Peste 47 de mii de elevi din judeţul Vrancea merg de luni din nou la şcoală. Aproape toate localităţile din judeţ se află în scenariul verde, ceea ce înseamnă că toţi copiii participă fizic la ore. Un număr de 35 de unităţi de învăţământ din 8 comune sunt în scenariul galben, informează news.ro.
La fel şi în Focşani, unde sunt cei mai numeroşi şcolari din judeţ.
Autorităţile de sănătate publică şi inspectorii şcolari se află în unităţile de învăţământ în control, pentru a vedea dacă sunt respectate măsurile impuse. Masca este obligatorie pentru elevi şi cadre didactice, dezinfectantul este de asemenea obligatoriu, iar elevii pot sta şi doi în bancă, potrivit noilor norme comune stabilite de Ministerul Educaţiei şi Sănătăţii, dacă au asigurată o distanţă de 1 metru.
Excepţie fac elevii din câteva comune, unde se aplică scenariul galben. Este vorba despre 35 de unităţi de învăţământ din opt comune, respectiv Bogheşti, Bordeşti, Câmpuri, Năneşti, Negrileşti, Ţifeşti, Vârteşcoiu şi Vizantea Livezi., unde învaţă faţă în faţă elevii din ciclul primar, preşcolarii şi elevii claselor a 8-a. Restul elevilor de gimnaziu, respectiv circa 500 de copii din cele 8 localităţi, au început semestrul al doilea cu ore online.
Situaţia se poate schimba în perioada următoare, în funcţie de incidenţa cazurilor de COVID-19 înregistrate, potrivit news.ro.