PETIŢIA PRIVIND PRESA ROMÂNĂ:  Divergenţe majore între reprezentanţii grupurilor politice din Parlamentul European

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 3 decembrie 2010

Divergenţe majore între reprezentanţii grupurilor politice din Parlamentul European

Comisia de Petiţii a Parlamentului European (PE) a decis, ieri, închiderea petiţiei prezentate de Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi de Federaţia Română a Jurnaliştilor Mediasind împotriva includerii presei ca vulnerabilitate a statului român în Strategia Naţională de Apărare (SNAp). Votul este contestat de toate grupurile politice din legislativul european, cu excepţia grupului Popularilor Europeni. Potrivit Agerpres, în urma votului din Comisia de Petiţii, eurodeputaţii Partidului Popular Euro-pean (EPP), grup la care este afiliat PDL, au decis cu 16 voturi pentru ca petiţiile să fie declarate închise. Reprezentanţii celorlalte gru-puri politice din Parlamentul European au părăsit sala la momentul votului, în semn de protest faţă de nerespectarea propunerii de a menţine deschisă petiţia până când Comisia Europeană va formula un punct de vedere oficial cu privire la încălcarea dreptului comunitar.

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru reclamă procedura de vot la petiţia jurnaliştilor dezbătută, ieri, în Parlamentul European (PE). Victor Boştinaru, coordonator al Grupului S&D în Comisia de Petiţii, consideră viciată procedura de vot, în condiţiile în care petiţiile jurnaliştilor români aveau susţinerea a 4 dintre cele 7 grupuri politice din PE.

Rodrigo Balester, reprezentantul Comisiei Europene în cadrul dezbaterii din Comisia de Petiţii, a declarat că libertatea presei este o adevărată şansă pentru Europa şi nu un pericol pentru securitatea naţională. În intervenţia sa, Rodrigo Balester a adăugat că ţine de statele membre, în acest caz de România, să asigure libertatea de exprimare a presei, executivul UE adăugând că libertatea de exprimare este un drept fundamental.

CE nu poate însă decât reitera că nu poate interveni atunci când este vorba despre competenţă naţională, iar situaţia actuală nu se încadrează în competenţele executivului comunitar (aşadar nu ar putea fi declanşată procedura de infringement).

Din partea CSDR şi a Federaţiei Române a Jurnaliştilor Mediasind, Cristi Godinac a accentuat că paragraful referitor la presă din SNAp constituie un atac fără precedent la adresa presei din România: "Votul dumneavoastră este unul important, este unul pentru salvarea democraţiei în România. Ceea ce spunem noi este că libertatea de exprimare este garantată de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Carta UE privind drepturile omului. Vă rugăm să nu faceţi din România un precedent periculos. Noi, ca petiţionari, nu dorim sancţionarea ţării, ci dorim ca mesajul să fie ferm pentru autorităţile României şi să cereţi scoaterea paragrafului respectiv din SNAp".

El a subliniat că poziţia petiţionarilor este susţinută de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor (FIJ), Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, organizaţia "Reporters sans Frontiers" şi alte ONG-uri, dar şi de declaraţiile comisarului european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding.

La rândul său, Marc Gruber, director pentru afaceri europene al FIJ, a menţionat că prin includerea presei ca vulnerabilitate la adresa statului în SNAp se încearcă încetăţenirea autocenzurii, ceea ce reprezintă un pericol major.

Din partea autorităţilor române, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Valeriu Turcan, a declarat că petiţia depusă de CSDR şi MediaSind nu reflectă spiritul SNAp şi că această strategie nu menţionează la niciun punct că presa este o ameninţare pentru securitatea naţională. Potrivit acestuia, SNAp nu încalcă Constituţia României, ne-existând efecte juridice ale paragrafului referitor la presă din această strategie.

Petiţia depusă de sindicaliştii din presa română la Parlamentul European care contestă includerea presei în Strategia Naţională de Apărare a fost respinsă, ieri, prin voturile grupului politic european din care face parte PDL, anunţă, într-un comunicat de presă, europarlamentarul democrat-liberal Sebastian Bodu. El susţine că dintre europarlamentarii PSD, la Comisia de resort pentru susţinerea petiţiei sindicatelor din presă, a fost prezent doar Victor Boştinaru, iar dintre europarlamentarii PNL, doar Norica Nicolai. Bodu mai afirmă că deputaţii care spun că reprezentau şi grupuri politice (versus cei care reprezentau unul singur, PPE) au părăsit sala din cauza faptului că erau prea puţini.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb