"Pfizer" Inc., cel mai mare producător mondial de medicamente, cumpără rivalul său mai mic "Wyeth" pentru circa 68 de miliarde de dolari, realizând cea mai mare achiziţie din domeniu, din ultimii cinci ani.
"Pfizer" va plăti 50,19 dolari pentru un titlu "Wyeth", iar tranzacţia presupune atât numerar, cât şi acţiuni. Preţul oferit este cu 29% mai mare decât cursul de închidere al titlurilor "Wyeth" la data de 22 ianuarie (38,83 dolari), ziua care a precedat anunţul privind negocierile dintre cele două societăţi. "Pfizer" va acorda 33 de dolari în numerar şi 0,985 acţiuni pentru fiecare titlu "Wyeth".
Conducerea "Pfizer" a decis să reducă la jumătate dividendul trimestrial: 16 cenţi/acţiune.
Investitorii celor două companii au dat tranzacţiei un vot anticipat de încredere. Achiziţia va spori vânzările anuale ale "Pfizer" cu 46%, la circa 70 de miliarde de dolari. Astfel vor fi compensate pierderile de circa 12 miliarde de dolari din vânzări, pe care le va înregistra compania începând cu anul 2011, când va expira licenţa pentru produsul Lipitor (împotriva colesterolului).
"Wyeth" a anunţat, ieri, că a renunţat la negocierile de preluare a producătorului olandez de vaccinuri "Crucell" NV.