PETRU LUHAN (PDL): "România ar putea avea spitale moderne cu bani europeni"

V.B.
Companii #Sănătate / 27 martie 2014

Europarlamentarul PDL Petru Luhan solicită Guvernului alocarea de fonduri europene în perioada 2014-2020 pentru reabilitarea şi dotarea tuturor spitalelor din România, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

"Guvernul nu mai poate întoarce spatele bolnavilor din România. Uniunea Europeană ne dă bani pentru modernizarea şi dotarea spitalelor. În loc să ne plângem că nu există resurse la buget, Guvernul ar trebui să elaboreze un plan concret de accesare a fondurilor europene, care ar putea îmbunătăţi substanţial nivelul serviciilor de sănătate din România", a declarat Luhan.

Politicianul consideră insuficiente fondurile alocate pentru infrastructura de sănătate în cadrul documentului consultativ al Programului Operaţional Regional 2014-2020: "Cele 400 de milioane de EUR bugetate pentru infrastructura de sănătate şi socială sunt insuficiente pentru nevoile actuale ale celor peste 400 de spitale din România. Adică mai puţin de 1 milion de EUR pentru fiecare spital, bani care nu pot acoperi nici măcar lucrările de reabilitare, darămite dotarea cu echipamente medicale moderne".

Petru Luhan este de părere că subiectul infrastructurii medicale este tratat superficial în Acordul de Parteneriat şi în documentul consultativ al Programului Operaţional Regional, iar Guvernul Ponta trebuie să vină rapid cu un plan concret de accesare a fondurilor europene pentru sectorul medical, să încurajeze şi să îndrume autorităţile locale să aplice pentru finanţare.

"Lipsesc cifre concrete despre numărul de spitale ce se doresc a fi reabilitate şi dotate cu aparatură modernă. Dacă Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Fondurilor Europene nu acţionează rapid în acest sens, infrastructura medicală va fi din nou ignorată, iar bolnavii care nu îşi permit servicii medicale private vor fi în continuare trataţi în condiţii mizere", a mai declarat democrat-liberalul, citat în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb