Patriciu crede că România poate deveni cea mai mare putere economică în Balcani

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 28 martie 2008

Preşedintele şi directorul general al Rompetrol, Dinu Patriciu, vede România ca centrul economic din Balcani, bazat pe puterea financiar-bancară a Capitalei."Există sinergii cu toate celelalte ţări din balcani, în care România este cea mai mare forţă economică, prin forţa istoriei, suntem cea mai mare ţară din această zonă. Putem deveni centrul economic al lumii balcanice, nu numai creând relaţii cu Moldova, dar şi cu celelalte ţări din sud, cu mase critice mult mai mici decât cea a economiei româ­neşti. Bucureştiul are infrastuctura financiar-bancară care să îi permită să devină centrul acestei lumi comune, o piaţă care are, în total, şi cu Balcanii de Vest, vreo 70-80 de milioane de locuitori, de consumatori", a declarat ieri Dinu Patriciu, la Cluj.

Preşedintele Rompetrol sus­ţine că, în contextul relaţiilor dintre România şi Moldova, problema colaborării nu ţine de domeniul politicului.

"Problema Moldovei nu este una economică, e o problemă de integrare economică. Degea­ba clamezi frăţia peste Prut şi vrei să îl sorbi dintr-o sorbire, dacă nu există relaţii economice puternice şi bine stabilite. Acum vreo nouă ani stăteam de vorbă cu doi prim-miniştrii, unul al Moldovei şi unul al României, şi le spuneam că Moldova costă vreo 150 de milioane de dolari. Astăzi nu mai pot vorbi de aceeaşi cifră, probabil că ea se înmulţeşte cu 20, cu 30, dar soluţia e aceeaşi: integrare economică", a declarat Patriciu.

Preşedintele Rompetrol sus­ţine că între cele două ţări trebuie creat un fond de investiţii la care să participe firmele româneşti şi moldoveneşti, care să realizeze această integrare economică. "Fără a cons­trui structuri de business comune este imposibil de rezolvat problema politică sau nu are nici un sens să o pui pentru că nu are cum să rămână decât la nivel de vorbe. Asta este treaba mediului privat românesc, care descoperă că există sinergii între economia moldoveană şi cea românească", a precizat Dinu Patriciu.

Grupul Rompetrol va construi anul acesta 20 de staţii de benzină, depozite şi staţii de Gaz Petrolier Lichefiat, deoarece consumul este destul de important în Moldova.

Rompetrol va investi anul acesta 4 milioane de euro în judeţul Cluj

Grupul Rompetrol va investi 4,2 milioane de euro în judeţul Cluj, prin Rompetrol Down­stream, care va deschide două noi benzinării şi 6 staţii mobile Expres (Rompetrol Expres) de distribuţie, destinate mediului rural. Anunţul a fost făcut de preşedintele şi directorul general al Grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, care a spus că în prezent Rompetrol are în judeţul Cluj-Napoca 72 de angajaţi şi va avea anul acesta, în urma investiţiilor anunţate, 130. Grupul deţine, prin Rompetrol Downstream, trei benzinării în Cluj-Napoca şi două în Turda, iar valoarea investiţiilor realizate de grup în judeţul Cluj, în 2007 se ridică la 6 milioane de dolari. Contribuţia grupului la bugetul Clujului a fost de 30.000 de dolari, anul trecut.

Dinu Patriciu a mai spus că se aşteaptă ca anul acesta să vândă 20% din carburanţi prin staţiile Rompetrol Expres. "Anul trecut am construit 70, anul acesta vom face peste 200. Ele reprezintă, ca volum de desfacere, circa 20% din volumul total de desfacere, în 2008", a declarat Patriciu în cadrul unei conferinţe de presă de la Cluj.

Preşedintele Grupului Rompetrol consideră că dezvoltarea reţelei de staţii mobile Expres vine în întâmpinarea creşterii economice din mediul rural. "Am constatat că 35% din consumul total din Româ­nia este în mediul rural, cu o creştere extrem de rapidă, faţă de mediul urban, dar oamenii trebuie să facă câte 20-30 de kilometri până la o staţie de benzină şi atunci am încercat să compunem acest modul, mult mai mic decât o staţie de benzină obişnuită şi care costă ca o pătrime din preţul unei staţii de benzină, 300.000 de dolari, extrem de adaptată pentru consumurile din mediul rural", a mai afirmat directorul general Rompetrol.

Patriciu a precizat că în mediul rural din Ardeal se constată o creştere extrem de rapidă a veniturilor, respectiv 63% din gospodăriile rurale au peste 200 de euro venit mediu financiar, 34% din totalul gos­podăriilor au un autoturism şi 10% au peste un autoturism.

"Avem construite deja aproa­pe 100 de staţii în ţară, un gest anonim, pentru că, evident, nu sunt pe marile artere de circulaţie, dar care dă foarte bune rezultate. Sunt extrem de utile pentru comunităţile locale", a mai afirmat Dinu Patriciu.

