Piaţa materiilor prime pentru siderurgie în contextul globalizării

• (continuare din numărul anterior)

Ofertă insuficientă de fier vechi

După o uşoară abatere de la tendinţa de creştere (în a doua jumătate a anului 2006), preţul fierului vechi a cunoscut o creştere semnificativă în anul 2007, în condiţiile consolidării pieţei mondiale a oţelului. În primele trei luni ale anului 2007, în SUA, preţul sortimentului Nr.1-fier vechi a crescut de la 200 la 300 dolari tona. De atunci, preţul deşeurilor s-a menţinut la cote ridicate datorită evoluţiei favorabile din unele ţări asiatice. Japonia (mare exportator de fier vechi) şi-a redus substanţial exporturile în 2007 (cu aproape 4 milioane de tone în prima jumătate a anului).

Pe fondul strădaniei de a controla emisiile de dioxid de carbon, Nippon Steel şi JFE Steel achiziţionează cantităţi importante de fier vechi, utilizate la elaborarea oţelului în convertizorul cu oxigen. În ultimul an s-a ajuns la un consum de 12% deşeuri feroase şi maximum 88% fontă.

Creşterea capacităţilor de producţie, la cuptoarele cu arc electric în Rusia şi Ucraina, a condus la reducerea drastică a exporturilor. În cazul Rusiei, reducerea exportului a fost de 21% în 2006 şi de 7% în primele şapte luni din 2007. Reduceri semnificative s-au înregistrat şi la exporturile UE.

În aceste condiţii, pentru a face faţă cererilor din Orientul Mijlociu, pentru produsele sale siderurgice, Turcia (care este cel mai mare importator de fier vechi) a majorat substanţial importurile de fier vechi din SUA (cu peste 80% în primele şapte luni din 2007).

Ţări precum Egipul, Libia şi Algeria se alătură marilor consumatori de fier vechi.

Lipsa ofertelor de fier vechi şi a capacităţii de transport naval, asociată cu revenirea pe piaţă a cumpărătorilor din Turcia, a făcut ca preţul fierului vechi în zona Mării Negre (şi nu numai) să "salte" cu 40 dolari/tonă cif Turcia.

La finele lunii decembrie 2007, fierul vechi calitatea HMS 1&2 (80:20) adus în Turcia a ajuns la 405-415 dolari/tonă cif, din care navlul din Europa de Vest până la portul de destinaţie a cres-cut la 50-60 dolari/tonă. Mai mult, un cargou încărcat la Marea Baltică, având aceeaşi destinaţie, cu fier vechi calitatea A3 a ajuns la 415-420 dolari/tonă cif. Aceleaşi preţuri sunt şi pentru fierul vechi din SUA (Coasta de Est) cu destinaţia Turcia, cu deosebire că navlul este de minimum 80 dolari/tonă. Cu privire la oferta redusă de pe piaţă, se subliniază că Rusia şi Ucraina nu mai constituie o sursă majoră de fier vechi, din cauza cererii interne susţinute; la aceasta se adaugă dificultăţile de colectare din cauza iernii şi, într-o anumită măsură, o creştere a cererii în SUA (pentru calităţile de provenienţă industriala şi auto).

Ultimele date disponibile arată o nouă creştere a preţului în zona Mării Negre; un cargou fier vechi mărunţit şi cu 10% HMS 1&2, de origine din nordul Europei, s-a vândut cu 456 dolari/tonă cfr Turcia, iar un alt cargou cu fier vechi de aceeaşi calitate, de origine din Anglia, s-a vândut cu 460 dolari/tonă cfr Turcia, în ianuarie 2008.

În viitor vom asista la două tendinţe contrare privind preţul fierului vechi.

Pe de o parte, menţinerea declinului pieţei imobiliare în SUA şi posibila extindere a acesteia în numeroase ţări ale OECD va conduce la reducerea cererii de fier vechi şi implicit la relaxarea preţurilor, iar pe de altă parte creşterea capacităţilor cuptoarelor electrice cu arc va reduce substanţial oferta de fier vechi a ţărilor dezvoltate, factor important în neutralizarea posibilei tendinţe de reducere a preţurilor fierului vechi.

Oricare ar fi tendinţa preţurilor, ne aşteptăm ca cererea de import pe pieţele regionale (Turcia şi Asia) să se menţină în viitor la un nivel ridicat datorită tendinţei de creştere rapidă a producţiei de otel.

Cerere mare de cocs şi cărbuni cocsificabili

Pieţele de desfacere a cărbunilor cocsificabili şi cocsului s-au restrâns semnificativ în cursul anului 2007.

Creşterea preţurilor de comercializare a cocsului în China, în anul 2007, a fost rezultatul sporirii cererii, cuplate cu creşterea costului licenţelor de export (de la 3-4 dolari/tonă la începutul anului 2007, la 100 dolari/tonă în prezent).

Cu toate acestea, cererile de cocs cresc vizibil de la un an la altul datorită dezvoltării rapide a industriei siderurgice în India şi Brazilia, la care se adaugă cereri importante de cocs din Japonia, Pakistan, Turcia, Coreea de Sud şi Taipei.

O anumită relaxare a importurilor de cocs se observă în SUA şi UE, ca rezultat al tendinţei de reducere a producţiei de oţel brut.

La nivel global, cererea sustinuţă de cocs a urcat preţul aces-tuia la 400 dolari/tonă fob, în luna noiembrie 2007 (cocs export China, 12,5% conţinut de cenuşă). În condiţiile creşterii preţurilor cocsului, era de aşteptat să crească cererea de cărbune cocsificabil.

Cererea explozivă din partea Indiei (ţară cu rezerve mici de cărbune cocsificabil) a determinat creşterea preţurilor spot la cărbunii din Australia la 160 dolari/tonă faţă de preţul de contract de 98 dolari/tonă.

Cantităţi importante de cărbuni cocsificabili au fost achiziţionate şi de Brazilia, ţară cu rezerve uriaşe de minereu de fier, dar fără rezerve semnificative de cărbuni cocsificabili. Majoritatea importurilor braziliene de cărbuni provin din SUA şi Canada.

Ca şi în alte exemple de monopolizare, perspectivele fuzionării BHP Billiton (cel mai mare exportator de cărbune cocsificabil) cu Rio Tinto întăresc poziţia producătorilor de cărbuni aus-tralieni în rundele de negocieri cu producătorii de oţel, pentru stabilirea preţurilor pentru anul fiscal 2008-2009, iar ca rezultat vom consemna o nouă majorare a preţurilor de contract.

Creşterea continuă a preţurilor stimulează în acelaşi timp dezvoltarea de noi capacităţi de producţie (mine noi sau mărirea capacităţii celor existente) cu consecinţe favorabile asupra revigorării pieţei de cărbuni cocsificabili.

Pe această direcţie se înscriu noile proiecte ale BHP Billiton, Anglo Coal Australia şi BHP Mitsubishi Alliance. De asemenea, se observă o creştere constantă a producţiei de cărbune cocsificabil a Rusiei, având ca rol aprovizionarea industriei siderurgice autohtone.

Dacă analizăm evoluţia producţiei de cărbune cocsificabil din ultimii ani (490 milioane tone în 2002, 523 milioane tone în 2003, 600 milioane tone în 2004, 659 milioane tone în 2005, 716 milioane tone în 2006), constatăm o creştere anuală medie de circa 10%, respectiv dublul ritmului de creştere a economiei mondiale din anul 2007.

Deoarece majoritatea cărbunilor cocsificabili se consumă în siderurgie, pe baza evoluţiei pieţei acestora, putem aprecia indirect ritmul de dezvoltare accelerat al industriei siderurgice mondiale, în primul deceniu al mileniului al III-lea.

Preţul feroaliajelor va creşte în 2008

Piaţa mondială a feroaliajelor este dominată în prezent de producătorii chinezi. Dacă înainte de 1985, China producea feroaliaje numai pentru piaţa internă, în anul 1990 exporta 450 milioane de tone, iar în primele trei trimestre din anul 2007 a exportat 2,4 milioane de tone.

Guvernul chinez a anunţat, recent, mărirea taxelor de export şi se aşteaptă la o calmare a creşterii exportului de feroaliaje în anul 2008. Totodată, guvernul chinez ar dori să se închidă, înainte de sfârşitul anului 2008, capacităţile de producţie ale uzinelor mici (poluante şi cu costuri energetice foarte mari) care, însumate, ar însemna 700-800 mii tone; suma exactă a capacităţilor care vor fi închise în China nu a fost confirmată încă. Specialiştii precizează că 18 provincii, regi-uni şi municipalităţi au semnat înţelegerea pentru limitarea capacităţilor industriale poluante. Măsurile preconizate de China vor conduce inevitabil la creşterea, în anul 2008, pe plan mondial, a preţurilor feroaliajelor.