu creşterea, nu se poate face decât prin acumularea capitalului, condiţie absolut necesară pentru creşterea productivităţii şi a veniturilor.
"În ţările avansate, ponderea creditului ipotecar în raport cu alte tipuri de credit a crescut dramatic în ultimul secol", scriu Oscar, Schularick şi Taylor în articolul "The Great Mortgaging: Housing Finance, Crises and Business Cycles", publicat în revista Economic Policy în 2016.
Autorii subliniază că, atât în 1928, cât şi în 1970, principala linie de afaceri a băncilor o reprezenta creditul acordat companiilor, în timp ce în 2007 "băncile din majoritatea ţărilor s-au transformat în creditori ipotecari".
Articolul este citat în două cărţi recente ale profesorului britanic Josh Ryan-Collins de la University College London (UCL), "Rethinking the Economics of Land and Housing" şi "Why Can't You Afford a Home? (The Future of Capitalism)".
În "Rethinking the Economics of Land and Housing", Ryan-Collins scrie că "astăzi macroeconomia este modelată de interacţiunea dintre pământ, proprietate şi sistemul financiar", în condiţiile în care "pământul a fost financializat", iar rezultatul este "separarea preţurilor locuinţelor de creşterea economică şi a veniturilor la nivelul economiei naţionale".
Profesorul britanic subliniază că "atunci când o bancă acordă un credit, aceasta nu reciclează bani din economie, ci creează noi bani şi putere de cumpărare", utilizând concluziile unui studiu al Băncii Angliei din 2014.
În aceste condiţii, "cererea pentru pământ şi locuinţe se poate extinde dincolo de veniturile populaţiei sau profiturile firmelor, mai ales dacă există aşteptări privind creşterea mai rapidă a preţurilor locuinţelor în raport cu veniturile".
Etapa de creştere din ciclul credit-preţul locuinţelor poate dura destul de mult într-un mediu financiar marcat de dobânzi scăzute, mai scrie Ryan-Collins, chiar dacă raportul dintre datorii şi venituri creşte.
Problemele apar atunci când acest "cerc virtuos" se transformă într-un "cerc vicios" în urma unui şoc, cum ar fi creşterea "neaşteptată" a dobânzilor, ale cărui consecinţe sunt declinul consumului şi incapacitatea de plată, pe fondul recesiunii economice şi a crizei financiare.
Ce s-a întâmplat la noi? Sub "înţeleapta" ghidare a Băncii Naţionale, care a susţinut politicile iresponsabile ale guvernelor din ultimele trei decenii, economia României a fost "încurajată" să facă un "salt cuantic" direct la financializare, după cum arată şi evoluţia principalelor componente ale creditului neguvernamental de la intrarea ţării în UE (vezi graficul 1).
Conform datelor oficiale, creditul acordat companiilor nefinanciare a crescut, din ianuarie 2007, de 2,2 ori până în august 2018, în timp ce creditul acordat gospodăriilor populaţiei a crescut de peste 3,2 ori, pe fondul unei creşteri de peste 40 de ori a creditului pentru locuinţe în lei.
În aceste condiţii, ponderea creditului acordat gospodăriilor în total credit neguvernamental a depăşit ponderea creditului acordat companiilor în iulie 2008, după cum arată datele de la BNR, iar divergenţa s-a accentuat considerabil după octombrie 2015, pe fondul creşterii explozive a creditului pentru locuinţe în lei (vezi graficul 2).
Cu alte cuvinte, şi băncile de la noi au preferat să acorde credite pe baza garanţiilor imobiliare, în loc să "muncească" serios pentru stabilirea unor relaţii profitabile cu agenţii economici, care ar fi condus, este adevărat că pe termen mai lung, la creşterea productivităţii şi a veniturilor, adică la construirea unei baze solide pentru viitorii clienţi potenţiali.
Daniela Gabor, profesor la University of the West of England din Bristol, a publicat, în 2010, o carte cu titlul "Central Banking and Financialization: A Romanian Account of how Eastern Europe became Subprime".
Aici se arată că BNR, prin aplicarea recomandărilor de la FMI, a transformat economia României într-o economie subprime.
Autoarea mai afirmă că liberalizarea completă a contului de capital şi trecerea la regimul monetar de ţintire a inflaţiei a condus la "consolidarea unui regim monetar financializat", în cadrul căruia "băncile comerciale au înlocuit creditarea tradiţională pe termen lung cu activităţi de investiţii pe piaţă".
Toate aceste greşeli fundamentale de politică monetară nu pot fi corectate prin anunţarea tardivă a unor limite de îndatorare pentru populaţie.
Motivul nu poate fi decât asigurarea unui "alibi" pentru ceea ce va urma. Dar până când îşi mai poate declina BNR responsabilitatea?
1. exact
(mesaj trimis de un guru în data de 19.10.2018, 09:27)
Foarte bine punctat. Au alibi si dorm linistiti.
2. credite imm
(mesaj trimis de un guru în data de 19.10.2018, 09:31)
In criza din 2009 , contrar perceptiiilor , cea mai mare neperformanta a fost pe creditele pt imm nu pe cele imobiliare.Bancile stiu asta si sufla si in iaurt acum mai ales ca dobanzile cresc.Adio dezvoltare imm.