Rompetrol investeşte în cercetare în domeniul resurselor energetice alternative

Preşedintele Grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, a precizat ieri că una dintre priorităţile sale personale în cadrul companiei se referă la identificarea soluţiilor de energie alternativă. "Este o absolută prioritate şi nu numai pentru Rompetrol, ci pentru mine personal. Eu mă ocup de această chestiune, am investiţii în energie alternativă, am inves­tiţii în energie eoliană, încep să dezvolt astfel de proiecte", a declarat Patriciu în cadrul unei conferinţe de presă.

El a completat că a investit, până în prezent, câteva zeci de milioane de dolari, unul dintre proiecte fiind o companie care fabrică mori de vânt. Dinu Patriciu susţine că varianta biocarburanţilor a fost dintotdeauna un drum închis, deoarece creşterea preţului la cereale a făcut ca unităţile de producţie să fie nerentabile.

"Între timp, oamenii au început să înţeleagă că este o soluţie care distruge planeta, pentru că mănâncă vegetaţie şi intră în competiţie cu ceea ce mâncăm noi. Dar există şi alte soluţii, în care se avansează, se fac cercetări", a afirmat Patriciu, completând că, zilele trecute, a citit despre o mare companie petrolieră care a descoperit, prin inginerie genetică, microorganisme care consumă dioxid de carbon şi emană metan, care este captat în reactoare, şi poate deveni o sursă de gaz.

Dinu Patriciu a spus că el nu este interesat de culturi de plante care ar putea oferi energie alternativă.

Patriciu susţine că "Palplast" a vândut în Moldova de trei milioane de dolari anul trecut

Dinu Patriciu, preşedintele şi directorul general al Rompetrol a afirmat ieri că firma "Palplast" Sibiu, membru al Grupului Rompetrol, a vândut sisteme de irigaţii în valoare de trei milioane de euro în Moldova. "Palplast Moldova produce sisteme de irigaţii, care se vând mult mai bine în Moldova, decât în România. Gospodăriile moldovenilor sunt mult mai antreprenoriale decât cele româ­neşti, stimulate, bineînţeles de comerţul spre est. Produc zarzavaturi, legume, fructe, pe care le vând la Minsk, la Kiev la Moscova şi se întorc cu chimirul plin de bani, de aceea în PIB-ul Moldovei nu apar aceste produse, dar trebuie să vă spun că vindem de trei milioane de dolari micro-sisteme de irigaţii, pentru unu până la 10 hectare", a declarat Patriciu în cadrul conferinţei de presă de la Cluj.

Potrivit lui Patriciu, Palplast vinde în România doar 1,5 milioane de dolari, deşi este mult mai mare, ca suprafaţă, decât Moldova.

Dinu Patriciu a negat zvonurile potrivit cărora intenţionează să deschidă o bancă la Chişinău.

Patriciu apreciază că asocierea Gazprom cu "Total" şi "StatoilHydro" este benefică

Preşedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, a declarat joi la Cluj că vede în asocierea companiei ruseşti Gazprom cu companiile petroliere "Total" din Franţa şi "StatoilHydro" din Norvegia ca fiind benefică, deoarece se reduce controlul politic asupra Gazprom.

Obiectul consorţiului format între companiile petroliere din cele trei ţări este exploatarea depozitului de gaz de la Shtokman, situat în Marea Barents, aproape de Cercul Polar.

"Asocierile între companiile din vest şi cele din est trebuie să se întâmple , tocmai pentru a nu lăsa posibilitatea factorului politic să dirijeze o parte importantă a sistemului energetic care este Gazprom. Orice fel de asociere între est şi vest este benefică", a declarat Patriciu.

Preşedintele Rompetrol susţine că nu se poate prevedea dacă va scădea preţul gazului în urma acestei asocieri, însă o previziune pe termen lung în domeniul energetic se referă la dezvoltarea industriei gazului natural lichefiat.

"Dacă vreţi o previziune nu poate fi decât aceea că vom ieşi din epoca dinozaurilor, a ţevilor întinse peste continente şi vom intra într-o epocă în care se dezvoltă tehnologia gazului natural lichefiat, terminalele de gaz natural lichefiat, trans­porturile pe mări şi ocean, în aşa fel încât să nu mai depindem de o singură sursă", a declarat Patriciu.

Acesta a spus că exemplul Spaniei, care şi-a dezvoltat terminale de gaz natural lichefiat, poate fi urmat şi de alte state, iar preţul gazelor poate scădea în momentul în care transportul nu se mai face prin conducte şi se creează un echilibru pe piaţa globală a diverselor surse de gaze naturale.

Dinu Patriciu a spus că Româ­nia ar putea cumpăra gaz lichefiat, în primul rând din estul Mării Negre, dar şi de pe piaţa globală.

"În condiţiile de astăzi se poate trece prin Bosfor şi cu nave de gaz natural lichefiat", a mai afirmat Patriciu, care a refuzat să precizeze de unde va cumpăra Grupul Rompetrol gaz natural lichefiat, însă a promis că va da publicităţii "peste un an" şi acest detaliu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb