PAPA FRANCISC: "Lăsaţi armele să tacă!"

G.B
Internaţional / 27 martie 2022

Papa Francisc

Papa Francisc

Ameninţarea unui conflict global generat de invazia Rusiei în Ucraina ar trebui să convingă pe toată lumea că a sosit momentul pentru umanitate să abolească războiul înainte ca acesta să abolească umanitatea, a avertizat Papa Francisc în binecuvântarea sa de astăzi din Piaţa Sfântul Petru, transmite Reuters, citată de Agerpres.

''Trebuie să repudiem războiul, un loc al morţii unde taţii şi mamele îşi îngroapă copiii, unde bărbaţi îşi ucid fraţii fără măcar a-i vedea, unde cei puternici decid şi cei săraci mor'', a subliniat suveranul pontif.

''Aceasta este oroarea războiului, ceva ce este barbar şi profanator'', a continuat Papa, îndemnându-şi fidelii să nu considere războiul ca fiind inevitabil sau ceva cu care trebuie să ne obişnuim.

''Dacă ieşim din acest război cum am fost înainte, toţi vom fi într-un fel vinovaţi. În faţa pericolului autodistrugerii, umanitatea trebuie să înţeleagă că a sosit momentul să abolească războiul, să-l scoată din istoria umanităţii înainte ca el să scoată umanitatea din istorie'', a remarcat Papa Francisc.

De când Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei pe 24 februarie, suveranul pontif a avertizat de mai multe ori asupra riscului unui război nuclear.

''Rog fiecare politician important să reflecteze asupra acestui lucru, să facă un angajament şi, privind la Ucraina martiră, să înţeleagă că fiecare zi de război înrăutăţeşte situaţia pentru toată lumea. Destul! Opriţi-vă! Lăsaţi armele să tacă! Negociaţi serios pentru pace!, a îndemnat Papa Francisc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb