Autorităţile din Peru au ordonat evacuarea a sute de persoane care locuiesc în apropierea vulcanului Ubinas, după ce s-au semnalat două explozii şi o ploaie de cenuşă, relatează AFP.
Evacuarea a fost decisă după ce Institutul Geofizic din Peru a anunţat că vulcanul Ubinas "este în erupţie" şi că recomandă ca nivelul de alertă vulcanică să fie ridicat de la galben la portocaliu.
Alerta portocalie este penultima ca nivel de pericol, înaintea alertei roşii.
Vulcanul Ubinas se află în regiunea Moquega, la 1.250 de kilometri sud de Lima, iar vârful său se situează la 5.672 de metri deasupra nivelului mării.
Erupţia din aceste zile este prima a vulcanului Ubinas după 2017. Ubinas este cel mai activ vulcan din Peru.
Vineri, coloana de fum deasupra vulcanului a fost de şase kilometri. Vântul a dus apoi fumul către frontiera cu Bolivia.