Parchetul, sesizat cu privire la înscrisuri false ce ar fi fost trimise de CC Guvernului

Ziarul BURSA #Politică / 9 august 2012

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a fost sesizat cu privire la falsificarea unor înscrisuri oficiale transmise de Curtea Constituţională către Guvern, au declarat surse judiciare, citate de Mediafax.

O persoană fizică a înaintat PICCJ o plângere penală sub aspectul comiterii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, ca urmare a trans­miterii de adrese contradictorii de Curtea Constituţională către Guvern, au precizat sursele citate.

Un comunicat de presă al Ministerului Public precizează: "Urmare a solicitărilor formulate de către reprezentanţii mass-media referitoare la sesizarea transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind adresele contradictorii transmise de către Curtea Constituţională, precizăm: Pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat sesizarea , vizând săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în raport cu adresa transmisă de către Curtea Constituţională la data de 2 august 2012 Guvernului României, despre care s-a arătat că este contradictorie în raport cu cea anterioară. Sesizarea menţionată a fost formulată de către o persoană fizică şi a fost înregistrată pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind în faza actelor premergătoare". Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor şi stabilirea răspunderii judiciare.

În 2 august, Curtea Constituţională (CC) a decis să solicite relaţii de la Guvern pentru lămurirea numărului de alegători în baza căruia s-a organizat referendumul.

În comunicarea către mass-media şi în minuta Curţii s-au consemnat cele anunţate public, în timp ce Guvernului s-a transmis un alt mesaj.

Astfel, Curtea Constituţională a revenit, luni, cu o adresă către Guvern în care precizează că a solicitat listele electorale permanente, actualizate conform Legii 3/2000 privind desfăşurarea referendumului şi listele în baza cărora s-a organizat consultarea populară din 29 iulie.

"Având în vedere interpretările diferite apărute în mass-media şi în conferinţa de presă a Guvernului României, care a avut loc în data de 3 august 2012, cu privire la datele solicitate Guvernului prin Adresa Curţii Constituţionale a României nr.5305 din 3 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale revine cu o adresă precizatoare", se arată într-un comunicat de presă de luni.

În anexa ataşată comunicatul se arată că preşedintele Curţii, Augus­tin Zegrean, "având în vedere interpretările diferite apărute în mass-media şi în conferinţa de presă a Guvernului" din 3 august, precizea­ză că plenul CC "a solicitat Executivului listele electorale permanente, actualizate conform dispoziţiilor articolului 17, alineatul 2, din Legea 3/2000, liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu".

Confuzia privind solicitarea adresată Guvernului, în urma discuţiilor Curţii Constituţionale din 2 august, s-ar fi produs din cauza unei comunicări făcută de un judecător al Curţii, care i-ar fi dictat unui magistrat asistent cererea către Executiv, au declarat surse oficiale, citate de Mediafax.

Astfel, s-ar fi cerut Guvernului "actualizarea listelor" de alegători şi "nu listele electorale permanente actualizate", precizează sursele citate.

Comunicarea inexactă a CC a generat o decizie a Guvernului de organizare a unui mini-recensământ pentru actualizarea listelor de către primării.

În urma revenirii Curţii către Guvern pentru îndreptarea erorii, Monitorul Oficial ar fi refuzat publicarea eratei.

Astfel, PDL a depus, marţi, o plângere penală împotriva secretarului general al Guvernului, Ioan Moraru, şi a directorului general al Monitorului Oficial, Adriana Costescu, acuzându-i de abuz în serviciu în formă calificată, întrucât refuză să publice o îndreptare de eroare materială strecurată în decizia Curţii Constituţionale din 2 august, care stabilea ca până la 31 august Executivul "să transmită listele electorale permanente, actualizate conform dispoziţiilor articolului 17, alineatul 2, din Legea 3/2000, liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb