Consorţiul format din EY (fostul Ernst&Young) şi grecii de la E3 Modelling PC a câştigat licitaţia pentru a realiza modelarea cantitativă a datelor ce vor face parte din viitoarea Strategie Energetică a României 2016 - 2030, cu perspectiva anului 2050, au declarat, ieri, surse din domeniu. "Procedura nu a fost finalizată încă, deoarece în prezent se derulează etapa de primire a unor eventuale contestaţii. Dacă nu va fi depusă nicio contestaţie, câştigătorul va fi desemnat săptămâna viitoare", au spus sursele citate de Agerpres.
Consultantul selectat va realiza modelarea matematică a datelor obţinute în urma procesului de consultare publică pentru realizarea Strategiei Energetice.
Ministerul Energiei a primit două oferte pentru realizarea acestei analize, cealaltă venind din partea consorţiului format din Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), Deloitte şi casa de avocatură Suciu, Popa şi Asociaţii, având drept subcontractor Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Energie (ICEMENERG).
Valoarea contractului este de circa 1,87 milioane de lei, cu TVA.
În urmă cu o săptămână, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, declara că proiectul de elaborare a noii Strategii Energetice a României 2016 - 2030 este în grafic.
"Documentul va conţine direcţii strategice şi ţinte de regenerabile, dar nu va stabili detalii, pentru că ar rezulta un document de sute şi mii de pagini. Rolul consultantului este de a realiza modelarea matematică, iar aceasta va fi un fundament pentru finalizarea proiectului", a continuat Corina Popescu.
Potrivit acesteia, strategia energetică va fi detaliată în planurile naţionale care vor fi elaborate ulterior.
Documentul final al Strategiei Energetice a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, va fi publicat în jurul datei de 15 septembrie 2016, prin armonizarea aspectelor analizei calitative cu datele obişnuite prin modelare matematică macroeconomică, în cadrul analizei cantitative a sectorului energetic naţional, a anunţat, în luna mai, Ministerul Energiei.
Instituţia a lansat spre dezbatere publică rapoartele celor cinci sesiuni de lucru, care s-au desfăşurat în perioada 9 martie - 14 aprilie 2016 şi care integrează informaţiile obişnuite în urma procesului consultativ din cadrul etapei de analiză calitativă a sectorului energetic românesc, însumând propunerile a circa 300 de specialişti care au participat la sesiunile de lucru.
Prin aceste documente se trasează tendinţele de dezvoltare şi restricţiile de ordin politic şi economic care trebuie considerate în procesul de elaborare a Strategiei Energetice a României 2016 - 2030, cu perspectiva anului 2050. Rapoartele sesiunilor de lucru nu reprezintă, în acest stadiu, angajamentul strategic al Ministerului Energiei.