PÂNĂ ÎN 2012, Un milion de hectare protejate de grindină

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Companii / 22 iunie 2009

Gheorghe Căunei: "Un leu investit în combaterea grindinei protejează alţi şapte investiţi în agricultură" .

Gheorghe Căunei: "Un leu investit în combaterea grindinei protejează alţi şapte investiţi în agricultură" .

În lume funcţionează peste 200 de programe de intervenţie în atmosferă, pentru creşterea precipitaţiilor şi combaterea grindinei. Ţările vecine asigură astfel de protecţie culturilor agricole de vreo 40 de ani. Noi de abia de anul acesta funcţionăm într-un cadru legiferat (după ce a fost aprobată Legea nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă). Din anii `80, când au avut loc câteva experimente timide, şi până în prezent, agricultura noastră a rămas complet descoperită în faţa căderilor de grindină şi a stat, mai mereu, la cheremul vremii. Pe 10 iunie a fost înfiinţată Administraţia Sistemului Naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor. Din cauza măsurilor de ordin administrativ necesare pentru începerea funcţionării şi a procedurilor de achiziţie publică, culturile agricole rămân şi anul acesta destul de vulnerabile la fenomenele meteorologice extreme, Administraţia urmând să intervină ceva mai târziu decât ar fi trebuit, începând din luna iulie. Din 2010 însă, preşedintele Administraţiei, Gheorghe Căunei, arată, într-un interviu acordat ziarului BURSA, că agricultura va intra sub protecţie la căderile de grindină şi că vor fi implementate şi primele măsuri de creştere a precipitaţiilor în zonele vulnerabile la secetă.

Specialiştii au ajuns la concluzia că un leu alocat pentru combaterea grindinei protejează alţi şapte investiţi în agricultură.

Tot ei arată că, dacă am utiliza metoda artificială de creştere a precipitaţiilor (complementar irigaţiilor) am economisi fonduri, deoarece apa obţinută prin intervenţii active este de patru ori mai ieftină decât cea utilizată în sistemele actuale de irigaţii.

Însă pentru aceasta este nevoie de timp şi de investiţii în cercetare.

Ţara noastră a avut timp suficient, însă nu şi interes pentru aceste mă­suri de protecţie a culturilor agricole: în timp ce sârbii, bulgarii şi chiar moldovenii de peste Prut practică intervenţiile în atmosferă de 40 de ani, lucrurile la noi sunt în faza incipientă.

Din 1999, de pe vremea guvernării lui Mugur Isărescu, s-a pus problema realizării intervenţiilor active în atmosferă.

De atunci şi până în prezent, investiţiile au fost realizate eşalonat, în funcţie de fondurile puse la dispoziţie anual, prin hotărâri ale Guvernului.

Ne aflăm în plin sezon de secetă şi de producere a grindinei, iar Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizat că, în perioada următoare, vor avea loc căderi de grindină în mai multe judeţe din sud-estul ţării, îndeosebi în Prahova.

Într-un interviu acordat ziarului BURSA, Gheorghe Căunei, preşedintele nou-înfiinţatei Administraţii a Sistemului Naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, arată că, la ora actuală, statul român pune la dispoziţia agricultorilor o singură unitate de combatere a căderilor de grindină, la Ploieşti, care funcţionează parţial, în sensul că, din cele 11 puncte de lansare a rachetelor, sunt puse în funcţiune doar şase.

"La momentul de faţă, acţionăm cam pe 80.000 de hectare în Prahova, urmând să extindem suprafaţa la 150.000 de hectare, odată cu punerea în funcţiune a celorlalte cinci puncte de lansare", a precizat Căunei.

Tot pentru anul acesta, preşedintele Administraţiei a dat asigurări că vor beneficia de protecţie, în regim experimental, şi judeţul Iaşi (grupul Cotnari).

Căunei: "Combaterea căderilor de grindină începe în iulie "

În perioada aprilie-septembrie au loc căderile de grindină, însă, pe fondul problemelor administrative, Administraţia va putea interveni târziu, în cursul lunii iulie în judeţul Prahova şi în luna august în Iaşi.

Preşedintele Administraţiei admite că anul acesta este unul "de compromis", dar precizează că instituţia sa are nevoie de timp pentru organizare şi pentru a începe procedurile de achiziţie publică.

Anul acesta, fondurile pentru investiţii sunt mici, bugetul alocat fiind de circa 4.300.000 de lei.

Întrebat despre realizările concrete de anul acesta în domeniu, Gheorghe Căunei a replicat: "Până acum nu am început funcţionarea, dar în prezent avem cadrul legislativ necesar desfăşurării activităţii de organizare şi funcţionare. Eu zic că începem să funcţionăm din punct de vedere organizatoric de săptămâna viitoare, iar ca operare la Unitatea Prahova, sperăm să începem cât mai repede, în cursul lunii iulie şi în august la Iaşi. Este un an mai dificil, din cauză că sezonul de grindină începe în aprilie şi se termină în septembrie. Anul trecut am funcţionat tot în iulie pentru că ni s-au dat banii mult mai târziu. De la anul ne organizăm să fim pregătiţi ca începând, din aprilie şi până în septembrie, să putem interveni".

Proiecte ambiţioase până în 2012

Lucrurile par să se îmbunătăţească începând cu anul viitor. Administraţia îşi propune să protejeze de căderile de grindină circa un milion de hectare până în 2012 în judeţele Prahova, Iaşi, Vrancea, Mureş, Timiş şi în zona Olteniei. Gheorghe Căunei ne-a explicat: "Studiile de fezabilitate arată că trebuie să tratăm Valea Moldovei cu prioritate maximă. Zonele care vor fi protejate sunt cele din judeţul Prahova, curbura Carpaţilor, Iaşi, Vrancea, Mureş, Timiş şi Muntenia, în zona Olteniei. Cum spuneam, la momentul de faţă, acţionăm cam pe 80.000 de hectare în Prahova, urmând să extindem suprafaţa la 150.000 de hectare. În Iaşi vom proteja 250.000 de hectare, în Vrancea 200.000 de hectare, în Mureş 180.000 de hectare, iar în Banat 270.000 de hectare. Toate acestea le vom realiza până în 2012".

Cerul, survolat de avioane pentru creşterea precipitaţilor

Privind creşterea precipitaţilor, Administraţia are planuri mari. Gheorghe Căunei ne-a declarat că foarte probabil vom avea nevoie de cel puţin un avion specializat pentru creşterea precipitaţiilor. Domnia sa nu exclude nicio colaborare transfrontalieră cu companii din alte ţări şi a dat exemplu Israelul - stat care face agricultură performantă şi obţine apa necesară prin asemenea metode în deşert... "Unitatea de la Iaşi va avea în subordine şi centre care creează precipitaţii şi toată comanda din zona Dobrogei", a adăugat Căunei. În acest sens, Administraţia poartă discuţii cu structurile care furnizează materialul de intervenţie.

Servicii gratis pentru fermieri în primii cinci ani de la omologarea finală a unităţilor de combatere

Agricultorii nu vor plăti nimic pentru serviciile de combatere a grindinei, primii 5 ani de la omologarea finală a fiecărei unităţi de combatere şi nici pentru serviciile de creştere a precipitaţiilor. Gheorghe Căunei a explicat: "Administraţia suportă costurile activităţii de combatere din bugetul de stat, pentru primii cinci ani de la omologarea finală a fiecărei unităţi de combatere. Omologarea unităţilor din structura Administraţiei durează doi ani de zile, şi după cinci ani de la omologarea finală a acestora statul va asigura doar costurile pentru protecţia generală a populaţiei, la valoarea prevăzută în normele de aplicare a Legii nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă, diferenţa fiind suportată de societăţile de asigurări, exploataţii agricole, şi sau alţi beneficiari. După cinci ani vom încheia contracte cu cei care asigură culturile agricole. La creşterea precipitaţiilor este o altă procedură, în sensul că vorbim de un avion care va lucra la nivel de ţară, nefiind vorba de bani".

Preşedintele Administraţiei a mai precizat că, în perioada imediat următoare, se vor definitiva caietele de sarcini şi va începe procedura de achiziţii publice pentru asigurarea funcţionării Sistemului.

"Dacă vom reuşi să realizăm ceea ce ne-am propus, sistemul antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor va fi o emblemă pentru România", a conchis preşedintele Căunei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb