Parlamentul Marii Adunări Naţionale

Aşa e! Dar, dacă vrea cineva să înţeleagă la ce este bun Parlamentul României, cum este el folosit şi cu ce efect pentru societatea românească, atunci trebuie să înceapă prin a se obişnui cu lucruri încă şi mai încîlcite, mai lipsite de sens şi mai puţin atrăgătoare decît titulul nostru de azi.

Românul zice, în înţelepciunea lui populară, că-i de ajuns un par la un car de oale! La cît s-a scris de rău în presă despre Parlament şi parlamentari, poate că nu ne-am mai fi ostenit şi noi, dacă n-am fi fost izbiţi în moalele capului de anunţul fabulos, potrivit căruia camera noastră legislativă tocmai s-a întrunit în sesiune solemnă pentru a sărbători pe marele voievod Ştefan cel Mare, ridicat în plus şi la rang de sfînt. Ce contează că iniţierea legislaţiei europene este încă departe de a prinde din urmă celebrele capitole de negociere? Ce contează că mai sunt doar cîteva luni pînă la sfîrşitul anului, adică pînă la termenul la care România ar trebui să fie aliniată la legislaţia europeană, în întregime? Ce contează că s-a pierdut timp cu carul datorită nevoii imperioase a parlamentarilor de a fi agenţi electorali în campania care tocmai s-a încheiat, pentru a lăsa locul alteia? Ce contează că aberaţiile de legiferare care ar trebui îndreptate, pentru că produc efecte nocive, economice şi sociale, zac prin sertarele comisiilor, ori se plimbă între Senat şi Cameră? Nimic nu contează, nu-i aşa, faţă de necesitatea de a ne maimuţări istoria şi personalităţile ei. E de mirare că, avînd atîţi rapsozi pe băncile legislativului nu s-a organizat şi un concert de muzică populară susţinut chiar de parlamentari, ori de aspiranţii la viitoarele locuri vacante. Ce parlament al unei ţări europene, în afară de actuala noastră Mare Adunare Naţională, se mai ocupă cu organizarea de şedinţe solemne pentru a evoca trecute vieţi de domni, doamne şi domniţe? Niciunul, aţi ghicit! Bundestagul nu vrea să ştie de Carol cel Mare, Adunării Naţionale a Franţei nici că-i pasă de zilele de naştere ori de îngropăciune ale lui Napoleon, iar în clădirea de pe malul de vest al Tamisei, care adăposteşte de cîteva sute de ani buni pe aleşii naţiunii britanice, nu s-a auzit vreodată despre o şedinţă solemnă pentru discutarea meritelor istorice ale lui Robin Hood!

Dacă-i întrebaţi pe mai marii responsabili cu organizarea vieţii noastre legislative ei o să vă spună, negreşit, că asemenea momente sunt necesare şi nu impietează în nici un fel asupra eficienţei cu care lucrează fabrica noastră socialistă de făcut legi capitaliste, pre-capitaliste, socialiste sau de-a dreptul sclavagiste. De la inaugurarea mandatului lor, aleşii noştri au votat pînă azi nu mai puţin de 7230 de bucăţi legislative. Mai bine de 1500 pe an!

În comparaţie cu ai noştri, aleşii de la Westminster, dorm pe ei. Într-un an, abia dacă au trecut de 100 de acţiuni legislative şi nici alea duse toate pînă la finalizare!

La ei, cele mai multe legi ale anului curent se referă la aspecte sociale, de mediu, financiare şi "ciudăţenii". Cele sociale reglementează aspecte care merg de la introducerea, pe costuri publice, a screeningului pentru a preveni riscul bolilor cardiace la tineri, pînă la pensii şi asigurări sociale, egalitatea şanselor în carieră sau interzicerea fumatului în locurile publice. Cele financiare se ocupă de finanţele publice şi modul în care sunt cheltuite, cele de mediu şi sănătate de lucruri importante cum ar fi emisiile de gaze ale vehicolelor aeriene sau statutul organismelor modificate genetic. Cît despre "ciudăţeniile" britanice, ele merg, în domeniul legislativ, de la interzicerea prin lege a curselor de iepuri, pînă la reglementarea pariurilor şi a loteriei olimpice. Mai adăugaţi vreo două trei legi privind Europa şi instituţiile ei comunitare, reglementarea relaţiilor de muncă, a construcţiilor de case sau autostrăzi şi aveţi o imagine destul de completă cu privire la ce e bun Parlamentul lor şi ce face el pentru supuşii coroanei.

Aceeaşi lectură pe malurile Dîmboviţei îţi dă dureri de cap şi ameţeli! Cu mici excepţii, aproape toate legile pe care le aprobă de zor Parlamentul nostru pot fi puse la capitolul ciudăţenii. Spicuim din ultimele 50 de titluri: "Legea muntelui"! Pe cînd una a mării, una a dealului, alta a şesului, precum şi cîteva ordonanţe care să reglementeze văile, viroagele, crîngurile şi zonele aluvionare? Lege pentru exercitarea unei profesii, cea de detectiv! De ce nu una pentru dactilografe, asamblori de şine cale ferată, turnători, muncitori cu ziua, pompieri etc, etc. De ce adică toate celelalte nouă sute şi vreo cincizeci de meserii onorabile şi recunoscute de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale să fie discriminate atît de nedrept!

În rest, 80% din aşa zisele noastre legi, sunt simple acte de aprobare a unor ordonaţe de urgenţă date de Guvern după cum a avut nevoie, el nu neapărat noi! Iar ca excepţie, mai există şi legi care resping ordonanţe de urgenţă, care modifică legi şi nu oricare, ci ditai Codul Civil! Citiţi bine aveţi grijă să nu cădeţi din picioare de ameţeală: "Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr 59/2001 privind modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de Procedură Civilă"!

La ce e bun Parlamentul României? Răspunsul devine limpede: ca să nu rămîne ordonanţele Guvernului neaprobate şi de altcineva decît chiar de Guvernul însuşi! Iar cînd nu aprobă ceea ce a decis guvernul, Parlamentul are idei originale, dînd cîte o lege pentru tot ce-i trăzneşte lui prin cap.

Originală democraţie! Curat originală, coane Fănică!