Compania Whirlpool a înregistrat creşteri de până la 115% în comparaţie cu 2006 pe segmentul de electrocasnice premium. Astfel, compania a înregistrat o creştere de 115% pe segmentul de echipamente frigorifice side by side, cele mai complexe dar şi cele mai costisitoare de pe piaţă, cu preţuri de până la 6700 lei. O altă creştere semnificativă, de 100%, s-a remarcat pe segmentul de plite vitroceramice, o categorie de produse încastrabile premium, în vreme ce combinele frigorifice Emotion, tot din categoria premium, au crescut cu 90%. Gama Emotion include o serie de funcţii şi caracteristici speciale, precum Al 6-lea Simţ, panouri de comandă LCD, filtre antibacteriene, mai multe compartimente cu un volum mai generos şi finisaje din inox.
Creşteri au înregistrat şi segmente considerate de nişă, din pricina caracteristicilor pieţei locale, cum ar fi maşinile de spălat vase, segment pe care s-a remarcat o creştere de 25%.
După explozia din 2002 şi 2003 şi introducerea noilor norme BNR de creditare, piaţa de electrocasnice s-a confruntat cu o scădere a cererii, îndeosebi pe segmentul de electrocasnice mari. În România, produsele din categoriile entry level şi medium, bunuri de folosinţă îndelungată, au o rată de schimb de trei ori mai mare decât media europeană, de până la 8 ani. Astfel, noile achiziţii sunt determinate fie de construirea de noi vile şi locuinţe cu spaţii generoase, ale căror proprietari investesc în bucătării moderne complexe, fie de noutatea şi design-ul deosebit al celor mai recente game lansate pe piaţă.
Mioara Bolozan, director de marketing Whirlpool România, a declarat: "În alte ţări din Uniunea Europeană, raportul electrocasnice free standing, electrocasnice încastrabile este de 55% la 45%, un raport către care se pare că tinde şi piaţa autohtonă".
Whirlpool Europe este o subsidiară a Whirlpool Corporation. Cu o cifră de afaceri anuală de peste 13 miliarde de dolari, 68.000 de angajaţi şi aproape 50 de centre de producţie şi cercetare, Whirlpool Corporation este liderul mondial în fabricarea şi comercializarea echipamentelor de uz casnic. Având sediul în Benton Harbor, Michigan, SUA, compania produce în 13 ţări şi comercializează în mai mult de 170 de ţări produse sub 12 mărci.