PENTRU A BLOCA ÎNCHIDEREA FABRICILOR ŞI RELOCAREA ECHIPAMENTELOR DE PRODUCŢIE Pârvan: "Unele companii importante ar trebui naţionalizate temporar"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 9 iulie 2014

Pârvan: "Unele companii importante ar trebui naţionalizate temporar"

"Statul ar trebui să cumpere active Lafarge şi să le vândă, apoi, pe bursă"

Oamenii de afaceri solicită Guvernului să adopte decizii de naţionalizare temporară a unor companii importante, cum ar fi cele producătoare de oţel, medicamente, ciment, utilităţi, o variantă în acest sens fiind achiziţionarea de către stat a unor pachete minoritare de acţiuni la societăţile vizate.

Potrivit lui Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), prin această modalitate, adoptată deja la nivelul altor ţări europene, va fi asigurat dreptul statului român de a decide strategia acestor companii, în conformitate cu interesele actuale ale economiei.

Solicitarea AOAR vine în contextul în care, zilele trecute, oficialii grupurilor Lafarge şi Holcim au anunţat că, în cadrul procesului de fuziune intenţionează să vândă mai multe active, pentru a obţine aprobarea autorităţilor de concurenţă asupra tranzacţiei, pe listă figurând şi capacităţile deţinute de Lafarge în ţara noastră.

Mediul de afaceri îşi exprimă preocuparea cu privire la consecinţele economice pe care le va avea vânzarea fabricilor de ciment, eventual unor companii din afara UE.

În opinia AOAR, în acest caz, există posibilitatea opririi unei părţi importante a producţiei de ciment din România, relocării utilajelor şi creşterii importurilor de ciment, în condiţiile în care, în prezent, Lafarge şi Holcim exportă acest produs.

Cristian Pârvan ne-a precizat că, în condiţiile în care economia dă semne de creştere, vom avea o evoluţie pozitivă şi în construcţii, cele mai utilizate materiale, în acest sector, fiind cimentul şi oţelul-beton.

Domnia sa ne-a spus: "Dacă Lafarge vrea să vândă fabricile de la noi, statul ar putea să cumpere 30% din aceste active, pentru a bloca închiderea fabricilor şi relocarea echipamentelor de producţie, procese în urma cărora vom pierde producţie internă, forţă de muncă, exporturi şi vom căpăta, în schimb, importuri. Ulterior, Guvernul poate scoate pe bursă, la vânzare, acele active. În alte ţări sunt domenii strategice, cum ar fi cele de utilităţi, pentru care statul a reacţionat, blocând posibilitatea ca sectoare importante ale economiei să fie vândute unor multinaţionale".

Oamenii de afaceri adaugă faptul că industria cimentului nu este singurul sector ce ridică semne de îngrijorare, acestuia alăturându-i-se şi domenii precum siderurgia sau sănătatea.

În cadrul unui comunicat, reprezentanţii AOAR subliniază: "Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România urmăreşte cu preocupare şi îngrijorare unele evoluţii negative din industria producătoare din România. AOAR a semnalat constant evoluţiile negative înregistrate de diferite sectoare de producţie. Astfel, de mai mult de nouă ani atragem atenţia, fără mare succes, asupra situaţiei inacceptabile de la Institutul Cantacuzino, nefiind asigurate nici până acum condiţiile normale de reluare (certificare europeană GMP) a unor produse strategice, aşa cum este cazul vaccinurilor. Pentru BCG anti gripal şi antitetanos, Ministerul Sănătăţii preferă calea mai simplă şi mai dăunătoare, a importului acestor produse. AOAR reaminteşte cazul încetării producţiei de medicamente la Braşov (compania GlaxoSmithkline) şi situaţia mai mult decât îngrijorătoare din industria siderurgică, urmare a falimentării de către compania Mechel a cinci producători de produse din oţel. În aceste condiţii, România va importa mai multe medicamente şi oţel beton, în loc să exporte aceste produse".

