DPA(prin Agerpres)-03.03.2022: Peste 100 de laureaţi ai premiului Nobel la diferite discipline au semnat un apel pentru pace în Ucraina, solicitând Rusiei să-şi retragă armata.
Semnatarii spun că ştiinţa a pus arme puternice în mâinile politicienilor, dar că acestea trebuie folosite în scopuri pacifiste.
''Descoperirea fisiunii nucleare a creat bazele fabricării armelor nucleare de distrugere în masă. Volumul actual al acestora are potenţialul de a face ca Terra să devină nelocuibilă pentru oameni şi de a distruge civilizaţia umană. Astfel de arme nu trebuie aşadar niciodată folosite'', se mai arată în declaraţia oamenilor de ştiinţă.
Descoperirile ştiinţifice trebuie folosite, au scris cei 103 semnatari, ''exclusiv în scopuri paşnice şi pentru bunăstarea şi fericirea tuturor oamenilor respectând în acelaşi timp Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.''
''Îi cerem preşedintelui rus Vladimir Putin să respecte tratatele în temeiul dreptului internaţional, să-şi retragă forţele armate, să înceapă negocierile şi să restabilească pacea'', se spune în încheierea declaraţiei.
Declaraţia, care a fost semnată de laureaţi ai premiului Nobel din diverse locuri ale lumii, a fost iniţiată de Max Planck Society şi Lindau Nobel Laureate Meetings.