Lansarea candidaţilor Partidului Ecologist Român (PER) pentru Camera Deputaţilor şi Senat din Circumscriptia nr. 42, din Bucureşti, va avea loc duminică, potrivit unui comunicat de presă.
"Bucureştiul are nevoie de oameni care să facă politică altfel decât s-a făcut până acum, de politicieni care după ce merg la serviciu în Parlament să revină în mijlocul oamenilor deoarece ascultând şi înţelegând cât poate un politician să înţeleagă care sunt legile necesare sau folositoare celor ce i-au votat. Candidaţii PER sunt gata să-şi asume sarcina de a face politică în acest fel", se precizează în comunicatul trimis de PER.