Mediul investiţional solicită Guvernului să stabilească măsuri de menţinere a capacităţilor industriale existente, solicitând să se ia notă de modul în care acţionează, în acest sens, cele mai multe ţări membre UE (Polonia, Slovenia, Franţa, Germania etc).

Totodată, AOAR cere Ministerului Economiei să intensifice analiza situaţiei în care se află industria din ţara noastră şi să continue adoptarea de măsuri conforme cu interesele economice şi sociale, adăugând: "Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România reaminteşte Guvernului aportul determinant al sectorului industrial la asigurarea sustenabilă a creşterii economice în ultimii patru ani, importanţa numărului şi calificării angajaţilor din sectorul industial, a valorii adăugate a muncii acestora şi preocuparea reală manifestată la nivelul UE de creştere a ponderii industriei în PIB, de la 15%, la 20%, în anul 2020".

Economia autohtonă creşte, dar ţara noastră se pregăteşte să devină, din exportator, importator în tot mai multe domenii

În plină creştere economică anunţată cu convingere de autorităţile noastre, ne-am putea aştepta că actorii din sectorul construcţiilor, despre care se spune că ar urma să aibă o evoluţie pozitivă în special ca urmare a proiectelor de infrastructură pe care Guvernul intenţionează să le realizeze, să-şi pregătească oferta, astfel încât să fie pregătiţi în orice moment să răspundă cererilor din piaţă.

S-ar părea, însă, că lucrurile nu stau întocmai cum ne-am aştepta. După anunţul făcut de Lafarge potrivit căruia grupul intenţionează să vândă activele pe care le are la noi, în cadrul procesului de fuziune cu Holcim, actorii din piaţa autohtonă a construcţiilor apreciază că Lafarge are şanse să-şi valorifice capacităţile din România până anul viitor.

Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii (APMCR), ne-a spus că, cel mai probabil, cumpărătorii activelor Lafarge vor fi investitori noi pe piaţa autohtonă. Domnia sa apreciază că orice investitor nou este bine venit în România, în contextul în care ne aflăm "într-o fază de redresare" a sectorului de construcţii. "Se pare că vor fi bani pentru construcţia de autostrăzi, dar şi piaţa civilă dă semne de revenire", susţine oficialul APMCR, care ne-a declarat că, în acest an, piaţa autohtonă de construcţii va înregistra o creştere de 0,5% - 1%.

În timp ce pe segmentul cimentului nu ştim exact ce se va întâmpla, în domeniul siderurgiei lucrurile sunt cât se poate de clare - cele cinci mari combinate, foste Mechel, au intrat în insolvenţă încă de acum un an şi jumătate.

După ce, la începutul lui 2013, grupul rus Mechel a vândut aceste fabrici firmei Invest Nikarom la preţul modic de 50 de euro, toate cele cinci combinate au intrat în procedura de insolvenţă, mare parte din ele fiind închise.

Astfel, dacă la Combinatul de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte şi la Ductil Steel Buzău încă mai există activitate, unităţile Laminorul Brăila şi Oţelu Roşu sunt conservate, iar la Câmpia Turzii funcţionează o singură secţie, producându-se foarte puţin, după cum ne-au spus reprezentanţii Invest Nikarom.

Aceştia ne-au precizat că un motiv principal pentru care activitatea este redusă în fostele fabrici Mechel este reprezentat de preţurile mari din piaţa fierului vechi - materia primă utilizată în aceste unităţi de producţie. Furnizorii de fier vechi preferă să exporte acest produs, în special în Turcia, de unde încasează banii la livrare, ne-au mai spus sursele citate.

Olga Chumakova, reprezentantul acţionarului, ne-a spus, în urmă cu câteva luni, în cadrul unui interviu, că Invest Nikarom este de acord să vândă către alţi investitori capacităţile pe care le deţine la noi, în vederea continuării activităţii de producţie.

"Dacă noi nu putem cu forţele proprii să salvăm combinatele, suntem deschişi la vânzarea către noi investitori, important este ca societăţile să-şi continue activitatea. Am avut foarte multe propuneri de la companiile de fier vechi, care erau extrem de interesate şi plăteau cu bani cash să preia companiile şi să taie utilajele pentru a le da la fier vechi. Am refuzat din start, pentru că nu asta este ideea. Am vorbit cu mai mulţi potenţiali cumpărători, dar, în cadrul negocierilor, aceştia au spus că procedura de insolvenţă, aşa cum este ea, acum, la noi, este foarte incertă, exprimându-şi intenţia de a cumpăra sau de a investi după ce vom ieşi din reorganizare", ne-a explicat Olga Chumakova.

Pentru COS Târgovişte şi Ductil Steel Buzău au fost depuse planurile de reorganizare de către administratorul judiciar, ne-au mai spus sursele citate.

COS Târgovişte a raportat vânzări de 83,32 milioane lei pentru primele trei luni din acest an, faţă de 18,28 milioane lei în perioada corespunzătoare a lui 2013, compania reducându-şi pierderile de 3,6 ori, la 4,1 milioane lei.

Cheltuielile cu materii prime şi consumabile au urcat de aproape două ori, în perioada analizată, la 66,3 milioane lei, faţă de 34,3 milioane lei cu 12 luni în urmă, arată raportul trimestrial al companiei. Potrivit acestuia, cheltuielile de personal au scăzut cu 14%, la 11,6 milioane lei, faţă de 13,5 milioane lei în primul trimestru al anului trecut. Din suma totală, salariile au reprezentat 8,9 milioane lei, iar cheltuielile cu asigurările sociale - 2,7 milioane lei. Compania avea 1.348 de angajaţi, la finele lunii martie.

De subliniat este că, în timp ce fostele combinate Mechel, care produceau în România şi exportau produse siderurgice, sunt la un pas de faliment, companii de profil din alte ţări intră pe piaţa noastră, România devenind, astfel, importator de fier beton.

Grupul Metinvest, controlat de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, a deschis, săptămâna trecută, o reprezentanţă comercială în România - Metinvest Carpathia -, pentru a-şi consolida relaţia pe care o are cu clienţii de la noi.

Reprezentanţii companiei spun că au ales să-şi deschidă o reprezentanţă comercială pe piaţa autohtonă întrucât aceasta este una dintre cele mai mari din Europa de Est şi are un potenţial considerabil de creştere. De asemenea, faptul că România are o poziţie geografică favorabilă faţă de furnizorii regionali cheie, printre care se numără Ucraina şi Bulgaria, este un alt atu pentru ţara noastră în demersul ucrainenilor.

Metinvest, furnizor principal pe piaţa oţelurilor laminate plate şi profilate, este o companie integrată vertical, adică autosuficientă din punct de vedere al resurselor, relativ tânără pe piaţă, activând din 2006, potrivit lui David Summerfield, directorul de dezvoltare regională al companiei.

Veselin Socolov, directorul general al Metinvest Carpathia, a precizat că decizia de a deschide o reprezentanţă comercială în România a avut la bază şi rezultatele economice pozitive înregistrate de ţara noastră anul trecut, precum şi estimările economice pentru acest an.

David Summerfield ne-a precizat că societatea pe care o reprezintă are produse în valoare de peste 200 de milioane dolari pe care intenţionează să le aducă în România.

Potrivit reprezentanţilor Metinvest, piaţa autohtonă consumă, anual, aproximativ 2,5 milioane de tone de oţel.

Anul trecut, câştigurile Metinvest, la nivel global, s-au cifrat la 13 miliarde dolari, iar producţia de oţel a fost de 12 milioane de tone.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. colectarea de fier vechi este o afacere de peste 1 miliard de euro anual, aproape exclusiv la negru, protejata de politicieni !! sa puna taxa pe exportul de fier vechi pentru sustinerea industriei locale!! institutul cantacuzino este capusat din greu, politicienii sunt cei mai mari sabotori ai economiei nationale, nu doar ca nu fac nimic pentru sustinerea economiei, dar o ingroapa intentionat, cum au facut la oltchim pe care l-au taxat neanuntat cu TVA pe retehnoligizari ... sunt multe alte exemple

    1. nb: export = export extracomunitar

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb