"Petrom" estimează un profit cu 8,56% mai mare în 2009

Ş.C.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 martie 2009

Conducerea celei mai mari companii autohtone, "Petrom" (simbol bursier SNP) estimează, pentru 2009, un profit net de 1,11 miliarde de lei, cu aproximativ 8,6% mai mare faţă de cel obţinut anul trecut, potrivit Bugetului de Venituri şi Cheltuieli supus aprobării acţionarilor în AGA de la finele lunii aprilie.

Reprezentanţii companiei se aşteaptă ca, în 2009, preţul ţiţeiului, marja rafinăriilor şi ratele de schimb să rămână volatili, pe fondul unei încetiniri a creşterii economice a Româ­niei cauzată de actuala criză financiară.

Conducerea "Petrom" a luat, de asemenea, în calcul, diminuarea continuă a puterii de cumpărare a consumatorilor autohtoni din cauza deprecierii monedei naţionale faţă de dolar şi euro.

În aceste condiţii, conducerea companiei a bugetat, pentru 2009, o cifră de afaceri cu 33,58% mai mică faţă de anul trecut, de 11,125 miliarde de lei.

De asemenea, compania estimează că va avea, anul acesta, un profit din exploatare înainte de depreciere şi amortizare (EBITDA) de 2,22 miliarde de lei, în scădere cu 37% faţă de cel înregistrat anul trecut.

Pentru 2009, compania a anunţat investiţii în valoare de 4,72 miliarde de lei, cea mai mare parte, de 2,76 miliarde de lei, fiind destinată segmentului de Explorare şi Producţie (E&P).

Consiliul de Administraţie al companiei a mai propus spre apobare acţionarilor neacordarea de dividende pentru 2008.

"Petrom" are o valoare de piaţă de 8,27 miliarde de lei, potrivit preţului mediu de 0,146 lei/acţiune înregis­trat în şedinţa bursieră de ieri. Compania austriacă "OMV" controlează 51,01% din acţiunile SNP, în timp ce statul român deţine, prin intermediul Ministerului Economiei, 20,63% din societate. Fondul Proprietatea are o participaţie de 20,11% din capitalul social al companiei.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb