PDL cere demisia lui Ponta, ca urmare a stenogramelor

E.D.
Politică / 9 aprilie 2014

Liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, a spus, astăzi, că premierul Victor Ponta ar trebui să îşi dea demisia ca urmare a publicării stenogramelor privind discuţia lui Adrian Duicu din cabinetul primului ministru.

"De urgenţă, dacă mai are demnitate, Victor Ponta să demisioneze din fruntea Guvernului, pentru că actul de corupţie a pătruns în biroul domniei sale. Victor Ponta calcă din ce în ce mai apăsat pe urmele lui Adrian Năstase. Asta face de când este prim-ministru", a afirmat Gheorghe Tinel într-o conferinţă de presă.

El a apreciat că Ponta "nu este prizonierul baronilor, ci a devenit parte a sistemului de corupţie generat de baroni".

"Cazul Duicu este situaţia care ar trebui să-i genereze demisia domnului prim ministru, pentru că este inacceptabil ca în < biroul oval > al domniei sale să aibă loc discuţiile şi dezbaterile redate în stenogramele prublicate de către Curtea de Apel cu privire la reţinerea lui Duicu. PDL consideră inacceptabile explicaţiile date de Victor Ponta. Victor Ponta se ocupă de trafic de influenţă", a mai spus Tinel Gheorghe.

Procurorii DNA susţin că Adrian Duicu şi-ar fi traficat influenţa în cabinetul lui Victor Ponta, preşedintele CJ Mehedinţi transmiţându-i şefului IPJ Ştefan Ponea că la Guvern se află şi ministrul de Interne de la acea vreme, Radu Stroe, şi că premierul l-a chemat pe şeful IGPR, Petre Tobă. Aşadar, din referatul publicat de Gândul, nu rezultă că ar fi fost făcute înregistrări în biroul lui Ponta, ci doar faptul că Duicu era cel monitorizat.

În dosarul de corupţie, în care şeful Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şi şeful Poliţiei Judeţene, Ştefan Ponea, au fost arestaţi preventiv, apare şi numele premierului Victor Ponta, scrie Gândul.

Potrivit Gândul, procurorii DNA susţin că Adrian Duicu şi-a traficat influenţa chiar în cabinetul premierului din Palatul Victoria. Duicu ar fi cerut ca şeful IPJ Mehedinţi. Ştefan Ponea, să fie menţinut şi apoi avansat, iar în schimb Ponea i-ar fi promis preşedintelui CJ că îl scapă de dosarul de incompatibilitate. Anchetatorii susţin că premierul l-ar fi convocat la Guvern pe şeful Poliţiei Române pentru a-i satisface doleanţele lui Adrian Duicu.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omului de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb