PE: "UE trebuie să sprijine activ opoziţia democratică a Rusiei"

T.B.
Internaţional / 29 februarie

PE: "UE trebuie să sprijine activ opoziţia democratică a Rusiei"

Statul rus, şi Vladimir Putin personal, poartă responsabilitatea penală şi politică pentru moartea celui mai puternic adversar al lor, Alexei Navalnîi, potrivit eurodeputaţilor, se arată într-un comunicat al Parlamentului European, remis redacţiei.

Parlamentul European condamnă cu fermitate asasinarea lui Alexei Navalnîi şi îi oferă sprijinul deplin Iuliei Navalnaia în hotărârea sa de a-i continua activitatea, potrivit sursei. Într-o rezoluţie adoptată joi, eurodeputaţii subliniază că întreaga responsabilitate penală şi politică pentru moartea lui Navalnîi îi revine statului rus, şi în special preşedintelui Vladimir Putin, care trebuie să fie tras la răspundere, adaugă sursa menţionată.

Eurodeputaţii avertizează că uciderea lui Alexei Navalnîi este încă un semn al represiunii crescânde şi sistematice din Rusia şi solicită o anchetă internaţională independentă şi transparentă asupra uciderii acestuia, pentru a descoperi adevărul, a asigura tragerea la răspundere şi a face dreptate, conform PE.

Sistemul politic al Rusiei este controlat, potrivit rezoluţiei, de un regim autoritar consolidat, sub care corupţia este generalizată, care foloseşte alegerile falsificate pentru a oferi un simulacru de democraţie şi concentrează toată puterea în mâinile lui Vladimir Putin, se mai arată în comunicat.

Sprijin pentru opoziţia democratică din Rusia

Subliniind că poporul rus nu poate fi confundat cu "regimulinstigator la război, autocratic şi cleptocrat al Kremlinului", eurodeputaţii îşi exprimă solidaritatea cu toţi cei din Rusia şi din afara ei care, în ciuda represiunii brutale intenţionate şi a consecinţelor personale grave, continuă să găsească curajul de a spune adevărul, relatează sursa.

Alexei Navalnîi a întruchipat lupta pentru libertate şi democraţie în Rusia cu visul său de a avea o "Rusie frumoasă a viitorului", potrivit eurodeputaţilor, care solicită UE şi statelor sale membre să continue să dea dovadă de solidaritate şi să sprijine activ societatea civilă rusă independentă şi opoziţia democratică, informează PE.

De asemenea, ei îndeamnă statele membre să îşi intensifice eforturile pentru a găsi modalităţi fezabile de eliberare a celor care suferă în închisoare şi represiune, în special deţinuţii politici sau bolnavi care au fost torturaţi, inclusiv opţiunea unui posibil schimb de deţinuţi, conform datelor din comunicat.

Sprijinul pentru Ucraina este cel mai bun răspuns faţă de Kremlin

De la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022, autorităţile ruse şi-au intensificat represiunea împotriva vocilor opoziţiei din ţară, avertizează eurodeputaţii, care doresc ca UE, statele sale membre şi partenerii care împărtăşesc aceeaşi viziune din întreaga lume să continue sprijinul politic, economic, financiar şi militar pentru Ucraina, ca fiind cel mai bun răspuns la practicile opresive si agresive actuale ale regimului de la Kremlin. Victoria decisivă a Ucrainei ar putea duce la schimbări reale în Federaţia Rusă, în special la deimperializare, decolonializare şi refederalizare, toate acestea fiind condiţii necesare pentru instaurarea democraţiei în Rusia, transmite sursa menţionată.

Parlamentul solicită Comisiei şi, în special, Serviciului European de Acţiune Externă să elaboreze o politică strategică proactivă pe termen lung faţă de Rusia, care să răspundă în mod eficace realităţii relaţiilor UE-Rusia de astăzi, situaţiei drepturilor omului din Rusia şi nevoii de sprijin pentru societatea civilă rusă şi pentru reprezentanţii opoziţiei din exil, transmit eurodeputaţii PE.

Rezoluţia a fost adoptată cu 506 voturi pentru, 9 împotrivă şi 32 abţineri, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. bla-bla-bla........doar vorbe sforaitoare......nutret pentru cretini!

    1. Guitz-guitz-guitz...Desigur, nutretul pentru premianti se gaseste in troaca lui Putin.

    asta inseamna ca ue se implica in alegerile din rusia ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb