Peste 700.000 de copii ucraineni au fost aduşi în Rusia de la începutul Războiului din Ucraina, la 24 februarie 2022, anunţă într-un raport publicat luni comisarul prezidenţial rus însărcinat cu drepturile copilului Maria Lvova-Belova, relatează CNN.
"Începând din februarie 2022, Federaţia rusă a primit aproximativ 4,8 milioane de rezidenţi ai Ucrainei şi republicilor din Donbas, dintre care peste 700.000 sunt copii", anunţă în acest raport Maria Lvova-Belova.
Cei mai mulţi dintre aceşti copii au venit "împreună cu părinţi sau rude", se arată în raport.
Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis în martie un mandat de arestare pe numele lui Maria Lvova-Belova.
CPI o acuză de crima de război a "deportării" unor copii ucraineni în Rusia în timpul războiului.
Curtea a emis un mandat de arestare, pentru aceleaşi fapte, pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin.
Potrivit acestui raport, aăroximativ 1.500 de elevi de la instituţii pentru orfani sau fără protecţie parentală au venit în Rusia, iar alţi 288 de copii din regiunea ucraineană Doneţk, ocupată de ruşi, se află în plasament la familii ruseşti.
"Copiii din LPR (republica populară lugansk) s-au întors în instituţiile lor, iar ulterior 92 de copii rămaşi fără îngrijire parentală, au fost plasaţi sub tutelă, în plasament, la familii ruseşti, la cererea organismelor autorizate în domeniul tutelei", se arată în document.
1. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 31.07.2023, 23:16)
...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2023, 03:22)
Adica in 1943 puterea sovietica, tovarasul Stalin, erau nazisti.
De acord.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2023, 10:25)
pune mana pe o carte de istorie !
cei care i-au omorat pe polonezi erau ucrainienii nationalisti a lui Bandera !
in 1943 ucraina era ocupata de germania nazista si NU de armata lui Stalin !
1.3. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 01.08.2023, 10:27)
...