Procurorii DNA efectuează, miercuri, percheziţii la Consiliul Judeţean Sibiu într-un dosar privind posibile fapte de corupţie în legătură cu achiziţii publice la preţuri supraevaluate, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.
Potrivit surselor, obiectul dosarului îl reprezintă anumite achiziţii publice la preţuri supraevaluate de la firme agreate, iar până în acest moment prejudiciul s-ar ridica la peste 130.000 lei.
DNA a anunţat miercuri că procurorii efectuează percheziţii în 5 locaţii situate în judeţul Sibiu, din care una reprezintă sediul unei instituţii publice, într-un dosar privind fapte de corupţie şi asimilate acestora, comise în perioada 2014 - 2015.
"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2014 - 2015.
În cursul zilei de 20 aprilie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 5 locaţii situate în judeţul Sibiu, din care una reprezintă sediul unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale", se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu.