Parlamentarii spun NU referendumului cerut de Băsescu pentru reorganizarea Legislativului

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 22 octombrie 2009

Parlamentarii PD-L susţin că Traian Băsescu este obstrucţionat să-şi exercite un atribut constituţional, iar senatorii şi deputaţii celorlalte partide afirmă că nu au fost îndeplinite toate etapele procedurale

Parlamentul a dat, ieri, aviz negativ cererii preşedintelui Traian Băsescu de a organiza un referendum pentru un Legislativ unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.

Cu toate că avizul Parlamentului are rol consultativ, votul de ieri a creat aprigi dispute între parlamentarii democrat-liberali (singurii susţinători ai referendumului) şi cei ai PSD+PC, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor (altele decât cea maghiară) care contestă acest demers.

Deputatul PD-L, Ioan Oltean, a declarat că parlamentarii care se opun restructurării încearcă să blocheze, printr-un demers nedemocratic, referendumul cerut de preşedinte şi i-a acuzat pe aceştia că îl împiedică pe Traian Băsescu să-şi exercite unul din atributele prevăzute în Constituţie.

Oltean a apreciat că avizul negativ dat de comisiile juridice parlamentare asupra cererii lui Traian Băsescu este "totalmente nefondat", întrucât vidul legislativ invocat de către parlamentarii jurişti este acoperit de Ordonanţa 103 adoptată de Guvernul Boc.

În replică, UDMR, Cseke Attila, a susţinut că întreaga problematică a organizării referendumului reprezintă o încercare neconstituţională, dar abilă de a evita problemele societăţii.

"Dacă tot a invocat acest document (n.r. Comisia de la Veneţia) pentru a umili Parlamentul prin emiterea Ordonanţei 103, Guvernul României are obligaţia de a transpune toate reglementările cu caracter tehnic transpuse în Comisia de la Veneţia", a replicat senatorul UDMR, citat de Agerpres.

Cseke Attila a explicat că Guvernul ar trebui să respecte, astfel, toate obligaţiile stabilite în acest text: întocmirea un raport neutru asupra unui parlament unicameral şi a reducerii numărului de parlamentari la 300, sau consultarea Parlamentului şi a altor instituţii, precum şi a persoanelor fizice, traducerea consultării în cele 20 de limbi ale minorităţilor naţionale din România, publicarea în Monitorul Oficial şi transmiterea către cetăţeni.

La rândul lor, social-democraţii, prin Victor Ponta, au susţinut că demersul preşedintelui Traian Băsescu nu poate fi îndeplinit fără respectarea unor etape constituţionale, cum ar fi înfiinţarea unei Comisii speciale în parlament, care să vină cu propuneri în Plen, aces-tea să fie votate şi abia apoi să se iniţieze referendumul. Deputatul PNL, Călin Popescu Tăriceanu a apreciat că tema unui referendum pentru restructurarea Parlamentului ar fi necesitat o dezbatere publică "cu argumente solide", şi nu un demers "populist".

Băsescu: Miza dărâmării guvernului Boc, evitarea referendumului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că miza dărâmării Guvernului Boc a fost aceea de a evita referendumul pentru trecerea la Parlament unicameral. Traian Băsescu a justificat că un preşedinte care nu are guvern care să îi susţină decretul de organizare a referendumului, practic, nu poate să organizeze referendumul, pentru că preşedintele emite decretul, iar Guvernul trebuie să îl pună în aplicare. "Aceasta a fost marea miză a dărâmării Guvernului Boc, evitarea referendumului pentru trecerea la Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300", a încheiat Traian Băsescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb