"Perseverare diabolicum est" în căutarea mântuirii europene?

Ce mai reprezintă Constituţia unui stat european? Nimic! În astfel de momente de criză profundă, în care teama autorităţilor europene a ajuns în stare de agregare solidă, legea fundamentală a unei naţiuni nu mai este decât o relicvă a unor idealuri democratice demult apuse.

Legile, pactele şi compactele europene se fac, mai nou, sub presiunea unor evenimente scăpate de sub control, fără o analiză atentă a implicaţiilor.

Ambrose Evans-Pritchard scrie în The Telegraph că un nou pact va fi propus, în curând, de guvernul Germaniei. Nu ştiu dacă titlul documentului, Pactul Mântuirii Europene (n.a. este sigur că autorii nu ar fi de acord cu o astfel de traducere a "European Redemption Pact"), ar trebui să ne insufle speranţă sau să ne înspăimânte.

Din primele informaţii apărute în presa internaţională, precum şi din experienţa dezastruoasă a eforturilor de stăvilire a crizei europene, a doua variantă este cea mai probabilă.

Ce propune pactul? Constituirea unui nou fond de salvare, cu o valoa-re de circa 2,3 trilioane de euro, finanţat printr-o variantă "diluată" a obligaţiunilor comune europene, a căror natură să permită evitarea restricţiilor impuse de Constituţia Germaniei, după cum scrie Evans-Pritchard.

În spatele propunerii, inspirată de o idee a lui Alexander Hamilton din secolul al XVIII-lea, se află Consiliul Experţilor Economici de pe lângă guvernul de la Berlin. Ambrose Evans-Pritchard caracterizează planul drept foarte creativ, dar spune şi că reprezintă o variantă deloc uşoară pentru statele cu probleme.

Condiţiile? Banii se vor aloca doar în schimbul amanetării aurului şi a altor comori naţionale. Este greu de crezut că Italia şi Portugalia vor fi de acord, în condiţiile în care mai deţin rezerve semnificative de aur. Dincolo de opiniile Italiei şi Portugaliei, devine tot mai evident că primul imperiu neimperial din istorie (n.a. conform unei declaraţii a lui José Manuel Barroso din 2007) s-a angajat pe calea unei agresivităţi tot mai mari în urmărirea scopurilor sale paşnice şi democratice.

"Orice se face la nivel european este în interesul Germaniei şi Franţei, pentru salvarea propriilor bănci. Nu este în interesul Italiei", a declarat Alessandro di Carpegna Brivio, un expert în aur la societatea de brokeraj Camperio Sim SpA. Este interesant modul în care analistul italian face o distincţie clară între interesul european şi cel italian, dar şi mai interesant ar fi să ştim cât de răspândită este această idee în rândul populaţiei.

Planul mai prevede împărţirea datoriilor publice ale statelor din zona euro în două componente: până la limita de 60% din PIB datoriile vor rămâne suverane, iar datoria care depăşeşte acest prag va fi transferată către fondul mântuirii, care se va diminua treptat în următorii 20 de ani, în funcţie de maturitatea datoriilor.

Partidul Social Democrat susţine planul, la fel cum îl susţin şi Verzii, care au ameninţat că nu vor vota compactul fiscal anterior, dacă Angela Merkel se opune, după cum mai scrie Evans-Pritchard.

Având în vedere că sunt prea puţine planuri colectiviste care să nu surâdă socialiştilor şi verzilor, singura speranţă de trezire la realitate o reprezintă tot pieţele.

La concretizarea noului plan de salvare, este foarte probabilă o creştere accelerată a costurilor de finanţare pentru Germania, care acum se împrumută la o dobândă zero pentru doi ani şi circa 1,3% pentru 10 ani. Conform datelor de la FMI, datoria publică a Germaniei a fost de circa 2,1 trilioane de euro la sfârşitul anului trecut, ceea ce reprezinta 81,5% din PIB.

În aceste condiţii, sustenabilitatea datoriei publice poate deveni subiect al dezbaterii publice chiar înainte de alegerile generale de anul viitor. Îşi va risca Angela Merkel viitorul politic pentru cauza europeană?

Deşi apreciază că noul fond al salvării nu ajută la eliminarea cazelor fundamentale ale crizei europene, Ambrose Evans-Pritchard consideră că "Pactul Mântuirii" este un prim pas înapoi din Purgatoriu.

După cel puţin două decenii de euroscepticism, optimismul moderat al jurnalistului britanic constituie o supriză pentru acest cititor al său din ultimii 13 ani, iar opinia sa nu este împărtăşită. Dimpotrivă, planurile de mântuire ale autorităţilor europene deschid doar noi căi pentru trecerea din Purgatoriu în iadul descris de Aldous Huxley în "Brave New World". Pentru că, până la mântuire, trebuie să vină mai întâi pocăinţa.