Partenerul lui Bogdan Baltazar a fost arestat de americani

MAKE
Ziarul BURSA #Companii #Consultanţă / 18 noiembrie 2005

Philip Bloom, partener cu Bogdan Baltazar în firma de consultanţă BBP, a fost arestat sub acuzaţia de mită Considerăm că opinia publică ar trebui să-şi menţină creditul de încredere pentru Bogdan Baltazar

Ghinion pentru Bogdan Baltazar, fostul preşedinte al băncii BRD - Société Générale, căci nu a trecut nici măcar un an după ce s-a "privatizat" întemeind cabinetul de consultanţă financiară "Baltazar, Bloom & Pîrvulescu" şi iată, unul dintre asociaţii săi, cetăţeanul american Philip Bloom, a fost arestat de autorităţile americane sub acuzaţia de dare de mită pentru a obţine contracte în reconstrucţia Iraqului.

Presa americană relatează că Bloom a fost acuzat de conspiraţie, fraudă din tranzacţii electronice, conspiraţie în vederea spălării de bani şi transport interstatal de bunuri furate, toate săvîrşite pentru a obţine contracte în Iraq în valoare de circa 3,5 milioane de dolari. Conform reclamaţiei, Bloom ar fi mituit doi oficiali americani din cadrul Autorităţii provizorii care a condus Iraqul, plătindu-le lor şi soţiilor lor (dar, se pare, şi altora) sume lunare totale de 200 de mii de dolari.

Conform relatărilor, unele fonduri băneşti transferate în conturile acestor complici proveneau şi din România, alături de Kuweit, Elveţia şi Olanda.

Domnul Bogdan Baltazar a declarat ieri că Philip Bloom nu era decît un "partener tăcut" în firma sa de consultanţă "Baltazar, Bloom & Pîrvulescu" (BBP) şi că, personal, nu are nici o legătură cu afacerile lui din Iraq.

Este de notat că, într-adevăr, la festivitatea de lansare a BBP, de la Crown Plaza, la 19 ianuarie, Philip Bloom este cel care, în cuvîntul său, şi-a recomandat serviciile pentru a invita companiile româneşti să intre în afacerile din Iraq.

În prezentarea doamnei Selena Pîrvulescu (cel de al treilea partener în BBP), aflată pe site-ul Internet al cabinetului de consultanţă al domnului Bogdan Baltazar, este menţionat că, din 1998, ea îşi desfăşoară activitatea în cadrul "Global Business Group" (GBG), firmă de consultanţă în proprietatea lui Philip Bloom. Acelaşi site menţionează că o doamnă Pîrvulescu şi-a dezvoltat recent experienţa internaţională prin înfiinţarea, în anul 2004, a unui punct de lucru în Bagdad (al GBG).

Atît doamna Selena Pîrvulescu, cît şi Philip Bloom au fost adînc implicaţi în privatizarea "Astra Vagoane" SA - Arad, ICPV - Arad şi "Meva" SA Drobeta Turnu Severin.

Oraşul Arad a reprezentat un punct de atracţie pentru compania GBG a lui Philip Bloom, unde a proiectat construcţii de locuinţe şi reamenajarea unor imobile vechi.

Activitatea de succes a lui Philip Bloom în România (s-a zvonit despre el că ar fi fost un apropiat al generalului Victor Stănculescu şi al fostului preşedinte FPS Sorin Dimitriu), i-a creat o carte de vizită impresionantă, ceea ce poate explica faptul că domnul Bogdan Baltazar (cu o carieră ireproşabilă de bancher) l-a acceptat ca asociat.

Este un ghinion că un om cu rare calităţi de francheţe şi competenţă, cum este domnul Bogdan Baltazar, se confruntă cu o astfel de nefericită întîmplare, tocmai cînd a îndrăznit să treacă la afaceri pe cont propriu.

Credem că sub această perspectivă trebuie privite declaraţiile sale în problemă, păstrîndu-i "creditul" de încredere pe care opinia publică i l-a acordat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb