PENTRU REALIZAREA CĂII FERATE DINTRE AEROPORT ŞI GARA DE NORD Noi reguli de circulaţie rutieră în zona aeroportului Henri Coandă

George Marinescu
Miscellanea / 30 august 2019

Noi reguli de circulaţie rutieră în zona aeroportului Henri Coandă

Traficul în zona aeroportului Henri Coandă din Otopeni este afectat, începând de astăzi, de începerea lucrărilor la calea ferată care va lega aeroportul de Gara de Nord. Conform unui comunicat de presă trimis de Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti (CNAB), se schimbă prioritatea de circulaţie în actualul sens giratoriu de la ieşirea din aeroport, prioritate urmând să aibă autovehiculele care părăsesc zona aeroportului. De asemenea, fluxul principal de acces la aeroport dinspre Bucureşti va fi uşor modificat.

"Recomandăm conducătorilor auto care se deplasează în zonă să acorde atenţie sporită semnelor de circulaţie amplasate şi semnalelor agenţilor de la poliţia rutieră", transmit reprezentanţii CNAB.

Directorul general al aroportului Otopeni, George Alexandru Ivan, a declarat în urmă cu o lună că vor fi executate lucrările la două bretele rutiere al căror scop este de a fluidiza circulaţia în zona aeroportului Henri Coandă.

"Împreună cu CFR SA am stabilit un plan de lucrări. Vom construi două bretele de acces, una pentru sosiri, cealaltă pentru ieşirea din zona aeroportului, astfel încât traficul rutier dinspre şi spre aeroport să fie cât mai puţin afectat", afirma acesta.

Ministrul Transporturilor a emis în urmă cu o săptămână autorizaţia de construire pentru pentru legătura feroviară Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă. Întregul proiect ar trebui să fie gata în mai 2020, înainte ca Bucureştiul să găzduiască meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal. Costurile proiectului se ridică la 398 milioane de lei, fără TVA. Contructorul care se va ocupa de lucrări este asocierea formată din companiile Arcada Company, ISPCF, DB Engineering & Consulting GMBH.

Durata contractului este de 14 luni (2 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie). Finanţarea este asigurată din fonduri europene şi bani de la bugetul de stat.

În cadrul acestui contract se vor construi:

- 2,95 de kilometri de cale ferată simplă neelectrificată pe care vor circula automotoare

- un viaduct cu o lungime de 1.521 metri şi care va traversa DN1 la o înălţime de peste 5,67 metri.

- 3 podeţe

- instalaţie de centralizare electronică

- o staţie de călători la terminalul T1 cu peroane care vor avea o lungime de 150 de metri, panouri pe care va fi afişat mersul trenurilor, dar şi informaţii în legătură cu zborurile de pe aeroportul Otopeni, bănci din lemn, trotuare rulante, ghişeu de vânzare a biletelor de tren dar şi automate de comercializare a biletelor, două lifturi. Acoperişul staţiei de cale ferată va fi realizat din sticlă securizată antireflex pe structură metalică.

În paralel, austriecii de la Porr Construct lucrează la dublarea celor 8 kilometri cât are linia de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti. Valoarea acestui proiect este de 50,5 milioane lei.

Conectarea Aeroportului Otopeni de Capitală printr-o legătură, alta decât cea rutieră, este una dintre cerinţele puse autorităţilor de la Bucureşti pentru ca România să găzduiască 4 meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal din vara lui 2020.

Potrivit reprezentanţilor CFR SA, la finalizarea lucrărilor, în condiţiile în care nu se va face nicio oprire, cei circa 20 de kilometri dintre Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni vor putea fi parcurşi în 22 de minute. După finalizarea lucrărilor la legătura feroviară directă, CFR SA estimează că în fiecare tren care va circula se vor afla în medie circa 250 de călători. Garniturile ar urma să circule din jumătate în jumătate de oră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb