La Opera Naţională Română din Iaşi (ONRI) sunt desfăşurate, în această dimineaţă, percheziţii de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform unor surse judiciare, informează Agerpres.
Surse din cadrul ONRI susţin că sunt vizate de această acţiune mai multe persoane angajate în instituţie, unele dintre acestea fiind luate de acasă şi duse la audieri, printre care şi artişti.
De mai bine de un an, la ONRI sunt tensiuni mari între o parte dintre angajaţi şi managerul instituţiei, Beatrice Rancea, motiv pentru care s-au făcut mai multe plângeri penale de ambele părţi şi au fost deschise şi acţiuni în judecată, potrivit Agerpres.