Amazon, gigantul comercial online, va crea 400 de noi locuri de muncă permanente în România, odată cu inaugurarea unui nou Centru de Dezvoltare şi Tehnologie la Iaşi, a anunţat compania, într-un comunicat de presă. Cele 400 de noi locuri de muncă se adaugă, astfel, celor 600 pe care compania le are, deja, în România. Odată cu demararea acţiunii de recrutare de personal nou, Amazon oferă oportunităţi de carieră pentru ingineri şi dezvoltatori software, cercetători, analişti de business, specialişti în comerţ şi manageri de conformitate.
Centrul de Dezvoltare şi Tehnologie Amazon de la Iaşi se întinde pe o suprafaţă de peste 13.000 de metri pătraţi.
Claudiu Vrînceanu, secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), a declarat:
"Din 2005 şi până acum, Amazon a investit la nivel local aproximativ 40 de milioane de euro şi a creat 600 de locuri de muncă. Este vorba de joburi inovatoare, cu o valoare adăugată mare pentru că vorbim despre recrutarea de ingineri software, cercetători, analişti de date sau dezvoltatori de conţinut".
Retailerul online Amazon este prezent pe piaţa locală de 11 ani.