Piaţa de fuziuni şi achiziţii îşi continuă trendul ascendent

Ziarul BURSA #Companii / 18 iulie 2005

Tendinţa ascendentă pe piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a continuat în prima jumătate a anului 2005, volumul tranzacţiilor atingînd nivelul de 834 milioane dolari, în creştere cu 82% faţă de a doua jumătate a anului trecut, informează un comunicat de presă al analiştilor de la KPMG România.

Guy Verduystert, directorul diviziei de Corporate Finance KPMG România, apreciază: "Cu o dezvoltare economică puternică şi în perspectiva tot mai apropiată a aderării la Uniunea Europeană, este de aşteptat ca România să rămînă un punct de atracţie pentru investitori. Etapele finale ale privatizării societăţilor de stat, în principal bănci şi societăţi din domeniul utilităţilor, dar şi din alte sectoare, pot oferi oportunităţi interesante. Tranzacţiile private, aflate încă în faza incipientă conform standardelor europene, ar putea avea o evoluţie pozitivă în a doua jumătate a anului".

Raportul bianual KPMG/Dealogic arată că, la nivel global, pe primul semestru din acest an, volumul activităţii de fuziuni şi achiziţii înregistrează o depăşire cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Fuziunile şi achiziţiile din sectorul serviciilor financiare au înregistrat o scădere semnificativă (46%) faţă de primul semestru din 2004.

"Situaţia actuală se caracterizează prin pieţe de capital stabile, dar şi o fragilitate a încrederii corporative", consideră Herve Richard, consultant financiar în cadrul KPMG România.

Cea mai mare creştere a fluxurilor de investiţii s-a înregistrat în regiunea Asia Pacific, urmată de Europa Occidentală şi de Statele Unite, relevă studiul KPMG.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb